Sub acest fag imens, pe care pot să mă sui şi să mă duc tocmai la marginea cealaltă a Cerului şi tocmai la marginea cealaltă a Pământului, stau (după douăzeci de ani) şi primesc (nu ştiu de unde) cea mai frumoasă poezie despre trenuri şi gări: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară/ unde nu pot cu mine să ajung// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut şi sper ...

Moto: „naşterea unui copil este un compliment al divinităţii” (Betty Marcovici) hai, dormi încet, păpuşa noastră scumpă - doar tu ne ţii sub cer şi vezi prea bine: eşti rostul nostru, taina ce ne leagă de scâncetul seminţelor divine!!! hai, dormi încet, frumoasa noastră dragă - să-ţi fie pace, să creşti mare, mare şi să ne duci de mână tocmai unde stă nemurirea ta tulburătoare!!! (Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”) ...

Harababura dezlănţuită în urmă cu treizeci şi ceva de ani nu are capăt. În condiţiile evidente, n-are cum să aibă. De fapt, cei care instrumentează şi propagă/propovăduiesc devălmăşia publică sunt exact cei aleşi să apere liniştea şi ordinea cetăţii. Altfel nu-mi pot găsi explicaţie la perpetuare: claxoane la mort şi la nuntă şi oriunde, boxe/difuzoare la maximum în automobile şi în locuinţe unde tot felul de beţivi şi hahalere, săriţi de pe fix şi din oric ...

Jur pe Poezia mea de Onoare: sunteţi marmora lui Michelangelo şi enigma lui Da Vinci, sunteţi fiecare supra Tot şi Tot supra fiecare, sunteţi Dumnezei cu pestelcă şi Dumnezei cu opinci!!! Am vorbit cu lutierul din Cremona despre vioare - iar el zicea că visează şi ciopleşte numai Lebede negre şi Lebede albe cântând!!! Domnule Stradivarius, Divina Tragedia nu moare când centurionul Dante ţine în picioare Turnul din Pisa şi când Luna lui Leopardi încă mai răsare şi perforeaz ...

Doamne, câte stele crude! Nu văd nici o steauă coaptă!/ Parcă-s iele scăpătate într-un dans tulburător!/ Fac din ochi, fac din picioare, fac din mâini şi fac din şoaptă!/ Cred că vor să mă vrăjească, însă eu nu ştiu să mor!// Sunt abia la începutul vieţii mele fără milă!/ Sunt abia un mic părelnic, cel mai mic dintre cei mici!/ A trecut abia o clipă şi deja sunt plin de silă,/ sunt sătul de perspectiva lui Acum şi lui Aici!// Şi, când văd dânsele astea ondul� ...

tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup - lemne de foc întârziat apasă înspre genunchi clavicule de cub în urma lui pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat - scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat curând n-o să mai vină dimineaţă şi focul se va stinge pe cuvânt - şi tata şi copacii se înalţă încet, spre cer, cu ochii în pământ tristeţi de lup se spânzură de ploaie, inele oxidează pe butuci - în ascuţit/ ...

Nici un fel de hodină nu se compară cu Somnul după o Sfântă Osteneală de-o Clipă ori de-o Viaţă! O clipă mai lungă sau mai scurtă!? o viaţă mai lungă ori mai scurtă!? Nu contează! Dacă osteneala-i sfântă, se merită din plin "aşezarea" în braţele cestei Adormiri! Şi dacă se-ntâmplă în/sub Imperiul Galbenului fără Corespondent în Curcubeu, în Spectrul artei/măreţiei Vincent van Gogh, adică, până şi specialiştii/doctorii în odihnă/somn şi-ar pune Invidia p ...

acum deschid abecedarul de atunci - parcă deschid o carte veche cu porunci, parcă mă văd în banca mea,/ cu ochii înspre dumneata, cum te ascult cu vorbe tainice şi lungi despre ce-a fost, despre ce este şi va fi frumos şi sfânt în orice noapte şi-orice zi, despre candoare şi păcat,/ despre iertare-n lung şi-n lat, miraculos - mi, re, la, sol... sol, la, re, mi...(!!!) creta, creionul şi condeiul... ce uşor le-am cunoscut cu domnul meu învăţător cel scump şi straşnic şi co ...

După ce termină de băut şi al patrulea rând de vin roş, canaliile se ridică de pe taburete şi dau să plece! Octogenarul Constantin Neceli „miroase” că ceva nu-i în regulă! Că prea hlizesc beţivanii, prea-şi afişează mutre de învingători! Bunul moşneag întinde mâna să ia cei opt lei de pe horn, dar nu află decât doi! Imediat îşi dă seama ce au făcut şmecherii! Şi, într-o clipită, ia puşca din cui, o armează şi opreşte elanul pezevenghilor, barându-le cale ...

Şi am să-mi fac o cruce mare/ din creştet până la picioare - să zică, cine-o vrea să zică:/ ce cruce!... trebuia mai mică! dar cine, oare, să-l îndemne/ să iroseasc-atâtea lemne bune de garduri şi de care?/ cine l-a pus să strice, oare, salcâmul ăsta falnic? cine,/ fără scrisoare de la Tine? ce fel de om, ce îndrăzneală.../ să-şi facă, fără socoteală, răscrucea asta-aşa de lungă!/... şi-o fi făcut-o să-i ajungă până atunci, când scrie cartea?.../ cât crede ...