În plină pandemie, Gabriela ne învaţă să trăim frumos şi sănătos

În plină pandemie, Gabriela ne învaţă să trăim frumos şi sănătos
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Talie de viespe, tonus de invidiat, poftă de viaţă, de dans, dar mai ales de sănătate. Este portretul Gabrielei Miu - ardeleancă prin naştere, gălăţeancă prin adopţie, stabilită acum în Londra - care, în această perioadă de restricţii şi îngrijorări, a ales să le dăruiască oamenilor din experienţa ei profesională: le arată cum să mănânce gustos, săţios, dar mai ales sănătos şi cum să facă mişcare de plăcere, dansând.

Gabriela, specialist în nutriţie aplicată şi dietă metabolică, îi învaţă pe londonezi să trăiască sănătos”, scriam, pe 6 ianuarie 2017, în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”. Activitatea ei a evoluat, iar rezultatele dorite de cei care i-au cerut ajutorul nu au întârziat să apară.

„În ultimii trei ani, au trecut prin cabinet peste 300 de persoane, iar cu alte câteva sute am colaborat online. Sunt mândră că pot aduce valoare în vieţile oamenilor şi un pic de alinare celor care se confruntă cu diverse afecţiuni. Am colaborat cu oameni care doreau să scadă în greutate, sau care doreau un regim alimentar pentru diverse probleme, de la «simple» stări de balonare, constipaţii, sindrom de colon iritabil, ovare polichistice, boli inflamatorii, până la cancer, iar recenziile de pe pagina de Facebook şi mesajele de la postări confirmă că, atunci când ne educăm şi ne hrănim sănătos, corpul nostru are capacitatea de a se regenera şi noi putem să ne redobândim sănătatea. Asta fac eu, ajut oamenii să conştientizeze importanţa alimentaţiei sănătoase şi principiile sănătoase de hrănire, cât şi comportamentul nostru, ca stil de viaţă”, ne-a mărturisit Gabriela.

Partea pozitivă a restricţiilor

Gabriela şi soţul ei, care este gălăţean, au trecut cu bine peste această perioadă plină de restricţii impuse de lupta cu pandemia: „De la început am privit doar partea pozitivă a situaţiei. Am avut mai mult timp pentru mine, pentru căsnicia mea, am dormit, m-am odihnit, am citit, am dansat etc. Spun «am avut» pentru că şi eu şi soţul meu lucrăm şi nu am resimţit atât de mult izolarea. Oamenii de aici au înţeles că este necesar să ne izolăm ca să ne protejăm şi să-i protejăm şi pe cei dragi, deşi avem voie să ieşim în parc, să facem sport, să facem cumpărături la magazin, păstrând o oarecare distanţă şi luându-ne măsuri de precauţie. Sunt mulţi oameni care lucrează (unii de acasă, alţii merg la job) dar sunt şi mulţi care stau acasă, însă ceea ce văd zilnic, atunci când ies, este că oamenii sunt destul de relaxaţi”, spune Gabriela.

Dans şi provocări sportive pe Facebook

Gabriela iubeşte enorm animalele şi este convinsă că putem învăţa multe de la ele, începând de la iubire şi afecţiune necondiţionate, până la loialitate. Pasiunile sale sunt cărţile, natura, călătoriile, dar mai ales dansul, fiind o fostă colaboratoare a Clubului „Fantezia” din Galaţi. Fiind un om activ, care nu poate rezista fără sport, a găsit soluţia să facă mişcare şi să-i antreneze şi pe alţii: „Pentru că s-au închis sălile şi nu am unde să merg zilnic, în afară de parc, am decis să mă filmez în timp ce fac diverse exerciţii şi să provoc oamenii să facă la fel. După, am început să primesc mesaje prin care mi se cereau sfaturi şi eram întrebată cum îmi păstrez talia şi tonusul la 46 de ani. Aşa mi-a venit ideea să le arat «de unde mi se trage» talia de viespe. Dansul e un sport complex, care ne ajută să ne menţinem în formă şi fizic şi psihic. Şi dacă pot să aduc un gram de fericire celor care stau acasă, de ce nu? Întotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc şi cred că această perioadă este una foarte potrivită pentru a dărui, din suflet, ceva, celorlalţi. Şi ce poate fi mai preţios decât să dăruieşti din timpul tău şi să încerci să faci oamenii fericiţi? Iar dansul chiar îţi poate da o stare de fericire”, spune, cu convingere, Gabriela.

Adevăratele valori

Obişnuită să vadă partea plină a paharului, Gabriela crede cu tărie că această perioadă ne va schimba în bine: „Cred că vom ieşi mai conştienţi în ceea ce priveşte adevăratele valori. Acum ne dăm seama că nu mai contează ce statut ai, sau cât de mulţi bani ai. Nimic din toate astea nu contează. Acum contează doar cine eşti tu cu adevărat, când eşti doar tu cu tine, când nu poţi evada de propria realitate şi nu te poţi ascunde. Spiritual vorbind, cred că vom fi alţi oameni”, ne-a mărturisit Gabriela Miu.

"Mă leagă multe de România şi de Galaţi. Am familia acolo, am prieteni, am amintiri frumoase şi mereu voi reveni cu drag în ţară să îi revăd. Deşi momentan nu îmi doresc să mă reîntorc în România, mă gândesc mereu cu drag şi cu dor la viaţa pe care am trăit-o acolo. Acolo m-am născut, am învăţat multe lucruri care mă ajută să fiu astăzi omul bun şi modest pe care îl cunoşti", spune Gabriela Miu.

Dăruind vei dobândi

"Sunt un om foarte ocupat, în ultimii cinci ani am studiat continuu, iar acum studiez prevenţia şi tratamentul prin nutriţie în cancer şi încerc să dau mai departe tot ceea ce învăţ, aplicând cunoştinţele mele acolo unde este necesar.

Deşi sunt ocupată constant, încerc să-mi fac timp şi pentru acte de caritate şi să ajut în diverse cazuri, atât cât pot, şi  îi încurajez pe toţi oamenii să facă un gest caritabil pentru cei care se află acum în situaţii de criză şi care nu au pe nimeni care să-i ajute.

Aşa cum spunea Nicolae Steinhardt, «Dăruind vei dobândi». Pentru cei care vor să mă descopere din punct de vedere profesional asta este linkul paginii unde pot găsi detalii despre activitatea mea, recenziile clienţilor şi multe informaţii despre sănătate https://www.facebook.com/GabrielaMiuRinja/", ne-a transmis Gabriela Miu.

Citit 6566 ori Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2020 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.