* "Cine v-a dat pe voi afară din România? Spune-i lui tati să aducă maşina şi calculatorul, avem tot ce ne trebuie aici, eu nu vreau să plec!"
E august, luna în care toate drumurile românilor din Diaspora duc spre patria natală. Fie că se întorc doar ca să-şi îmbrăţişeze rudele rămase în ţară, să joace la nunta cuiva drag şi apropiat, să-şi rezolve probleme administrative - acte de identitate, dări la stat - ori să-şi revadă locurile de care le-a fost atât de dor, de îndată ce trec graniţa României trăiesc o senzaţie de deja-vu. Mai nimic nu s-a schimbat în bine! Şi pleacă mai mereu cu un gust amar, care le aduce aminte de ce au ales să-şi facă viaţa printre străini.
Poate părea curios de ce revin, an de an, de la mii şi mii de kilometri într-o Românie care îi dezamăgeşte de fiecare dată? Îi dezamăgeşte cu birocraţia uriaşă, cu drumurile proaste, cu mizeria, cu lipsa de perspectivă, cu indolenţa şi preturile nejustificat de mari...
Un răspuns la această întrebare am aflat de pe Vocea Diasporei (voceadiasporei.ro), un site creat de trei jurnalişti români, printre care şi un gălăţean, Grigore Cartianu, Laurenţiu Ciocăzanu şi Ovidiu Popica, recent întorşi dintr-un turneu în comunităţile româneşti din SUA şi Canada. Merită să aflaţi ce simte o româncă revenită din România, la Montréal, Mihaela Ciovică.
Mărturii cu sufletul în palmă
"A trecut doar o zi de când am ajuns "acasă" la Montréal. Ca de fiecare dată când revin de la Sibiu, mă întreb unde mi-e casa. Când locuieşti în două locuri, te întrebi unde eşti acasă. Când familia ţi-e despărţită de ocean, te întrebi unde e acasă. De multe ori am încercat să tai cordonul ombilical care mă leagă de Sibiu, dar el se încăpăţânează să reziste, să fie elastic şi să mă trântească cu forţă înapoi", mărturiseşte Mihaela Ciovică.
"Mai vie ca niciodată"
M-am alimentat zi de zi cu otrava răului legat de România, crezând în acest fel că mă voi elibera şi voi trăi scăpată de dor, de neliniştea că nu sunt unde ar trebui să fiu. Am avut zile pline, frumoase şi fericite în Montréal, în care nu m-am gândit nicio clipă ce e dincolo de ocean, însă noaptea visele îşi făceau treaba şi zburam deasupra Văii Hărtibaciului, ca să-mi aducă aminte de unde am plecat. Mă trezesc dimineaţa urecheată, fiindcă am vrut să uit. Aşa că o iau iarăşi de la capăt şi trăiesc în Montréal cu gândul la clipa în care voi ateriza pe aeroportul din Sibiu, unde şef la security e un văr de al meu şi unde o vecină care lucrează şi ea acolo îmi spun "Bine ai venit acasă!". Caut emoţionată şi obosită după un drum de coşmar privirile alor mei pe aeroport şi îi găsesc de fiecare dată… sunt acolo pentru mine!
Dorm câteva ore şi mă trezesc mai vie ca niciodată, fiindcă încep să-mi simt respiraţia: sunt, în sfârşit, acasă! Mă plimb pe străduţele Sibiului şi recunosc fiecare piatră de parcă eu aş fi aş sculptat-o cu sufletul şi aş fi aşezat-o acolo cu grija veşniciei. Ador mirosul zidurilor mucegăite de vreme şi pieţele care pulsează prin mine, o istorie pe care o cunosc atât de bine fiindcă e zidită în fiecare celulă a fiinţei mele. Sunt parte din caldarâm şi parte din macii şi buruienile care însoţesc drumurile Sibiului. Cei dragi ai mei sunt o parte în morminte şi mă aşteaptă răbdători să le aduc lumină printr-o rugăciune şi o lumânare aşezată cu iubire veşnică la căpătâiul lor. Cei vii ai mei îmi dăruiesc iubire necondiţionată, protectoare şi fără limite, pe care o simt în ventriculele inimii, aproape fizic…”, scrie cu emoţie Mihaela Ciovică.
"Într-o zi, ne vom întoarce"
"Îmi aduc aminte de prima vizită în Sibiu, când am revenit cu Victor, copilul meu. La plecare a început să plângă, avea şase ani şi mă întreba disperat: Cine v-a dat pe voi afară din România? Spune-i lui tati să aducă maşina şi calculatorul, avem tot ce ne trebuie aici, eu nu vreau să plec!". Aşa a plâns până la München, nu ştiam cum să-l consolez fiindcă nu aveam niciun răspuns… aşa că îmi înecam lacrimile, îmi înghiţeam nodul din gât şi-mi promiteam că într-o zi ne vom întoarce…", mărturiseşte, pe Vocea Diasporei, Mihaela Ciovică, din Montréal.
România, prin ochi de turist
"Pe mine "nu mă trage aţa", vorba ardeleanului, de a merge în România an de an. De altfel, ultima dată când am fost, până anul acesta, a fost 2007. Un interval destul de lung, aş zice eu. Anul acesta, am fost în ţară, fiindcă mai am fraţii care sunt bătrâni şi bolnavi. În ceea ce priveşte schimbările din România, eu am fost plăcut surprinsă de ele şi când spun asta mă refer la şosele, curăţenie... din păcate cred că eu privesc România cu ochi de turist", ne-a mărturisit o altă româncă din Montréal, Mihaela Folea.
Sursa foto: Vocea Diasporei
