Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
8 comentarii

* "Cine v-a dat pe voi afară din România? Spune-i lui tati să aducă maşina şi calculatorul, avem tot ce ne trebuie aici, eu nu vreau să plec!"


E august, luna în care toate drumurile românilor din Diaspora duc spre patria natală. Fie că se întorc doar ca să-şi îmbrăţişeze rudele rămase în ţară, să joace la nunta cuiva drag şi apropiat, să-şi rezolve probleme administrative - acte de identitate, dări la stat - ori să-şi revadă locurile de care le-a fost atât de dor, de îndată ce trec graniţa României trăiesc o senzaţie de deja-vu. Mai nimic nu s-a schimbat în bine! Şi pleacă mai mereu cu un gust amar, care le aduce aminte de ce au ales să-şi facă viaţa printre străini.

Poate părea curios de ce revin, an de an, de la mii şi mii de kilometri într-o Românie care îi dezamăgeşte de fiecare dată? Îi dezamăgeşte cu birocraţia uriaşă, cu drumurile proaste, cu mizeria, cu lipsa de perspectivă, cu indolenţa şi preturile nejustificat de mari...

Un răspuns la această întrebare am aflat de pe Vocea Diasporei (voceadiasporei.ro), un site creat de trei jurnalişti români, printre care şi un gălăţean, Grigore Cartianu, Laurenţiu Ciocăzanu şi Ovidiu Popica, recent întorşi dintr-un turneu în comunităţile româneşti din SUA şi Canada. Merită să aflaţi ce simte o româncă revenită din România, la Montréal, Mihaela Ciovică.

Mărturii cu sufletul în palmă

"A trecut doar o zi de când am ajuns "acasă" la Montréal. Ca de fiecare dată când revin de la Sibiu, mă întreb unde mi-e casa. Când locuieşti în două locuri, te întrebi unde eşti acasă. Când familia ţi-e despărţită de ocean, te întrebi unde e acasă. De multe ori am încercat să tai cordonul ombilical care mă leagă de Sibiu, dar el se încăpăţânează să reziste, să fie elastic şi să mă trântească cu forţă înapoi", mărturiseşte Mihaela Ciovică.

"Mai vie ca niciodată"

M-am alimentat zi de zi cu otrava răului legat de România, crezând în acest fel că mă voi elibera şi voi trăi scăpată de dor, de neliniştea că nu sunt unde ar trebui să fiu. Am avut zile pline, frumoase şi fericite în Montréal, în care nu m-am gândit nicio clipă ce e dincolo de ocean, însă noaptea visele îşi făceau treaba şi zburam deasupra Văii Hărtibaciului, ca să-mi aducă aminte de unde am plecat. Mă trezesc dimineaţa urecheată, fiindcă am vrut să uit. Aşa că o iau iarăşi de la capăt şi trăiesc în Montréal cu gândul la clipa în care voi ateriza pe aeroportul din Sibiu, unde şef la security e un văr de al meu şi unde o vecină care lucrează şi ea acolo îmi spun "Bine ai venit acasă!". Caut emoţionată şi obosită după un drum de coşmar privirile alor mei pe aeroport şi îi găsesc de fiecare dată… sunt acolo pentru mine!

Dorm câteva ore şi mă trezesc mai vie ca niciodată, fiindcă încep să-mi simt respiraţia: sunt, în sfârşit, acasă! Mă plimb pe străduţele Sibiului şi recunosc fiecare piatră de parcă eu aş fi aş sculptat-o cu sufletul şi aş fi aşezat-o acolo cu grija veşniciei. Ador mirosul zidurilor mucegăite de vreme şi pieţele care pulsează prin mine, o istorie pe care o cunosc atât de bine fiindcă e zidită în fiecare celulă a fiinţei mele. Sunt parte din caldarâm şi parte din macii şi buruienile care însoţesc drumurile Sibiului. Cei dragi ai mei sunt o parte în morminte şi mă aşteaptă răbdători să le aduc lumină printr-o rugăciune şi o lumânare aşezată cu iubire veşnică la căpătâiul lor. Cei vii ai mei îmi dăruiesc iubire necondiţionată, protectoare şi fără limite, pe care o simt în ventriculele inimii, aproape fizic…”, scrie cu emoţie Mihaela Ciovică.

"Într-o zi, ne vom întoarce"

"Îmi aduc aminte de prima vizită în Sibiu, când am revenit cu Victor, copilul meu. La plecare a început să plângă, avea şase ani şi mă întreba disperat: Cine v-a dat pe voi afară din România? Spune-i lui tati să aducă maşina şi calculatorul, avem tot ce ne trebuie aici, eu nu vreau să plec!". Aşa a plâns până la München, nu ştiam cum să-l consolez fiindcă nu aveam niciun răspuns… aşa că îmi înecam lacrimile, îmi înghiţeam nodul din gât şi-mi promiteam că într-o zi ne vom întoarce…", mărturiseşte, pe Vocea Diasporei, Mihaela Ciovică, din Montréal.

