Ce înseamnă să fii ROMÂN în AMERICA

Ce înseamnă să fii ROMÂN în AMERICA
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Oricât de valoroşi, de cinstiţi ori de muncitori ar fi, gălăţenii, şi în general, românii se întâmplă uneori ca în ţara în care îşi clădesc viitorul să simtă gustul amar al discriminării. Şi asta doar pentru că se află că sunt români… Prin prisma acestor idei preconcepute şi greşite, am încercat să aflăm cum e să fii român în America de la gălăţeanul Codrin Arsene.

Absolvent al Universităţii din Chicago, unde a obţinut o diplomă în Ştiinţe Politice şi Studii Internaţionale, ambele cu onoruri (gradaţia de merit americană) şi mai apoi al unui program de antropologie în studiul Comunicaţiilor Interculturale, la aceeaşi universitate, Codrin lucrează în domeniul privat american şi conduce direcţia strategică a unei divizii de afaceri în domeniul online.

România, adică Nadia şi Ceauşescu

"Experienţa mea în America, dar şi pe alte continente, ca român, este probabil foarte diferită de cea pe care publicul român o cunoaşte în Europa. Pe scurt, statutul de roman nu a însemnat niciodată ceva pentru cei din jurul meu sau în majoritatea ţărilor prin care eu am călătorit. În America, faptul că sunt român nu contează - sunt diferenţiat doar ca imigrant, un lucru care vine şi cu bune şi cu rele. Prin călătoriile mele în Asia, Africa sau America Latină, lumea nu auzise prea multe despre România în afara celor două nume prin care suntem cunoscuţi la nivel mondial: Nadia Comăneci şi Nicolae Ceauşescu. De câte ori m-am identificat ca român, dacă cineva auzise despre România astea erau singurele lucruri la care făcea referire", spune Codrin.

Între lumi paralele

Gălăţeanul este convins că, în America, statutul de român te identifică doar atât cât îl laşi tu să te marcheze: "Este doar propria ta definiţie a acestei caracteristici. În America, sunt unii români care nu se pot niciodată adapta pentru că suferă de mania persecuţiei. Alţii nu învaţă subtilitatea necesară pentru a-şi face punctul de vedere remarcat şi respectat. Alţii se cred prea buni pentru munca pe care o fac şi, ca atare, rămân plafonaţi în propriul ego. Dar aceste tipuri de români au un lucru în comun: rămân prinşi între lumi paralele. Nu mai sunt nici sută la sută români şi nici nu se pot integra sută la sută în societatea locală", spune Codrin, cu amărăciune.

Marginalizarea sau discriminarea, simple obstacole

"În propria mea experienţă, nu cred că m-am simţit vreodată diferit, persecutat sau nedreptăţit pentru că vin din România. Şi asta pentru că am venit în America având o singură dorinţă: aceea de a deveni o parte integrantă din comunitatea pe care am numit-o noua casă. Iar dacă au fost vreodată momente - şi au fost! - când m-am simţit nedreptăţit, marginalizat sau poate chiar discriminat, în unele cazuri extreme, nu le-am pus la suflet. Le-am privit ca pe nişte obstacole pe care trebuie să le depăşesc în viaţa personală şi profesională", ne-a mărturisit ambiţiosul gălăţean.

Malarie, război şi cosmopolitism

Pentru că, la cei 27 de ani pe gălăţeanul îi numără în buletin, Codrin a călcat 99 de ţări de pe toate continentele, inclusiv în Antarctica, am fost curioşi să aflăm care a fost cea mai exotică şi mai şocantă experienţă trăită peste hotare?

Citiţi şi vă minunaţi: "În 2008 mă aflam în oraşul Gisenyi, Rwanda, la graniţa cu Republica Democratică Congo. Şi m-am trezit într-o dimineaţă cu toate simptomele malariei - dureri la încheieturi, transpiraţie, ameţeli, oboseală, senzaţie de vomă, basca ţânţarul mort lângă mine în pat. Eram foarte ameţit şi fără acces la medicamente. Cum am putut, am ieşit din camera de hotel şi am mers la un spital local. M-am aşezat la coadă pentru o consultaţie, însă un doctor francez a venit şi m-a luat deoparte spunându-mi că mai bine plec pentru că nu aveau seringi sterilizate de o săptămână. Problema era că nu exista niciun spital decât la vreo două ore de condus. Însă doctorul mi-a recomandat să merg peste graniţă, în Congo", îşi aminteşte Codrin. Ca să treacă graniţa a fost nevoit să dea mită, pentru că nu avea un interes profesional de a intra într-o zonă de război.

"Când am ajuns pe partea cealaltă, am fost dus pe o boda-boda (taxi-motocicletă) până la un cabinet medical chinezesc, unde după încă două ore am ajuns într-un final să obţin medicamentele necesare. După trei zile m-am refăcut, deşi era foarte interesant să aud focuri de armă în fiecare seară în oraşul Goma. Deci, ca să scap de malarie, a trebuit să-mi risc viaţa şi să trec într-o zonă de război din Congo, pentru a fi tratat de un chinez. În ce cosmopolită lume mai trăim!", povesteşte cu umor gălăţeanul.


CITEŞTE ŞI:  O gălăţeancă a devenit un Raed Arafat al Africii (II) - "Salvăm nu numai vieţi, ci şi suflete"

Citit 12277 ori Ultima modificare Joi, 19 Februarie 2015 19:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.