Moto: „atât a mai rămas din tot ce-a fost:/ o tristă şi banală resemnare,
o dumirire fără haz şi fără rost,/ o neizbândă care nici măcar nu doare”
(Iolanda Cremene)
Şi cum văzduhul de pământ s-agaţă lesne,
să nu rămână cerul fără loc de veci...
aşa mă prinde lungul drumului de glezne,
dar şi cărarea ta pe care vrei să pleci!
Şi câte sunt!...ce multe sunt!...şi câte alte
se pregătesc şi stau la rând şi se întind
s-apuce loc şi cât mai multe zile calde
în trupul meu – banal şotron şi labirint!
Cărarea ta-i cea mai nedreaptă dintre toate,
şi are grâu, şi are maci pe lângă ea,
şi pe ţărână poartă urmele lăsate
de zmeul nostru mic şi trist şi fără stea!
