vino aşa - aşa vino la mine,/ dar nu acum, nu astăzi - te aştept
mâine sau ieri, ştii unde, tot acolo,/ în colţul cu păianjen înţelept,
în colţul cu icoană şi memorii,/ cu timp oprit, cu praf pe busuioc
şi pâlpâire-n candela străveche,/ sub care, suspinând, mă duc şi rog
maternitatea şi dumnezeirea/ acestor vremuri, câte mai avem,
să-ndemne lumea dincolo de sfadă/ şi dincolo de silă şi blestem,
să facă alta, dacă nu se poate/ vro îndreptare-n cest străin „acum”,
s-aprindă alte suflete şi stele/ cu „viu” răzvrătitor supra postum!
încă aud chemări în/spre memorii/ şi şoapte sub înaltul meu paing,
văd ochi încă lucind în lăcrămare/ şi, unul câte unul, cum se sting!
vino aşa, vino acum - adâncul/ nu trebuie să s/cadă - să nu cazi
în resemnare, te aştept acolo,/ dar - pân-atunci - sunt omul fără azi!