SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
PETRECERE pentru copii - EVENIMENT CARITABIL pentru o familie săracă din Galaţi
Scris de Ioana Ivan Duminică, 17 Mai 2015
Aflând de povestea familiei Balercă din Galaţi, cu zece copii, care se înghesuie într-o casă sărăcăcioasă, fără geamuri, membrii Asociaţiei Egosano au dorit să pună la punct o acţiune caritabilă pentru a-i ajuta. Împreună cu partenerii săi, Grădiniţa Cleverkids şi Marili Party Center, organizează, în preajma Zilei Copilului, o petrecere…
Tentantivă de sinucidere într-o comună gălăţeană
Scris de Nicoleta Onofrei Sâmbătă, 16 Mai 2015
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Lieşti, judeţul Galaţi, a încercat, vineri spre sâmbătă, 15 - 16 mai, să se spânzure, din fericire fiind găsit în scurt timp de soţie. Bărbatul a fost adus de către Serviciul de Ambulanţă la Spitalul Judeţean, apoi acesta a fost…
Trasee speciale în "Noaptea Muzeelor" la Galaţi. AFLĂ TRASEELE ŞI ORARUL
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 16 Mai 2015
Primăria Galaţi, în parteneriat cu Transurb, anunţă că, în această seară, pune la dispoziţia iubitorilor de cultură din oraş trei trasee speciale, având ca puncte de plecare Micro 19 (capăt troleibuz), Micro 39 (Piaţă) şi Port (Intfor), care să le faciliteze gălăţenilor deplasarea în "Noaptea Muzeelor". Astfel, un traseu va…
Ziua Internaţională a Familiei/ Sărbătoare la Fundaţia "Familia"
Scris de Ioana Ivan Sâmbătă, 16 Mai 2015
Veselie mare, vineri, 15 mai, la Fundaţia „Familia” din Galaţi, pentru că membrii asociaţiei au sărbătorit Ziua Internaţională a Familiei, celebrată în fiecare an pe 15 mai. "Suntem prezenţi de 18 ani pe plan local, am oferit foarte multe servicii, protecţie şi integrare socio-economică pentru familiile cu mulţi copii aflate…
SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GALAŢI: Aparate de fitness şi mese de ping-pong DISTRUSE (FOTO)
Scris de Iasmina Ungureanu Sâmbătă, 16 Mai 2015
Spiritul distructiv al unor gălăţeni şi-a făcut simţită prezenţa şi în locurile de relaxare din Grădina Publică. Unele aparate de fitness sunt pur şi simplu vandalizate, în ciuda faptului că zona este păzită. Din unele aparate au dispărut componente, altele au fost prost montate sau reparate, reprezentând acum un real…
Opt copii prinşi într-un război de familie
Scris de Iasmina Ungureanu Sâmbătă, 16 Mai 2015
* Zece suflete se îngrămădesc într-o casă în care mirosul de mucegai te izbeşte de la intrare Gina Oancea, în vârstă de 31 de ani, nu are loc de muncă şi singura ei ocupaţie este îngrijitul copiilor. Tatăl, Daniel Oancea, în vârstă de 48 de ani, stă acasă, în concediu…
S.O.S. naţional: Muzeul de Artă pune azi doliul pe Grigorescu!
