* Statului român nu i-a păsat de sfântul lăcaş ortodox românesc din Paris, o bijuterie arhitecturală pentru restaurarea căruia statul francez a oferit subvenţii importante * Din echipa lui Valentin Scărlătescu, Le Maitre d'oeuvre, care a restaurat pictura, a făcut parte o gălăţeancă, artistul plastic Rodica Costianu
Duminică, în Oraşul Luminilor, nu departe de Notre-Dame de Paris, pe malul stâng al Senei, în faţa Bisericii Ortodoxe Române, la 9 bis, rue Jean de Beauvais, va fi sărbătoare mare. Este, după am aflat de la părintele Constantin Târziu, preotul paroh stavrofor al Catedralei, ziua bucuriei, la terminarea lucrărilor de restaurare: „Vom sărbători ca în Banatul meu istoric această împlinire”. Curtea bisericii va răsuna de acorduri populare, printre care şi taragotul maestrului Luţă Popovici şi trompeta fiului său, Iancu, rudele din Timişoara are părintelui Târziu.
Credinţă în Diaspora
„În diaspora, trebuie să te şi osteneşti ca să ajungi la biserică, deoarece nu găseşti biserici la toate colţurile de străzi sau în toate cartierele, ca în ţară şi cred că această osteneală este binecuvântată de Dumnezeu”, spune părintele Constantin Târziu. Este ultimul preot al acestei catedrale a exilului romanesc, condamnat în august 1980 şi reabilitat după decembrie 1989. De ani de zile slujeşte în Catedrala românească, la icoanele căreia s-au închinat Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu. Biserica, monument de arhitectură pentru Franţa secolului al XIV-lea, bijuterie a goticului târziu, "reprezintă o oază de românitate şi ortodoxism pentru toţi românii, fie că sunt exilaţi, refugiaţi politic ori social, studenţi, turişti sau trecători prin Paris”, scrie site-ul bisericii.
Urmaşii lui Carol I
Catedrala ortodoxă română din Paris a fost cumpărată de Regele Carol I al României, în 1882, iar în piciorul sfintei mese stau oseminte ale sfinţilor români martiri din Dobrogea. Francezilor le-a păsat mai mult de restaurarea sfântului locaş românesc decât statului român. În anii 1999-2000, statul francez a plătit 1.500.000 de euro pentru restaurarea exterioară a monumentului. Dar nici părinţii bisericii n-au stat cu mâinile în sân! În 2009 au restaurat sfântului altar plătind 120.000 de euro, fără a cere ajutor statului francez, bazându-se doar pe credincioşi. Au cerut un ajutor Ministerului Cultelor, condus de Theodor Paleologu, şi preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, dar răspunsul a fost negativ. Abia după şapte luni de la restaurare, preşedinţia statului roman le-a trimis 57.000 de euro, iar 2010 - 10.000 de euro. Atât.
Francezilor le-a păsat!
„Dacă nu era statul francez, nu reuşeam să începem această lucrare de restaurare completă a bisericii”, ne-a mărturisit părintele Târziu. Văzând devizul iniţial al restaurării, de 621.920 de euro, prezentat de arhitectul monumentelor istorice franceze, Ştefan Mănciulescu, a cerut o subvenţie statului francez. La scurt timp, statul francez a oferit o subvenţie de 40 la sută, adică 248.768 de euro, precizând „pentru restaurarea bisericii ortodoxe române din Paris”.
„Statul român nu ne-a răspuns nici până astăzi”
Părintele Constantin Târziu ne-a povestit cu amărăciune despre tăcerea statului român atunci când a avut nevoie de ajutor pentru a restaura biserica: „În contul bisericii aveam, în iunie 2012, 180.000 de euro. Aveam nevoie de încă 200.000 şi statul român nici măcar nu ne-a răspuns la apel. A venit domnul Holland la putere (François Hollande, preşedintele Franţei) şi riscam să pierdem subvenţia de 248.768 de euro. Atunci am mers la bancă şi am luat un împrumut de 200.000 de euro, pe cinci ani". Preşedintele asociaţiei bisericii, Mihai Kivu, trezorierul Dan Galoiu, preoţii Constantin Târziu, Jean Boboc şi Iulian Nistea au garantat plata acestui credit. "Domnul arhitect al monumentelor istorice franceze, Ştefan Mănciulescu, a fost foarte bucuros că am reuşit să avem întreaga sumă, altfel nu se putea începe restaurarea”, ne-a explicat părintele Târziu. „Am cerut din nou statului francez o subvenţie pentru suma cu care am depăşit primul deviz, şi ne-au acordat doar 16.000 de euro, dar ce este mai important au precizat din nou «pentru restaurarea bisericii ortodoxe române din Paris». Statul român nu ne-a răspuns nici până astăzi, şi de aceea îndrăznesc să le spun RUŞINE!, deoarece nu s-au arătat tot atât de vrednici ca şi înaintaşii lor! Bunii noştri credincioşi s-au arătat vrednici precum bunii şi străbunii noştri, şi Bunul Dumnezeu a binecuvântat gândul nostru cel bun. Este, cu siguranţă, o mai multă dăruire a oamenilor, deoarece aici, la noi, preoţii nu au salarii din parohii, ei trebuie sa lucreze undeva, preotesele şi ele lucrează, de multe ori nu în domeniul în care au studiat”, ne-a declarat părintele Târziu. Costul total de restaurare a fost de 685.000 euro, din care 266.000 - statul francez, 219.000 - credincioşi şi 200.000 - împrumutul la bancă luat de asociaţia bisericii.
Meşteşugul icoanelor
Plasticiana Rodica Costianu a făcut parte, alături de alţi opt artişti români, din echipa care a început, în noiembrie anul trecut, restaurarea Bisericii Ortodoxe Româneşti din Paris. Părintele Târziu ne-a povestit că „Le Maitre d'oeuvre, cel care a fost acceptat de monumentele istorice şi a restaurat pictura bisericii este domnul Valentin Scărlătescu, aflat dinainte de 1980 în Franţa. În echipa lui a fost o fiică a Galaţiului, Rodica Costianu”.
Născută pe 8 iulie 1977 la Galaţi, Rodica a absolvit Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, şi cursurile Universităţii de Artă şi Design din Cluj Napoca, secţia pictură. Se află în Franţa de trei ani, fiind, aşa cum scriam cu ceva timp în urmă, tot în pagina de Diaspora, unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici din Franţa şi nu numai! Rodica a deprins meşteşugul icoanelor făcute la Cincu, judeţul Braşov, şi la Sâmbăta de Sus, şi a avut expoziţii itinerate în zona Făgăraşului, în Germania şi în Irlanda de Nord.
Rugăciune sub schele
După cum ne-a povestit părintele Constantin Târziu, toate serviciile religioase au fost asigurate pe timpul celor 11 luni de lucrări, cu toate că în biserică aveau nouă etaje de schelă, iar în exterior 12 etaje! Câţi enoriaşi vin la liturghie? "În biserică nu mai este loc, slujim cu uşile deschise, indiferent de anotimp", ne-a pus părintele paroh.
Acum, la finele a 11 luni de lucrări, părinţii sfântului locaş îi mulţumesc lui Dumnezeu că i-a învrednicit să lase urmaşilor Casa Domnului curată, luminata de frumuseţea vitraliilor şi a picturilor murale din secolele XVII-XVIII, cum au primit-o de la înaintaşi.
