Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Papa Francisc s-a întâlnit cu Emmanuel Macron

Miercuri, 27 Iunie 2018 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc l-a primit marţi pe preşedintele francez Emmanuel Macron, întrevedere ce a durat 57 de minute, durată considerată neobişnuită de agenţia France Prese, care consemnează evenimentul. Suveranul pontif şi şeful statului francez s-au întâlnit în biblioteca Vaticanului, locul obişnuit în care papa îi primeşte pe liderii politici. Papa Francisc şi Emmanuel Macron, care s-au întâlnit pentru prima oară, s-au despărţit zâmbitori, îmbrăţişându-se de mai multe or ...

Regina Marii Britanii a promulgat legea privind Brexitul

Marți, 26 Iunie 2018 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a promulgat legea privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, care abrogă Tratatul de aderare a ţării la Comunităţile Europene din anul 1972, a anunţat John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters. Parlamentarii conservatori au întâmpinat cu urale anunţul privind promulgarea Legii Brexit de către regină, adoptată săptămâna trecută de ambele camere ale Parlamentului britanic. "Tr ...

ROBOR | Estimări privind dobânzile

Miercuri, 27 Iunie 2018 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Estimările pentru evoluţia ROBOR sunt de 3,45 la sută, pentru următoarele 12 luni, iar dobânda la titlurile de stat cu scadenţa la 5 ani este de 5 la sută, potrivit datelor companiei de consultanţă CFA România. "Ratele de dobândă sunt corelate cu inflaţia. Prin urmare o majorare a inflaţiei conduce la o majorare a ratelor de dobândă”, a precizat preşedintele companiei, Adrian Codîrlaşu. Acesta afirmă că deja anticipaţiile de inflaţie sunt descrescătoare şi prin urmare ...

Exporturile de animale, în creştere

Miercuri, 27 Iunie 2018 02:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a exportat animale vii în sumă de 74,1 milioane de euro, în primul trimestru din 2018, în creştere cu 0,5 la sută faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce valoarea importurilor pe acest segment a fost de aproape două ori mai mică în perioada menţionată, conform datelor centralizate de INS. Astfel, importurile de animale vii s-au cifrat la 39,6 milioane de euro în primele trei luni ale anului, cu 1,6 la sută mai mari comparativ cu cele din perioada ianuarie ...

PIAȚA BANCARĂ | Pe consum sau imobiliare, gălăţenii au prins gustul creditelor

Miercuri, 27 Iunie 2018 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Valoarea creditelor contractate de gălăţeni era, la sfârşitul lunii mai, de 3,64 miliarde de lei, în creştere cu 33,3 milioane de lei faţă de luna precedentă şi cu 113,7 milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultă din datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR). Pe categorii de credite, împrumuturile în moneda naţională şi împrumuturile în valută au avut o evoluţie divergentă. Astfel, după primele cinci luni ale anului, cr ...

Un jurnalist gălăţean în forţele de Infanterie Marină. Operaţiunea ”Spartan Dagger 18” | REPORTAJ

Marți, 26 Iunie 2018 00:01 | Publicat în REPORTAJ
Briefingul de misiune, la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”! Ne aşteaptă două zile „de foc” – inserţia într-un teatru de operaţii cu ajutorul forţelor aeriene, instalarea în baza avansată FOB şi executarea de acţiuni împreună cu infanteria marină şi trupele speciale de la GNFOS! Pe scurt, Operaţiunea „Spartan Dagger 18”! Însă cine îşi imaginează că un corespondent de război este un fel de Rambo care schimbă kalashnikovul cu reportofonul se înșală. Pen ...

Cum picăm de fraieri

Sâmbătă, 16 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vă mai amintiţi? După ce tot românul a putut să plece din ţară, mai ales după aderarea la UE, în 2007, politicienii mai cinici ziceau: "Uite aşa o să scăpăm de şomaj, de hoţi, de toţi minoritarii care nu pot să-şi facă un rost în frumoasa noastră patrie!". Au lăsat baltă orice politici privind piaţa muncii - "să se regleze prin cerere şi ofertă, cui nu-i convine să plece!" - spuneau ei, au pompat la greu în ajutoarele sociale, pentru a-şi asigura front electoral şi ...

Trofeul dezbinării noastre

Joi, 14 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Modul în care "s-a rostogolit" pe scena publică incidentul de pe Arena Naţională, când primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduit în timpul festivităţii dedicate victoriei Simonei Halep la Roland Garros, a reuşit să umbrească unul din "momentele astrale" ale sportului românesc. Politica, bat-o vina! În loc să mai savurăm încă victoria şi să ne gândim la extraordinara performanţă a Simonei, am alunecat în smârcurile disputelor dâmboviţene. Desigur, orice politic ...

Evoluţia preţurilor la alimente

Joi, 14 Iunie 2018 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Preţurile la cartofi au urcat în mai cu 11,36 la sută, faţă de luna anterioară şi cu 18,56 la sută faţă de decembrie 2017, cel al categoriei „alte legume şi conserve de legume” cu 7,13 la sută, respectiv 17,47 la sută, iar în cazul fructelor proaspete creşterea de preţuri a fost de 3,92 la sută faţă de aprilie şi de 18,37 la sută raportat la finalul anului trecut, potrivit datelor INS. Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit cu 7,22 la sută în mai faţă de aprilie, ...

Mai ceva ca pe Discovery. Raiul ciupercilor de la Umbrărești

Joi, 14 Iunie 2018 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Chiar dacă vorba cu „ieşitul ciupercilor după ploaie” ne-ar lăsa să credem că relaţia cu familia… agaricaceelor e una destul de uşoară, a scoate profit din cultivarea ciupercilor Champignon nu e o misiune tocmai uşoară. Dar nici imposibilă. Ilie şi Nicoleta Vintilă, tată şi fiică, din Umbrăreşti, au demonstrat acest lucru. Acum au mai bine de 10 de ani de experienţă în ciupercărie, iar produsele lor se găsesc în mai toate lanţurile de supermarketuri din Galaţi. ...
Pagina 689 din 926