Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Manelişti cu far în frunte

Marți, 15 Iulie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pe principiul că prostia nu se simte nicăieri stingheră, nişte puţoi de cartier şi-au tras, acum vreo două nopţi, maşinile pe dreapta, pe Faleza Superioară, au pus mese, scaune în mijlocul străzii şi-au încins un chef cu bere la PET şi manele la maxim. E un soi de teribilism tembel prin care ei, săracii, doreau să demonstreze că sunt cumva deasupra „fraierilor” care muncesc de la 8.00 la 16.00 şi care, poate, ar fi dorit să doarmă la ora la care băieţii-de-băieţi în ...

EXCLUSIV VL/ Cum s-au îmbogăţit PATRONII din construcţii cu LUCRĂRI PUBLICE. Firmele gălăţene de 23 milioane de euro

Luni, 14 Iulie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Arcada Company a obţinut 53 milioane de lei din lucrările la poduri şi tuneluri * Arabesque se ţine tare în distribuţia de materiale, cu un câştig de 29 milioane de lei * Tancrad a scos un profit de 12 milioane de lei din şoselele Galaţiului, iar Vega’93 a rămas cu 4 milioane de lei din lucrările de infrastructură din judeţele Moldovei Chit că piaţa construcţiilor este încă departe de a-şi fi revenit pe deplin de pe urma efectelor crizei economice, „careul de aşi” ...

Un sfert din TRANSPORTURILE pe Dunăre s-au dus pe apa Sâmbetei

Vineri, 11 Iulie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Doar 264 de nave au intrat, în ultima lună, în porturile administrate de APDM Galaţi, cu 90 mai puţine ca în aceeaşi perioadă a anului trecut * De la începutul anului, fluxurile de marfă abia au sărit de „ştacheta” de 3 milioane de tone * Proiectul terminalului intermodal, „colacul de salvare” de care se agaţă operatorii portuari Traficul naval prin porturile dunărene pare a se zbate „pe uscat”, în condiţiile în care, deşi luna iunie ar fi trebuit să fie o lu ...

La Galaţi se lansează Reţeaua Regională a Femeilor Antreprenor

Miercuri, 09 Iulie 2014 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud-Est şi Centrul de Dezvoltare SMART vor marca joi, 10 iulie, cu începere de la ora 19.00, la Restaurantul Monarch Saveour, lansarea Reţelei Regionale a Femeilor Antreprenor (RRFA), ce-şi propune punerea în valoare a calităţilor profesionale ale femeilor, inclusiv prin dezvoltarea spiritului de afaceri. „Reţeaua are la bază principiul egalităţii de şanse şi urmăreşte ca membrele sale să beneficieze de sporirea vizibilită ...

Campania VL „Ei ţin Galaţiul în viaţă!”/ Un constructor gălăţean la curtea voievodului Matei Basarab

Joi, 10 Iulie 2014 09:00 | Publicat în ECONOMIE
* Restaurarea monumentelor istorice, o afacere în care ingineria se împleteşte cu arheologia * Graţie constructorilor gălăţeni de la Dedal Bahamat, mănăstiri voievodale, palate şi case de patrimoniu renăscute din ruine * Cei 170 de urmaşi ai meşterului Manole au ajuns la o cifră de afaceri de aproape 18 milioane de lei Inginer constructor cu o experienţă de aproape cinci decenii, Dumitru Bahamat nu se referă la compania pe care a fondat-o – Dedal Bahamat – ca la „o afac ...

Avem Galaţiul pe care îl merităm!

Miercuri, 09 Iulie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De fiecare dată când vine vorba de „vechiul Galaţi” - nu, nu mă refer aici la „vechiul mandat”, ci la Galaţiul cosmopolit, Galaţiul consulatelor, al epocii în care aici era sediul Comisiei Dunării - aud mai mereu că nu se mai poate recupera nimic din strălucirea de altădată. Oraşul frumos, cel cu o arhitectură demnă de cele mai rafinate oraşe ale Europei, a fost îngropat, mi se spune, sub bombardamente, sub buldozerele comunismului, iar ce s-a dărâmat, dărâmat rămâ ...

Un nou sistem de comunicare/ ACTE FISCALE sub formă electronică

Marți, 08 Iulie 2014 15:00 | Publicat în SOCIETATE
În scopul dezvoltării unui sistem de comunicare electronică între organele fiscale şi contribuabili a fost introdusă posibilitatea emiterii şi comunicării actelor administrative fiscale şi în formă electronică, informează Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi. "Actul administrativ fiscal emis în formă electronică trebuie să conţină aceleaşi elemente ca şi cel emis pe suport hârtie, cu excepţia semnăturii persoanelor împuternicite ale organu ...

ANALIZA VL "Maşini de tocat bani"/ Management CATASTROFAL în societăţile de interes public

Vineri, 04 Iulie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* "Gaură" de 7 milioane de euro, cu binecuvântarea CJ Galaţi şi CL Galaţi * Infrastructura de utilităţi scârţâie din toate încheieturile, dar cetăţenii sunt buni de jumulit prin tarife absurde * Clientelismul politic şi hachiţele din administraţia publică fac praf economia Chiar dacă Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi şi Consiliul Local (CL) Galaţi ar trebui să reunească, teoretic, cele mai luminate minţi în materie de management, se pare că instituţiile în cauză tr ...

Generaţia de nota 10

Joi, 03 Iulie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Aud adesea că „noua generaţie” nu ştie pe ce lume trăieşte, că a uitat ce înseamnă să pună mâna pe carte, că e superficială, că nu are în cap decât stroboscopicele din cluburi. Nu prea înţeleg însă unde încep „noile generaţii” şi unde se termină „vechile generaţii”. Tind să cred că o asemenea clasificare nu ţine atât de vârstă, de anii de studii, profesie, cât de apartenenţa la un anumit set de valori. Privind aşa lucrurile, poate că mai corect ar f ...

Un nou val de PLECĂRI din Combinat/ ArcelorMittal MICŞOREAZĂ iar numărul de ANGAJAŢI

Vineri, 04 Iulie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* În locul salariaţilor care pleacă ar trebui aduse şi forţe proaspete, apreciază Sindicatul Siderurgistul AMG Numărul siderurgiştilor care vor pleca din combinatul ArcelorMittal în urma schemei de pre-pensionare va fi „de ordinul sutelor”, primele cereri fiind deja depuse cu începere de la 1 iulie, ne-a declarat Vasile Crişan, secretar general şi purtător de cuvânt al Sindicatului Siderurgistul AMG.După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, conducerea combinatulu ...
Pagina 558 din 689