Război în Ucraina - Viaţa Liberă Galaţi

Europa cere noi sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează sectorul energetic

Scris de Luni, 04 Aprilie 2022
UE va discuta de urgență noi sancțiuni împotriva Moscovei, cerute în special de Franța și Germania, după descoperirea unui număr mare de cadavre de civili în regiunea Kievului, în special la Bucha, a declarat luni înaltul reprezentant al UE, Josep Borrell, potrivit AFP și Reuters.Uniunea Europeană "condamnă în termenii cei…

Expert ucrainean: „Noi nu avem de ales. Trebuie să luptăm cât va fi nevoie”

Scris de Luni, 04 Aprilie 2022
Expertul ucrainean Evgheni Magda, directorul Institutului Politicii Globale de la Kiev, susține că prin riposta dată agresiunii Federaţiei Ruse, care susținea că are a doua cea mai puternică armată din lume, Ucraina a demonstrat că poate fi un contributor important la securitatea Europei. Totuși, expertul nu crede în încheierea rapidă…

Preşedintele Ucrainei, așteptat să se adreseze azi Parlamentului României

Scris de Luni, 04 Aprilie 2022
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că este posibil ca astăzi preşedintele Ucrainei să susţină un discurs în Parlamentul României, dar aşteaptă în acest sens o informare de la Ministerul Afacerilor Externe. "Este posibil să avem acest discurs în cursul zilei de astăzi. (...) E un lucru foarte important…

Întărirea Flancului Estic în fața agresivității Rusiei. Polonia este dispusă să găzduiască focoase nucleare NATO

Scris de Duminică, 03 Aprilie 2022
Vicepremierul Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, de guvernământ), a declarat duminica aceasta că ţara sa este dispusă să găzduiască focoase nucleare americane şi a pledat pentru creşterea cu 50 la sută a numărului militarilor americani pentru consolidarea flancului estic al NATO, transmite EFE. "Practic, ar avea…

Trupele ucrainene au preluat controlul integral asupra regiunii Kiev

Scris de Duminică, 03 Aprilie 2022
Trupele ucrainene au preluat controlul integral asupra regiunii Kiev, însă președintele Volodimir Zelenski avertizează că rușii vor să cucerească zona de est și sud. După retragerea rușilor, apar tot mai multe dovezi ale masacrului și execuțiilor comise de soldații ruși, care ar fi ucis copii, bătrâni, bărbați și femei. În…

Carla Del Ponte cere un mandat de arestare internațional pe numele lui Vladimir Putin

Scris de Sâmbătă, 02 Aprilie 2022
Fostul procuror internaţional Carla Del Ponte (foto) a cerut Curţii Penale Internaţionale să emită cât mai repede un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, ca urmare a războiului dus împotriva Ucrainei de peste o lună. „Putin este un criminal de război”, a declarat jurista din Elveţia, în vârstă…

Ruşii se retrag din nordul Ucrainei, dar luptele grele abia urmează, potrivit lui Zelenski

Scris de Sâmbătă, 02 Aprilie 2022
​În cea de-a 38-a zi de război, trupele ruse au început retragerea din zona de nord a Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski afirmând că însă ”cele mai grele bătălii” urmează în Donbas și Harkiv, după ce vineri rușii au condus un atac în regiunea Odesa, potrivit hotnews.ro. La mai bine de…

Regiunea Herson, disputată între forțele ruse și ucraineni

Scris de Vineri, 01 Aprilie 2022
Forţele ucrainene au anunţat că au recucerit 11 localităţi din regiunea Herson din sudul Ucrainei în ultimele câteva zile, informează vineri dpa. În timpul avansării lor spre nordul acestei regiuni, forţele ucrainene au dat, de asemenea, peste echipament militar rus abandonat, inclusiv tancuri T-64, a anunţat Ministerul Apărării de la…

Rusia acuză atacul asupra depozitului de carburanți de la Belgorod

Scris de Vineri, 01 Aprilie 2022
Kremlinul a apreciat vineri că ceea ce consideră a fi un atac al elicopterelor ucrainene contra unui depozit de carburanţi de pe teritoriul rus nu creează condiţii propice pentru continuarea tratativelor de pace cu Ucraina, transmit Reuters şi AFP. ''Este clar că nu putem considera acest lucru ca ceva care…

UE și China, în acord: Războiul din Ucraina amenință securitatea globală

Scris de Vineri, 01 Aprilie 2022
Uniunea Europeană şi China au convenit că războiul din Ucraina ameninţă securitatea globală, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului European, Charles Michel. De asemenea, Michel a avertizat China să nu ajute la războiul Rusiei în Ucraina, relatează Reuters, citată de News.ro. ”UE şi China am convenit că acest război ameninţă securitatea…

Rușii își concentrează forțele în estul și sudul Ucrainei

Scris de Vineri, 01 Aprilie 2022
Forţele militare ruse intenţionează să îşi menţină prezenţa în estul şi sudul Ucrainei, apreciază Statul Major ucrainean într-un material informativ preluat vineri de dpa și Deutsche Welle, citate de Agerpres. Generalii ucraineni se referă la încercările Rusiei de a crea o administraţie în regiunile ocupate Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson,…

Centralele nucleare ucrainene, monitorizate

Scris de Joi, 31 Martie 2022
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va crea misiuni de monitorizare online pentru centralele nucleare ucrainene de la Cernobîl şi Zaporojie, ocupate de Rusia, a anunţat şeful companiei nucleare ucrainene (Energoatom), Petro Kotin, informează Reuters. Kotin a spus că AIEA ar trebui să-şi folosească influenţa pentru a se asigura că…