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 16 Mai 2015
În această seară, la "Noaptea Muzeelor", o operă de artă va fi acoperită şi la Galaţi cu o pânză neagră, aşa cum se face şi în alte muzee din ţară, în semn de solidaritate cu instituţiile de cultură care şi-au pierdut spaţiile prin retrocedare, fără a le fi găsite alte…
"Galaţiul merită un CINEMATOGRAF": "Dacia" şi "Flacăra" - degradare la indigo
Scris de Florin Răvdan Sâmbătă, 16 Mai 2015
Despre cinematografia la Galaţi, în 2015, nu sunt prea multe lucruri de spus. Cei care vor să vadă un film într-o sală de cinema, cu o mână de prieteni sau chiar singuri, sunt nevoiţi să străbată distanţa până la mall-ul brăilean, dotat cu multiplex. Gălăţenii sunt împărţiţi în două tabere…
MAIDANEZII - agresori sau victime? CE LOC OCUPĂ GALAŢIUL în ceea ce priveşte numărul câinilor fără stăpân
Scris de Florin Răvdan Sâmbătă, 16 Mai 2015
Pe străzile Galaţiului sunt, în acest moment, aproximativ 10.000 de câini fără stăpân, fapt care plasează urbea noastră în primele cinci oraşe din România din acest punct de vedere. De multe ori, pentru această problemă a fost identificat doar efectul: gălăţenii speriaţi de haitele care umblă noaptea prin cartiere, o…
Cum va fi VREMEA LA GALAŢI în acest WEEKEND
Scris de VLG Vineri, 15 Mai 2015
Sâmbătă, 16 mai, temperatura nu va depăşi 22 de grade Celsius, iar duminică, 17 mai, vor fi cel mult 26 grade Celsius. Pe timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, mercurul în termometre va ajunge la o valoare minimă de 12 grade Celsius, iar în următoarea noapte la circa 13 grade…
După luni de aşteptare - Ajutoare pentru fermierii afectaţi de calamităţi
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 15 Mai 2015
Fermierii gălăţeni vor primi, în sfârşit, ajutoarele de minimis menite să compenseze pierderile suferite în urma fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada ianuarie - august 2014. „Situaţia centralizatoare a fost transmisă la Ministerul Agriculturii, dar până la finele lui 2014 nu au intrat bani în bugetul ministerului. Iată că acum, odată…
Teatru în scop CARITABIL, la Casa de Cultură a Studenţilor
Scris de Ioana Ivan Vineri, 15 Mai 2015
Clubul Rotary Donaris Galaţi vă invită vineri seară, 15 mai, la un spectacol de teatru de excepţie. De la ora 19,00, la Casa de Cultură a Studenţilor, actorii Eugen Cristea, Tudorel Filimon, Vasile Filipescu, Puiu Iordăchescu, Mirela Hurjui, Daniel Niţoi, Vlad Jipa, Jean Lemne, Andrei Racu, Oana Drăghici şi Cornel…
PREDAI DEŞEURI şi poţi CÂŞTIGA o tabletă, în cadrul ZILELOR RECICLĂRII, la Galaţi
Scris de Nicoleta Onofrei Vineri, 15 Mai 2015
De vineri, 15 mai, până duminică, 17 mai, se desfăşoară la Galaţi, pe esplanada de la Potcoava de Aur, o campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice. Caravana Asociaţiei "Ecotic" va prelua deşeurile aduse de gălăţeni în cele trei zile, între orele 10,00 şi 19,00, iar la sfârşitul ultimei…
Relaxare în tălpile goale, din nou, la Grădina Botanică
Scris de Ioana Ivan Vineri, 15 Mai 2015
Grădina Senzorială de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii va fi redată circuitului de vizitare începând de vineri, 15 mai, de la ora 10,30. Pe o suprafaţă de 750 mp s-au amenajat cinci grădini verticale, cinci alveole cu plante aromatice şi utile, precum şi o alee terapeutică - pe care…
Din cauza ABUZURILOR PROPRIULUI TATĂ, un copil de doar 12 ani este obligat să locuiască prin străini
Scris de Teodora Miron Vineri, 15 Mai 2015
O femeie în vârstă de 42 de ani din Galaţi cere disperată ajutorul autorităţilor pentru a-şi putea proteja fiul, în vârstă de doar 12 ani. Gălăţeanca şi fiul ei au fost nevoiţi să plece de-acasă de frica fostul ei soţ şi, implicit, tatăl copilului. Şi asta după ce ordinul de…
MAI SUNT BILETE disponibile la LACU SĂRAT pentru TRATAMENT BALNEAR
