Folcloristul şi filologul Petru Caraman, cel al cărui nume îl poartă astăzi Muzeului Satului de la Gârboavele, s-a născut la Vârlezi, pe 14 decembrie 1898.
A urmat şcoala primară în localitatea natală, apoi liceul şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Iaşi. După absolvire, a fost timp de doi ani, profesor de limba română la un liceu din Cernăuţi. Între 1925 şi 1928 a audiat la Lvov, Cracovia şi Varşovia cursuri ale unor renumiţi etnologi şi etnografi ai vremii. În 1928, la un interval de numai câteva luni, a obţinut, la Cracovia, două titluri de doctor, în slavistică şi în filosofie.
A continuat să predea, la Cernăuţi şi Bucureşti, până în 1934, când a preluat şefia Institutului Român din Sofia. În 1938 a revenit la catedră şi a predat la Universitatea din Iaşi până în 1947, când a fost exclus definitiv din învăţământ, datorită protestelor sale vehemente vizavi de cedarea Basarabiei şi de ingerinţele regimului comunist în autonomia universitară.
Au urmat peste trei decenii de persecuţii asupra sa şi a familiei sale, perioadă în care casa i-a fost supravegheată, iar corespondenţa cenzurată, toate acestea declanşându-i cancerul stomacal care avea să-i aducă sfârşitul.
Autor a numerose studii cu profil etnografic şi lingvistic, Petru Caraman a realizat cele mai complexe clasificări ale colindelor din zona de est şi sud-est a Europei, susţinând întâietatea datinilor populaţiei traco-romanice în faţa celor de origine slavă. Volumul „Colindatul la români, slavi şi alte popoare”, tipărit în limba română de-abia în 1983, la 50 de ani de la apariţie, este şi în prezent un reper fundamental în domeniu.
Poliglot (vorbea curent şapte limbi străine) şi lingvist de prestigiu, Petru Caraman este considerat de specialişti cel mai de seamă etnolog român şi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai domeniului din Europa.
A încetat din viaţă pe 9/10 ianuarie 1980, la Iaşi. Un an mai târziu a fost recompensat cu titlul de membru, post-mortem, al Academiei Române.
