Poet, prozator, cronicar dramatic şi traducător apreciat în două ţări, Sebastian Costin s-a născut pe 11 septembrie 1939, la Galaţi.
A absolvit liceul în localitatea natală, iar apoi s-a înscris la Facultatea de filologie a Universităţii din Bucureşti. În 1960, după ce şi-a obţinut licenţa, s-a întors la Galaţi, unde a fost, pe rând, bibliotecar, metodist la Casa Creaţiei Populare şi, din 1963 până în 1968, secretar literar la Teatrul Dramatic.
Începând din 1967 s-a făcut remarcat la „Scânteia Tineretului”, unde a semnat cronică de teatru. În paralel, a continuat să publice versuri (primul volum, „Femios”, i-a apărut în 1969) şi romane poliţiste (în colaborare cu Ion Maximilian). A fost considerat de criticii literari unul dintre cei importanţi poeţi ai generaţiei sale. Ulterior s-a transferat ca redactor la Studioul Cinematografic Bucureşti.
În 1973 a plecat în Israel, unde s-a afirmat în presa de limbă română. De-a lungul timpului, a scris şi, de multe ori, a condus revistele „Viaţa noastră”, „Revista mea”, „Tribuna Magazin” şi „Minimum”. A susţinut întotdeauna că scriitorii din Israel născuţi în România aparţin în totalitate culturii româneşti. A fost ales în două rânduri vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Israel, iar între 1991 şi 1994 a fost chiar preşedintele acestei organizaţii.
A publicat traduceri din lirica ebraică, pentru care a primit un important premiu naţional israelian. „Sunete ebraice” (1975) şi „La marginea cerului” (1981) sunt cele două volume care cuprind majoritatea tălmăcirilor sale din ebraică în română.
În 1997 i-a apărut, la Bucureşti, antologia de autor „Pădurea de aer”, iar în 2002, post-mortem, i-a fost publicat volumul „Poemele de-o zi”.
Sebastian Costin a murit pe 30 noiembrie 1997, la Tel Aviv, la numai 58 de ani. În memoria sa, Cercul cultural din Ierusalim oferă anual, din 1998, Premiul „Sebastian Costin” celor mai bune scrieri în limba română din Israel.