România, prin ochi de turist

"Pe mine "nu mă trage aţa", vorba ardeleanului, de a merge în România an de an. De altfel, ultima dată când am fost, până anul acesta, a fost 2007. Un interval destul de lung, aş zice eu. Anul acesta, am fost în ţară, fiindcă mai am fraţii care sunt bătrâni şi bolnavi. În ceea ce priveşte schimbările din România, eu am fost plăcut surprinsă de ele şi când spun asta mă refer la şosele, curăţenie... din păcate cred că eu privesc România cu ochi de turist", ne-a mărturisit o altă româncă din Montréal, Mihaela Folea.

Sursa foto: Vocea Diasporei

Citit 5381 ori Ultima modificare Joi, 06 August 2015 18:56

8 comentarii

  • postat de linuxscn Marți, 18 August 2015 08:46 98.251.62.*** Link la comentariu
    0
    0

    You said, "cum ne barfesc strainii,eu tot n-as pleca." Dude, what's your problem. I am born in Romania, therefore I am NOT "strain."
    Stupid mofo.

    Raportează
  • postat de Dan Luni, 17 August 2015 21:25 82.137.8.*** Link la comentariu
    1
    4

    pai sa va-intoarceti stimata Mihaela,macar ptr copil. Chiar asa sa fim ,cum ne barfesc strainii,eu tot n-as pleca! Aici , la noi e cu adevarat libertate, o libertate nu neaparat tintuita prin legi ci una permisiva a sufletuleui de neam Aici imi plac si bune si rele,pot privi si de sus si de jos printre obiceiuri ascult ce vreau , ma plimb unde vreau,imi iau concediu cand doresc , sunt continuu inconjurat de acelasi grai pe care-l inteleg,avem natura calda care tine cu noi nu sunt supus unui program dur de supravetuire , de imbogatire,nu sunt un robotel al straziii, al magazinelor, al serviciului, al finantelor ori taxelor .Aici am cunostintele mele ,ajutorul de care nici nu am nevoie dar sunt prezente si asta inseamna mult.Si-apoi Sibiul!!!! Doamne ce ruptura! Ce daca n-am bani? Nici n-am nevoie de prea multi.Am de toate in gradina ,din abundenta.Am pasari, o caprita si familia langa mine Suntem fericiti! Stiu eu ce sa va mai zic?Am mai multe rude in Canada si imi dau seama ca au ajuns intr-o postura umilitoare cu 2 sau 3 locuri de munca.Cat traiesc ca sa-i slugaresc pe altii?Gata ,fiti tare si cand gasiti de cuviinta ...acasa.Este doar o parere. Scuze, dar eu asa sunt!

    Raportează
  • postat de linuxsc Luni, 17 August 2015 08:41 98.251.62.*** Link la comentariu
    0
    1

    @ mihai Si nu, nu sunt evreu: sunt nascut intr'o familie de crestine ortodocsi.

    Raportează
  • postat de linuxscn Luni, 17 August 2015 07:51 98.251.62.*** Link la comentariu
    0
    2

    @ mihai. Daca ar fi dupa tine, nu s'ar fi descoperit America pt. ca nimeni n'ar fi parasit Europa... Or, cei ce'au populat America (si alte continente) ar fi numai "jidani."

    Raportează
  • postat de mihai Duminică, 16 August 2015 22:35 37.11.197.*** Link la comentariu
    0
    0

    O zicala jidaneasca spune ca "patria mea este acolo unde ma simt bine". Nostalgiile nu prea te lasa sa progresezi, dar defapt ce este familia la care se spune ca tanjesc cei plecati cand tu ai propria familie carea i-i porti de grija acolo unde esti?. Marea majoritate nu se intorc datorita comoditatilor care le-au intalnit in strainatate, au invatat sa-si traiasca clipa cu mai multa intensitate iar romania mereu va fi o alternativa de intoarcere dar trebuie sa ofere mai mult, viata-i scurta si bucuriile sunt clipe traind intr-un ocean de amenintari, civilizatia occidentala este si ea fagila. totul este efemer, chintesenta problemei este "a profita la maxim"

    Raportează
  • postat de linuxscn Miercuri, 12 August 2015 08:19 98.251.62.*** Link la comentariu
    0
    1

    Am trait in Montreal 7 ani. Taxele sunt mari: 50%. Mi'am gasit a job in USA si traiesc aici (Georgia) since 2000. In plus, in Montreal iernile sunt groaznice. De cand eram copil (sub comunism) am dorit sa ies din Romania.

    Raportează
  • postat de Ion Duminică, 09 August 2015 21:59 108.18.226.*** Link la comentariu
    2
    5

    Cazul prezentat reprezinta mai putin de 1%, ceilalti sunt de alta parere

    Raportează
  • postat de maria Vineri, 07 August 2015 14:20 78.96.59.*** Link la comentariu
    10
    17

    adevarata provocare este sa traiesti si sa reusesti aici, dar fara pile, fara sprijin politic ci pe fortele si norocul fiecaruia. Am vrut si eu sa plec din tara la un moment dat, insa acum ma bucur ca am ramas. mi-am saturat fiinta de strainatate prin multele excursii pe care le-am facut. Daca nu as fi facut acele excursii as fi ramas cu o neimplinire si as fi dorit tot timpul sa plec. Acum sunt aici si imi place viata mea, imi plac copacii pe care i-am sadit si pe care ii ud pe seceta asta, imi place aromele cimpului uscat de arsita, imi place totul aici. O fi un semn de batrinete?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.