I se spunea „mister KO” cu trei decenii înainte de Lucian Bute şi a fost medaliat olimpic, mondial şi european. A susţinut, doar la amatori, peste 300 de meciuri, din care mai bine de 200 le-a câştigat înainte de limită.
Alec Năstac s-a născut la Cavdineşti, pe 2 aprilie 1949, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. La 18 ani a venit la Galaţi şi s-a înscris la o şcoală profesională, la îndemnul mamei („Du-te, maică, acolo, că o să ai casă şi masă şi te alegi şi cu o meserie”). A ajuns în sala de box de la Dunărea, dar antrenorii l-au refuzat, considerându-l prea bătrân pentru sport. A continuat însă să vină la sală, ca spectator, iar când unul dintre pugilişti a avut nevoie de un partener de antrenament a urcat în ring. Uimiţi de stilul său de a mişca, antrenorii l-au inclus pe loc în lot. Peste două săptămâni, îl bătea deja prin KO pe cel mai experimentat boxer din club, iar după patru luni era campion naţional de juniori. În 1968 a fost luat în armată, la Steaua, de unde peste ani, în 1999, va ieşi la pensie, cu gradul de colonel.
În 1969 a venit primul titlu naţional la seniori, după ce şi-a învins toţi adversarii prin KO. În 1971 a participat la Europene, unde s-a calificat în finală, după ce a realizat patru victorii înainte de limită, deşi era bolnav şi a boxat pe semnătură. A dominat clar şi finala, însă arbitrii au fost singurii care au văzut altceva şi l-au declarat învins, decizia stârnind revolta întregii săli.
Au urmat trei victorii consecutive la Centura de Aur şi altă ediţie a Europenelor, în 1973. Situaţia s-a repetat, adversar în finală fiindu-i tot un boxer sovietic. Năstac şi-a trimis adversarul la podea, dar decizia nu i-a aparţinut nici de această dată, spre stupoarea publicului! Şi anul următor, la Mondialele de la Havana, scenariul fost identic. Gălăţeanul a pierdut finala în faţa unui sovietic pe care l-a trimis la podea. Decizia a fost dezaprobată până şi de Fidel Castro, care l-a invitat pe Năstac, drept consolare, în loja sa şi apoi la un banchet la care a fost singurul sportiv prezent.
Olimpiada de la Montreal a fost ultimul bal al românului, o arcadă zdrobită împiedicându-l să mai urce în ring pentru semifinală, aşa că a trebuit să se mulţumească cu bronzul. Din cauza arcadei a fost nevoit să se şi lase de box, în 1978, încheind o carieră scurtă, dar strălucitoare.
