O gălăţeancă, într-un top realizat de „Financial News”
Foto: apax.com

O gălăţeancă, într-un top realizat de „Financial News”
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Dacă în 2015 era selectată printre cei mai de succes tineri români la Gala "Forbes 30 sub 30", luna trecută, numele gălăţencei Roxana Mirică a apărut într-un top realizat de celebra publicaţie „Financial News”: „Meet the 25 Rising Stars of Private Equity in Europe” – „Faceți cunoștință cu cele 25 de stele în ascensiune ale capitalului privat din Europa”.

„Talentată pianistă, premiantă şi olimpică, dorită de Liceul de Artă «Dinu Lipatti» din Bucureşti, apoi elevă la Colegiul Naţional «Vasile Alecsandri», olimpică la chimie, bursieră şi, ulterior, absolventă Bachelor of Arts la Dartmouth College, specializată în biochimie fizică şi economie, gălăţeanca Roxana Mirică şi-a început cariera în finanţe pe Wall Street, în New York, şi a continuat-o la Londra”, aţi putut afla, în 12 august 2016, din pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”. În 29 aprilie 2015, ziarul nostru relata că Roxana fusese nominalizată de revista Forbes România în cadrul Galei "Forbes 30 sub 30", dedicată noii generaţii de tineri cu vârsta sub 30 de ani şi performanţe de excepţie.

Iată că acum, la vârsta de 35 de ani, Roxana Mirică este nominalizată de „Financial News” într-un top 25 al celor mai promițători investitori în private equity pe Europa, cu vârste între 30-40 ani. 

Din articol, cititorii află că Roxana Mirică este născută în România şi că a fost promovată ca partener la Apax Partners în decembrie 2020, la doar trei ani de la intrarea în firmă. „În calitate de șef al piețelor de capital din Europa, ea conduce eforturile de finanțare ale companiei și a strâns peste 10 miliarde de dolari pentru Apax, conducând în același timp finanțarea pentru mai mult de 20 de companii de portofoliu. Cu toate că îşi are biroul la Londra, rolul său este global și include gestionarea relațiilor zilnice ale Apax cu băncile și investitorii de credit”.

Articolul reţine că, deși și-a făcut un nume dezvoltând soluții creative de capital, intrarea Roxanei Mirică în finanțe a fost neobișnuită: „În adolescență a fost pianistă și a câștigat peste 20 de premii la concursuri internaționale. Apoi a continuat să studieze chimia și economia biofizică la Dartmouth College din SUA, planificând să urmeze o carieră în biotehnologie. Cu toate acestea, pentru că mulți dintre colegii ei mergeau la finanțe, a decis să încerce și s-a trezit atrasă de ritmul rapid și de oamenii inteligenți”.

Publicaţia mai reţine că, în afara job-ului, Roxana este implicată în organizațiile de caritate londoneze Womankind și Power2 și în Dartmouth College Endowment Fund.

 

Citit 6163 ori Ultima modificare Marți, 08 Iunie 2021 09:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.