Scris de Ioana Ivan Joi, 14 Mai 2015
Pentru seria a VII-a de tratament balnear din data de 23 mai 2015, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a primit 433 bilete şi au rămas nealocate 30 de tichete în staţiunea Lacu Sărat. Pentru locurile de tratament rămase libere, solicitanţii care au cerere înregistrată şi nu li s-a atribuit un…
SPIRITUALITATE ŞI TRADIŢIE: Pregătiri pentru pelerinajul de la Buciumeni
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 14 Mai 2015
Pe 1 iunie, tinerii interesaţi de lumea ortodoxă vor fi din nou oaspeţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, la tradiţionalul pelerinaj anual de la Buciumeni, organizat la praznicul Sfintei Treimi. La finele săptămânii trecute, potrivit biroului de presă al Arhiepiscopiei, „la Centrul Eparhial a avut loc o întâlnire consultativă cu principalii…
ORICE AJUTOR CONTEAZĂ! Alege să fii VOLUNTAR pentru copii
Scris de Ioana Ivan Joi, 14 Mai 2015
„Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit”, spune Sherry Anderson. Acest citat se potriveşte foarte bine săptămânii în curs. Pentru că perioada 11- 17 mai este numită Săptămâna Naţională a Voluntariatului. În aceste zile, toate instituţiile nonguvernamentale pregătesc tot felul…
O comună gălăţeană are Serviciu de Evidenţă a Populaţiei
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 14 Mai 2015
Pechenii care împlinesc vârsta la care trebuie să îşi scoată primul buletin, cât şi cei care trebuie să îşi schimbe buletinul vor fi scutiţi începând din această lună de drumurile până la Galaţi. Din 18 mai va funcţiona, în cadrul Primăriei Pechea, Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, destinat atât pechenilor,…
Zone luminate doar de lună, în Grădina Publică din Galaţi
Scris de Iasmina Ungureanu Joi, 14 Mai 2015
Odată cu lăsarea serii anumite zone din Grădina Publică se scufundă în continuare în beznă. Deşi sezonul de vară se apropie, temperaturile cresc treptat, iar oamenii îşi doresc să se plimbe prin parc pe timp de seară pentru a se relaxa, în anumite zone ale grădinii e întuneric de nu…
51 de molecule noi, la un pas de lista de COMPENSATE
Scris de Remus Basalic Joi, 14 Mai 2015
Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a emis deciziile pentru 51 de molecule care pot beneficia de includere condiţionată în lista de medicamente compensate şi gratuite, dintre care şi molecule pentru tratamentul fără interferon al hepatitelor virale, cronice şi al cirozelor hepatice tip C, a informat, într-un comunicat de…
La iarnă, DEZASTRU la Galaţi! ELECTRICA ATRAGE ATENŢIA: "Reţeaua nu poate face faţă mijloacelor de ÎNCĂLZIRE"
Scris de Corina Dobre Joi, 14 Mai 2015
* Electrica avertizează că, dacă oamenii vor apela la mijloace electrice de încălzire, reţeaua de distribuţie a oraşului va ceda Conducerea Electrica Galaţi a avertizat, într-o adresă transmisă Prefecturii, că, în cazul în care furnizarea căldurii în casele gălăţenilor nu se va face prin sistemul centralizat, ca până acum, iar…
MEDICII AVERTIZEAZĂ: Sărăcia - "virusul" celor mai răspândite boli
Scris de Dr. Maria Ciuchi Joi, 14 Mai 2015
* Dincolo de factorii obiectivi ai sărăciei, schimbarea poate veni din fiecare dintre noi Tema propusă ne îndeamnă pe toţi nu numai la reflecţii şi comentarii, ci şi la schimbări profunde şi rapide a mentalităţii de până acum. Luna aprilie a fost în acest an "luna sănătăţii", iar accentul a…
UN ŞOFER BEAT a dat iama în sensul giratoriu de la mall. Ce a DISTRUS conducătorul auto
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 13 Mai 2015
Un gălăţean a reuşit să facă ravagii în sensul giratoriu de pe bulevardul George Coşbuc, după ce a scăpat maşina de sub control. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a pierdut controlul volanului şi a intrat în două indicatoare rutiere. Poliţiştii de la Circulaţie, sosiţi la faţa locului, au…