Creditele mici şi dese se impun în creditarea de consum

Creditele mici şi dese se impun în creditarea de consum
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Incertitudinile induse de intensificarea pandemiei de coronavirus pe piaţa bancară au dus la o acordare mai restrictivă a creditelor, însă cum această piaţă trebuie să meargă înainte, creditele de consum cu valori mai mici tind să ia locul creditelor de consum care implicau, eventual, inclusiv garanţii imobiliare.

Evoluţia standardelor de creditare în trimestrul trei al acestui an a fost una mai degrabă divergentă, abordările instituţiilor financiare fiind dintre cele mai variate. Astfel, în trimestrul trei a.c., o treime dintre bănci au ales să înăsprească standardele de creditare, o treime le-au păstrat constante, în timp ce o treime dintre instituţiile financiare au relaxat standardele de creditare. De asemenea, aşteptările pentru trimestrul patru, per ansamblu, sunt împărţite, mai ales dacă se iau în calcul şi creditele imobiliare.

„Aproximativ jumătate dintre bănci estimează menținerea constantă, iar cealaltă jumătate mizează fie pe relaxarea, fie pe înăsprirea într-o anumită măsură a standardelor de creditare aferente creditelor imobiliare, în timp ce în cazul creditelor de consum o majoritate covârșitoare a băncilor (peste 80 la sută) estimează păstrarea nemodificată a condițiilor de creditare”, se precizează în ultimul sondaj privind creditarea realizat de BNR.

Strict pe piaţa bancară gălăţeană, la nivelul lunii octombrie, din valoarea totală a creditelor - 4.529,5 milioane de lei, mai bine de jumătate, respectiv 2.568,7 milioane de lei au fost au fost contractate la nivelul populaţiei. Spre creditele de consum s-au orientat împrumuturi în valoare de 1.067,8 milioane de lei (din care 910,5 milioane de lei - credite în moneda naţională, 157,3 milioane de lei – credite în valută). Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut valoarea creditelor de consum era de 1.070,9 milioane de lei, din care 891,8 milioane de lei credite în moneda naţională şi 179,1 milioane de lei credite în valută.

La nivel naţional, pe segmentul creditelor de consum 70 la sută dintre instituţiile financiare au înregistrat creşteri ale cererii, însă au fost evoluţii diferite în funcţie de categoria creditelor de consum.

„Evoluțiile au fost următoarele: în cazul creditelor de consum garantate cu ipoteci, cele mai multe bănci (62 la sută) au semnalat păstrarea nemodificată a cererii, în timp ce în cel al creditelor de consum negarantate cu ipoteci și al cardurilor de credit majoritatea instituțiilor respondente (aproximativ 70 la sută) consideră că cererea pentru aceste segmente de credit a crescut moderat sau substanțial”, se precizează în raportul BNR.

Şi în acest ultim trimestru din an băncile estimează o păstrare cel puţin constantă a cererii pentru toate categoriile de credite de consum. Ba poate şi ceva în plus, mai că vin şi sărbătorile de iarnă.

Citit 1279 ori Ultima modificare Vineri, 18 Decembrie 2020 03:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.