Anca Melinte

Anca Melinte

Ce au descoperit arheologii la Poarta Turcească (FOTO)

Luni, 21 Mai 2018 00:03 | Publicat în CULTURA
Ignorată de autorităţile locale atâta amar de vreme, dărăpănată şi năpădită de buruieni, "Poarta Turcească" - după cum îi spun gălăţenii monumentului de pe strada Egalităţii nr. 16 - ar putea fi restaurată şi pusă în valoare, în cadrul unui mic parc arheologic. E drept, o încercare de restaurare a mai existat, în 1995, dar a eşuat lamentabil, la fel ca proiectul amenajării unei zone de relaxare în jurul acestui monument. Însă, de această dată, există argumente ...

Ştiinţa şi cultura au făcut spectacol. Mii de gălăţeni au participat la Noaptea Muzeelor (FOTO şi Video)

Duminică, 20 Mai 2018 01:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pentru o seară şi o noapte, Galaţiul n-a mai fost „oraş cumplit de negustori”, ci unul al oamenilor curioşi în sensul cel mai bun al cuvântului, dornici să vadă, să admire, să cunoască, să înţeleagă, să-şi umple mintea şi sufletul vizitând muzeele care şi-au deschis larg porţile. Nu doar gratuitatea i-a atras pe gălăţeni la "Noaptea Muzeelor", ci atracţiile şi surprizele inedite oferite de instituţiile muzeale. Vă invităm alături de noi într-un tur al muzeelor ...

Nuntă regală: Prinţul Harry al Marii Britanii s-a căsătorit cu actriţa americană Meghan Markle

Sâmbătă, 19 Mai 2018 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Prinţul Harry al Marii Britanii, nepotul reginei Elisabeta a II-a, şi logodnica sa, actrița americană Meghan Markle, s-au căsătorit religios, astăzi, în capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor. Ceremonia a fost una somptuoasă, reunind fastul regalității britanice cu strălucirea hollywoodiană, aducând o nouă scânteie într-o monarhie care se străduiește să rămână relevantă în timpurile moderne, după cum scrie Reuters.”Arăți uimitor!”, i-a spus Prințul H ...

Campania națională Informare acasă! Siguranță în lume!, desfăşurată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a ajuns la Galaţi

Sâmbătă, 19 Mai 2018 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Sub sloganul „Un cetăţean informat, un cetăţean câştigat”, Colegiul Naţional „Costache Negri” a găzduit astăzi campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!", desfăşurată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Campania își propune informarea cetățenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României. Acţiunea de la Galaţi s ...

Gălăţenii şi brăilenii au plecat la Bucureşti să ceară autostradă pentru Moldova (FOTO)

Sâmbătă, 19 Mai 2018 13:00 | Publicat în AUTO
Pe două sau pe patru roţi, gălăţenii şi brăilenii au plecat astăzi la Bucureşti pentru a cere nu doar autostradă pentru Moldova, ci infrastructura necesară care să ne lege nu doar de România ci de întreaga Europă! O parte dintre participanţii la acest marş auto de amploare şi-au dat întâlnire, în această dimineaţă, în parcarea de la Sala Sporturilor, de unde au pornit către Tecuci – Tişiţa, şi de acolo spre Bucureşti. Iată ce gânduri îi mânau către Capitală: ...

Identitate versus Integrare, o dezbatere la Londra

Vineri, 18 Mai 2018 09:00 | Publicat în DIASPORA
„Identity vs. Integration” – „Identitate vs. Integrare”, un subiect care vizează comunitatea românească din Marea Britanie (United Kingdom – UK), valabil, însă, pentru toţi românii din Diaspora, a constituit tema unei dezbateri la care au participat membre marcante ale comunităţii româneşti din Londra. Evenimentul a avut loc pe 3 mai la Willesden Green Library Londra şi a fost organizat de Romanian Women in UK (RWinUK) în cadrul proiectului „Home Away from Home - Roma ...

Ce obligaţii au deţinătorii de câini şi pisici în municipiul Galaţi

Vineri, 18 Mai 2018 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători.Pentru că tocmai a intrat în vigoare un nou Regulament privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galați, ni se pare de bun augur să vă informăm care sub obligaţiile care vă revin, ca stăpâni de animale de companie. Şi asta pentru că potrivit regulamentului, "asigurarea și păstrarea curăţeniei și ordinii ...

Primăria vrea PLAJA DUNĂREA înapoi şi susţine că are bani de investiţii

Miercuri, 16 Mai 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi aşteaptă să expire cele 30 de zile în care concesionarul Plajei "Dunărea", firma Karan Business & Finance SRL, are obligaţia de a ajunge la zi cu investiţiile promise, pentru a-şi recupera zona de agrement. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, după notificarea de punere în întârziere, transmisă pe 26 aprilie, autorităţile au stabilit o întâlnire cu Mohammad Rezazadeh Kermani, noul administrator al firmei, dar acesta nu s-a prezentat: "Ni s-a transmis că t ...

Strada Oţelarilor, spartă şi peticită

Marți, 15 Mai 2018 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce, la începutul acestui an, străzii Stadionului i-a "sărit" asfaltul, pricopsindu-se cu câteva gropi, a venit rândul străzii Oţelarilor să se taseze. Asta în ciuda faptului că ambele artere vor împlini abia în toamnă cinci ani de la modernizarea cu fonduri europene. În cursul zilei de ieri, strada Oţelarilor a fost decoperată pe o porţiune de câţiva metri. După cum am aflat de la Primăria municipiului Galaţi, intervenţia a fost fost executată de către o echipă de ...

A cui jucărie am fost?

Luni, 14 Mai 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Eurovision. Ca şi cum m-aş fi uitat printre stinghiile gardului, aşa m-am simţit urmărind finala Eurovision fără România. Mai frustrant decât în anul în care am fost descalificaţi pentru că nu ne plătiserăm datoriile către organizatori. Şi pentru că încă din prima semifinală mi-a rămas în minte refrenul ludic al Nettei Barzilai din Israel „I’m not your toy/ You stupid boy” – „Nu sunt jucăria ta/ Băiat prost”, mă tot întreb a cui jucărie am fost. Israel a ...
Pagina 800 din 1733