Fotografie gălăţeană la Veneţia: Pasiunea, "o cale de a te apropia de divin"

Fotografie gălăţeană la Veneţia: Pasiunea, "o cale de a te apropia de divin"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Afirmă dr. Cornel Gingăraşu, singurul artist fotograf român la Bienala de Artă de la Veneţia


„E greu de spus de reprezintă fotografia… o pasiune, o cale de a te apropia de divin, frumosul şi adevărul fiind instrumente ale trăirii sublime, inclusiv o posibilitate suplimentară de cunoaştere. Camera foto e numai un instrument - de altfel minunat - în slujba acestei arte, aparat care însemnează momentul fotografierii şi tensiunii între om şi subiect, dar nu este decât o părticică din trăirea şi extazul căii fotografului, imaginea fiind subsumata minţii şi inimii în principal”, ne-a mărturisit artistul fotograf Cornel Gingăraşu. Aşa cum v-am informat, după ce artistul Paul Buţa a uimit cu măştile lui populare Carnavalul de la Veneţia, a venit rândul unui alt gălăţean să fie prezent, prin lucrările sale, în Republica Leului. Dr. Cornel Gingăraşu - cunoscut iubitorilor şi stăpânilor de animale şi păsări de companie, în calitate de medic veterinar foarte bun - este singurul artist fotograf român selectat la Bienala de Artă de la Veneţia. Cele trei lucrări ale sale „Time Master”, “Patetica” şi “Enciclopedia of The Future Past” vor putea fi admirate până pe 24 noiembrie 2013 la acest veritabil festin artistic grandios.

„O dulce răsplată”

„Bienala de la Veneţia este o manifestare artistică şi un eveniment prestigios, transnaţional, mondial care reuneşte mii de artişti şi zeci de naţiuni. Participarea este o provocare deosebită şi este mai importantă decât manifestările care reunesc artişti cu aceleaşi căi de exprimare. La Veneţia lupţi cu mijloacele tradiţionale ale artelor vizuale care sunt mai vechi şi prestigioase: pictura, grafica, sculptura, instalaţii, video etc. Selecţiile de la Bienală sunt o «dulce» răsplată şi un motiv de validare, dar şi o bucurie că noi, românii, suntem în lume şi în Europa în calitate de creatori”, ne-a mărturisit dr. Gingăraşu. A mai participat şi la alte saloane foto şi concursuri internaţionale, cu selecţii multiple atât în cadrul Federaţiei Internaţionale a Artiştilor Fotografi, Asociaţiei Americane a Fotografilor şi la Spider Awards, cel mai prestigios concurs de fotografie alb-negru din lume. Culmea, în prezent artistul fotograf îndeplineşte toate condiţiile de înscriere pentru acceptare în FIAP, dar i-e lene să-şi trimită dosarul…

Încercări de sfârşit de lume

Lui Cornel Gingăraşu i-au fost selectate toate cele trei lucrări trimise, lucrări care nu au fost făcute special pentru bienală, ci alese din portofoliul personal. „Sunt încercări de redare a unei atmosfere sumbre, de sfârşit de lume, sub semnul tristeţii şi a unei căi fără de întoarcere ...tipul acesta de fotografie creativă denumită şi "fine art photography" se disjunge de fotografia clasică, fotografia care imortalizează lumea, captează momentul şi ea vrea să transceadă în mod creator, să metamorfozeze artistic un subiect apropiindu-se de artele aşa-zise «plastice». Eu, personal, simt mereu nevoia de transformare artistică, de esenţializare, de abordare a profunzimii subconştiente şi asta pentru că în artele vizuale am început cu pictura apoi am trecut la fotografie, cu un destin mai întâi marcat de maeştrii picturii şi sculpturii”, ne-a declarat artistul fotograf Cornel Gingăraşu.

Citit 2252 ori Ultima modificare Marți, 02 Iulie 2013 15:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.