Cernobîl - Soldații ruși, iradiați după ce au trecut cu blindatele prin praful toxic

Scris de Joi, 31 Martie 2022
Șase autobuze cu soldați ruși care prezentau simptomele expunerii la radiații, în urma acțiunilor din zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, ar fi ajuns la un spital din Belarus, scrie presa ucraineană. Soldații ruși care au capturat zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl au trecut cu…

”Negocierile, doar cuvinte!” - Ucraina se pregătește de o ofensivă rusă în estul țării

Scris de Joi, 31 Martie 2022
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat în noaptea de miercuri spre joi că nu crede în promisiunile Rusiei de a-şi reduce activitatea militară şi că armata sa se pregăteşte pentru noi lupte în estul ţării. Negocierile cu Rusia sunt în desfășurare, dar sunt "doar cuvinte", a declarat președintele ucrainean Volodimir…

De frica lui Putin, consilierii militari dezinformează Kremlinul  

Scris de Joi, 31 Martie 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost indus în eroare de consilieri cărora le este frică să-i spună cât de prost merge războiul din Ucraina şi cât de eficiente au fost, de fapt au fost sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, spun oficiali ai Casei Albe, citați de BBC. „Avem informaţii că Putin…

”Regimul tăcerii” - Armistițiu pentru evacuarea civililor din orașul Mariupol

Scris de Joi, 31 Martie 2022
Ministerul rus al Apărării a anunţat miercuri seară un "regim al tăcerii", sau o încetare locală a focului, cu începere de joi de la orele 10.00 (07.00 GMT) în portul ucrainean asediat Mariupol, pentru a evacua civilii, notează AFP. Această măsură ar urma să permită deschiderea unui coridor umanitar spre…

Exploziv! Fabricile de bere din Ucraina produc acum... cocteiluri Molotov!

Scris de Miercuri, 30 Martie 2022
Legea marţială în vigoare în Ucraina presupune implicit şi o prohibiţie asupra alcoolului, situaţie care a dus la paralizarea activităţii la fabrica de bere din cel mai important oraş din vestul ţării, Lvov, companie care sprijină acum eforturile de război ale statului ucrainean, transmite miercuri EFE. Cocteiluri Molotov, hrană pentru…

„Dacă vreţi gaz, găsiţi ruble! Păstrați ceva și pentru cereale, petrol și cărbune!”

Scris de Miercuri, 30 Martie 2022
„Dacă vreţi gaz, găsiţi ruble", a transmis miercuri, într-o postare pe o reţea socială, președintele Dumei de Stat din Rusia, Viaceslav Volodin. „Mai mult decât atât, ar fi corect - acest lucru este benefic pentru ţara noastră - să fie extinse listele de produse care să fie plătite în ruble,…

Retragere strategică - Rusia își repoziționează forțele în pregătirea unor noi atacuri

Scris de Miercuri, 30 Martie 2022
Anunțul Rusie privind ”reducerea drastică a activității militare” în zonele Kiev și Chernihiv, făcut de către ministrul adjunct al Apărării de la Moscova, Alexander Fomin, după discuțiile de la Istanbul dintre echipele de negociere ruse și ucrainene, a fost primit cu scepticism atât în Ucraina, cât și pe plan internațional.…

Baronul KGB! Oligarh rus, numit membru al Camerei Lorzilor!

Scris de Miercuri, 30 Martie 2022
Guvernul lui Boris Johnson este zguduit, în ultimele zile, de un nou scandal, de această dată de numirea unui oligarh rus în Camera Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit. Evgeni Lebedev, mogul de origine rusă, fiul unui fost spion KGB, a fost numit membru al Camerei Lorzilor în 2020 de Johnson,…

Au început negocierile ruso-ucrainene la Istanbul

Scris de Marți, 29 Martie 2022
Noi negocieri între delegațiile rusă și ucraineană au loc la Istanbul, după mai bine de două săptămâni de discuții prin videoconferință. Sunt însă puține speranțe de progres. Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri, scrie digi24.ro. Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din…

Procesul criminalilor de război din Ucraina. Cât de grea ar fi anchetarea și judecarea lor. De la realitatea mediatică la cea judiciară

Scris de Marți, 29 Martie 2022
Rusia nu va câștiga acest război. Vedem zilnic armata rusă lovită din toate părțile, tancurile lor pulverizate, soldați ruși împotmoliți în noroi. Bătăușul cartierului și-a găsit de aceasta dată un adversar pe măsură. Și fiindcă nu știe și nici nu vrea să negocieze, Rusia va pierde până și pacea. Și…

Roman Abramovici și negociatorii ucraineni, simptome de otrăvire!

Scris de Luni, 28 Martie 2022
Oligarhul rus Roman Abramovici şi negociatorii de pace ucraineni au suferit simptome de posibilă otrăvire după o întâlnire de la Kiev care a avut loc mai devreme în cursul acestei luni, relatează Wall Street Journal luni, citând persoane care sunt la curent cu această situaţie. După întâlnirea din capitala Ucrainei,…

Negocieri - Zelenski dorește să coopteze România într-un acord cu Rusia

Scris de Luni, 28 Martie 2022
Delegaţiile rusă şi ucraineană care negociază un posibil acord de pace după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei se vor întâlni începând de luni în Turcia, la Istanbul, pentru o nouă rundă de tratative preconizată să dureze trei zile. În aceste context, chestiunea neutralităţii Ucrainei, unul dintre punctele centrale ale negocierilor cu…
Pagina 33 din 36