Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
2 comentarii

Vreme de opt luni de zile, au străbătut, cu o rulotă trasă de un autoturism cu număr de Galaţi, 27.350 de kilometri, poposind în 15 ţări europene, şi s-au bucurat de fiecare secundă de „Viaţă pe îndelete”. Aşa s-ar rezuma experienţa unică de care a avut parte familia Ionescu, Nicoleta, Bogdan, şi cei trei copii ai lor Lilu, Tesa şi Bebe, susţinută de Discovery Romania. Aşa cum v-am promis, continuăm să vă prezentăm cele mai frumoase amintiri din tolba uriaşă cu care s-au întors cei cinci temerari.

De neuitat

Am fost curioşi să ne spună care au fost, pe rând, cea mai frumoasă, mai palpitantă, mai emoţionantă şi neplacută experienţă dintre cele trăite în cele opt luni. “Cea mai frumoasă trăire a fost să ni se spună de către o gazdă, o doamnă din Anglia, după numai trei zile petrecute împreună, că noi suntem familia ei din România. Cele mai palpitante momente erau cand Lilu reuşea să dispară de lângă noi şi-l găseam după cinci minute (cele mai lungi minute din lume) sau când bebe alerga spre stradă. Cele mai emoţionante momente au fost întâlnirea cu familia şi să vedem cum copiii noştri îşi iubesc bunicii. Cea mai neplăcută experienţă a fost să ajungem în parcare după o zi obositoare în Disneyland şi maşina să nu pornească, să rugăm cinci taximetrişti şi să nu vrea decât unul mai în vârstă să ne ajute să ne ducă în camping. La asta aş adăuga experienţa de la Ljublijana când, într-un camping gol, cineva, nu se ştie cine, ne-a furat laptopul din maşină. Am avut noroc că am salvat fotografiile pe un hard extern, dar tot am pierdut ceva, Portugalia. Dar ăsta e un motiv în plus să mergem să o revedem”, ne-au povestit soţii Ionescu.

Unde ar fi rămas?

Mulţi dintre cei care au aflat despre periplul lor prin Europa s-au întrebat de ce s-au mai întors. Noi am fost curioşi să aflăm unde s-ar stabili dacă şi-ar dori acest lucru. „În topul preferinţelor rămâne Franţa cu regiunea Provence, urmata de Regiunea Catalunia din Spania şi coasta Portugaliei. Oraşele nu mai contează prea mult, în cazul nostru satele, toate sunt frumoase, distanţele între ele sunt mici, iar de văzut şi făcut lucruri găseşti peste tot. Totuşi unele ne-au rămas la suflet, L’isle sur la Sorgue şi Baux de Provence din Franţa”, ne-au răspuns soţii Ionescu. Argumentele alegerilor lor sunt simple: din punct de vedere al reliefului seamănă cu România, iar atmosfera este foarte boemă, regiunile fiind cunoscute pentru numărul mare de artişti care locuiesc şi creează acolo.

Români din… Uruguay

Cum s-au simţit şi au fost priviţi ca români în atâtea ţări? Neaşteptat de bine, recunosc drumeţii, adăugând că n-au fost nevoiţi să explice diferenţa între “rom” şi “român”. „Am avut nenumărate prezentări ad-hoc despre România, prezentări în urma cărora mulţi dintre cei întâlniţi şi-au manifestat intenţia de a veni anul viitor în România. Am avut şi surprize haioase… eram într-un camping în Germania, lângă Koln şi domnişoara de la recepţie îmi cerea data naşterii, naţionalitatea şi apoi mi-a înmânat fişa la semnat, moment în care mă pufneşte rasul. Trecuse naţionalitatea – română, ţara de origine – Uruguay. Îi spun amuzat, dar şi uşor indignat că România e mult mai aproape şi, din cate ştiu, mai frumoasă decât Uruguayul, ar putea să vină mai uşor s-o viziteze. Domnişoara, vădit jenată, îşi cere scuze, încercând să dea vina pe calculator…”, povesteşte capul familiei.

„Dracula şi ţigani”

„Am fost întrebaţi prin Olanda dacă ne-a fost greu să obţinem viza pentru ţara lor iar în general majoritatea străinilor când îi întrebam ce ştiu despre România, răspundeau… «Dracula şi ţigani». Am muncit sincer, cu cei pe care i-am întâlnit, aproape 200 de oameni din cele 15 tari vizitate, să le prezentăm şi partea frumoasă a ţarii. Toţi ne întrebau apoi, la finalul prezentării – «Dar ce face guvernul vostru că noi nu aflăm şi partea asta?». Moment în care răspunsurile mă părăseau… Dar cum schimbarea stă în noi, nu în politicieni, noi ne-am făcut partea. Anul viitor vom avea în jur de 30 de noi prieteni care vor să ne viziteze. Contrar aşteptărilor, tot francezii au fost cei mai prietenoşi dintre toţi cei întâlniţi”, ne-a mărturisit familia Ionescu.

De Ziua Franţie: căderea Bastiliei şi a moţului

Părinţii, naşii şi mai ales bunicii celui mai mic membru al familiei Ionescu, Bebe, au toate motivele din lume să nu uite vreodată ziua în care I-au luat din moţ băieţelului. S-a întâmplat în Franţa, chiar de ziua Franţei. Dintre toate evenimentele de pe drum, a fost singurul moment plănuit oarecum de acasă: să se întâlnescă undeva la mijlocul traseului cu bunicii şi nanii copiilor pentru a sărbători primul an de viaţă al simpaticului lor “Dragon” (copilul este născut în anul chinezesc al Dragonului). Unde mai pui că se revedeau în formulă completă după patru luni de călătorie, în care fuseseră la sute de kilometri distanţă. “Am închiriat astfel o pensiune, undeva la ţară, în sudul Franţei, o fostă fermă renovată, o zonă superbă, linistită şi cu gazde extreme de primitoare. A fost gura noastră de «familie» şi Românie din această călătorie. O săptămâna de grătare, vişinată şi vin românesc, iar pentru noi doi un respiro, bunicii preluând ştafeta copiilor”, ne-au povestit soţii Ionescu.

Magneţi, stickere şi o sabie de Toledo

Orice deplasare peste graniţă presupune ca la întoarcere bagajele iniţiale să devină neîncăpătoare din cauza cumpărăturilor. Surprinzător sau nu, familia Ionescu n-a avut probleme de acest fel. „Nu am cumpărat decât magneţi şi stickere din oraşele prin care am trecut, bugetul şi spaţiul nepermiţându-ne să cumpărăm altceva. În plus, călătoria noastră a căpătat şi o latură anti-consumeristă după ce am văzut câtă risipă se face în lume. Se produce prea mult şi se aruncă şi mai mult. Cred că singurul lucru mai costisitor a fost o sabie pe care mi-am cumpărat-o din Toledo, o sabie la care visam de mic copil şi care a devenit şi un fel de simbol pentru noi, fiind o replică a săbiei purtată de Cristofor Columb în expediţia către descoperirea Lumii Noi”, ne-a mărturisit Bogdan Ionescu.
Continuăm povestea şi în pagina viitoare de Diaspora.

Citit 2247 ori Ultima modificare Joi, 27 Martie 2014 14:40

2 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.