Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

S-au aprobat ajutoarele de investiţii pentru Portul Galaţi

Joi, 01 August 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu reglementările UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda un ajutor de investiţii în valoare de 27,4 milioane de euro Portului Galaţi. Mai exact, DG Competition şi-a dat acordul de a fi acoperite de la bugetul de stat sumele pentru partea de cofinanţare şi cota de TVA ce reveneau Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi şi operatorului Port Bazinul Nou, în cadrul celor trei proiecte menite să ducă ...

Până la Parcul ”Aventura”, grătare, foişoare şi bere

Miercuri, 31 Iulie 2019 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Zona de agrement din Pădurea Gârboavele va avea parte în această vară de o serie de modernizări, o înţelegere în acest sens fiind parafată între Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi şi compania Ursus Breweries SA, care va investi peste 30.000 euro în "Zona de relaxare Ciucaş", ce va presupune recondiţionarea vechilor grătare, mese, bănci şi foişoare, dar şi suplimentarea acestora cu noi facilităţi pentru amatorii de grătare şi bere. După cum a precizat preşedintele CJ Ga ...

Scoţia, în faţa unu nou referendum pentru independenţă

Marți, 30 Iulie 2019 22:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul scoţian Nicola Sturgeon l-a acuzat pe prim-ministrul britanic Boris Johnson, aflat în vizită oficială în Scoţia, că urmăreşte să obţină un Brexit fără acord, într-un moment în care această perspectivă stârneşte controverse în Regatul Unit, transmite AFP. "După discuţiile cu Boris Johnson, dincolo de orice cacealma şi fanfaronadă, (avem de-a face cu) un guvern care este periculos", a afirmat Nicola Sturgeon, în contextul în care la referendumul din 2016 scoţ ...

Programul ”Tomata”, atrăgător pentru fermieri

Marți, 30 Iulie 2019 09:30 | Publicat în ECONOMIE
În cadrul Programului "Tomata" s-au înscris, în 2018, nu mai puţin de 2.845 de fermieri gălăţeni, fiecare dintre aceştia beneficiind de ajutorul de minimis de 13.798 de lei (echivalentul a 3.000 de euro), în total fiind vorba de un buget de peste 39,11 milioane de lei, potrivit Raportului privind starea economică a judeţului realizat de Prefectura Galaţi. Spre comparaţie, în 2017, în cadrul programului naţional de sprijinire a producţiei de roşii au participat 1.212 fermieri g ...

Mai multe construcţii la sat decât la oraş

Marți, 30 Iulie 2019 07:00 | Publicat în ECONOMIE
În judeţul Galaţi, în 2018, au fost eliberate 1.115 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, rezultă din datele centralizate în Raportul privind situaţia economică a judeţului întocmit de Prefectură. Cel mai bine au mers construcţiile din mediul rural, unde au fost eliberate 886 de autorizaţii de construcţie, în timp ce în mediul urban au fost eliberate 229 de autorizaţii. În 2018, cele mai multe autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost ...

Distrugător britanic, pentru protecţia navelor din Golful Persic

Marți, 30 Iulie 2019 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un al doilea vas de război britanic a ajuns în Golful Persic pentru a asigura securitatea navelor care utilizează strâmtoarea Ormuz, a anunţat Ministerul Apărării, în plină criză a petrolierelor între Londra şi Teheran, transmite AFP.Distrugătorul HMS Duncan va acţiona pentru a asigura "trecerea în deplină securitate a navelor sub pavilion britanic prin strâmtoarea Ormuz", împreună cu HMS Montrose, o fregată aflată deja la faţa locului, a indicat ministerul într-un comunic ...

”Îmbolnăvire” subită a opozantului Kremlinului

Luni, 29 Iulie 2019 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Medici de la spitalul nr. 64 din Moscova, unde opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transportat duminică de la închisoare, au declarat agenţiei de presă Interfax că acesta a fost diagnosticat cu "urticarie", informează luni presa rusă. "Navalnîi a fost adus la Camera de urgenţă în jurul orei (locale) 11,00. El a fost examinat de un medic terapeut, care i-a pus un diagnostic preliminar - reacţie alergică generalizată de angioedem, un tip de urticarie'', a declarat pentru BBC medi ...

Victime colaterale

Sâmbătă, 27 Iulie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
O nouă tragedie pe digul dintre Galaţi şi Brăila: o tânără şi-a pierdut viaţa şi un copil a rămas orfan, după ce un şofer imprudent a ajuns pe contrasens şi a intrat în maşina în care se aflau. Desigur, toată lumea va sări în capul şoferului vinovat - dosar penal pentru ucidere din culpă, proces, va fi cel mai probabil şi o condamnare… Viitorul a două familii a fost distrus într-o fracţiune de secundă. Să fie însă de vină doar şoferul imprudent? Din punct de ved ...

Opozantul Kremlinului, arestat

Miercuri, 24 Iulie 2019 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Opozantul Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a anunţat miercuri că a fost arestat din nou la Moscova, pe fondul protestelor faţă de excluderea unor candidaţi ai opoziţiei de la alegerile locale, relatează AFP şi Reuters. Militantul rus precizează într-un mesaj video că a fost arestat lângă casă, chiar când ieşea să facă jogging, şi a fost dus la un comisariat de poliţie. Anunţul vine după ce Navalnîi şi-a reluat apelul către cetăţeni să iasă în stradă sâmbătă pentr ...

Controverse privind achiziţia de avioane

Joi, 25 Iulie 2019 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele bulgar Rumen Radev a respins prin veto ratificarea contractelor asupra unei legi controversate de achiziţionare a opt avioane de luptă americane F-16 Block 70, adoptată de Adunarea Naţională, citând un preţ prea mare, o lipsă de echipament şi un deficit bugetar în creştere, informează agenţiile de presă. Discuţiile dure purtate în Adunarea Naţională asupra proiectului de lege au arătat că nu s-a căutat şi nu s-a obţinut un consens public asupra parametrilor a ...
Pagina 623 din 925