O secţie de votare la fiecare O SUTĂ de români din străinătate

O secţie de votare la fiecare O SUTĂ de români din străinătate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Primele state în care se va implementa programul vor fi decise de firma care va fi declarată câştigătoare a proiectului de extinderea Registrului Electoral, deschiderea ofertelor fiind prevăzută pentru data de 9 octombrie

Oriunde există o sută de români înregistraţi, autorităţile ar putea înfiinţa o secţie de votare, astfel încât conaţionalii noştri din diaspora să poată vota aproape de domiciliul pe care îl au în ţările în care s-au stabilit. Această măsură presupune implementarea unui program care prevede extinderea şi modernizarea Registrului Electoral. În acest fel, românii n-ar mai trebui să parcurgă sute de kilometri şi să aştepte la cozi uriaşe, aşa cum au făcut, de câte două ori, în noiembrie 2014, pentru a-şi alege preşedintele. Mai grav, unii dintre ei au îndurat şi câte opt ore frigul, ploaia şi umezeala, dar nu au mai apucat să voteze, pentru că s-au închis urnele! Pentru că o asemenea mizerie nu trebuie să se mai repete, autorităţile au un plan de măsuri.

Înscrieri pe lista permanentă

Conform purtătorului de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Marian Muhuleţ, românii care se află în diaspora trebuie să completeze o cerere către Autoritatea Electorală Permanentă, în care să-şi precizeze domiciliul şi faptul că doresc să fie înscrişi pe listele permanente. AEP va centraliza solicitările şi, atunci când vor exista cel puţin o sută de cereri de la români cu domicilii apropiate, va cere Ministerului Afacerilor Externe înfiinţarea unei secţii de votare în localitatea (zona) respectivă, cu lista electorală permanentă aferentă. Cetăţenii români care nu vor dori să se înscrie pe listele permanente vor fi trecuţi, ca şi până acum, pe listele suplimentare, la una din secţiile existente în momentul alegerilor.

Cererile celor care vor dori să se înscrie pe listele permanente din diaspora se vor putea depune la sediile ambasadelor, consulatelor şi filialelor AEP, dar se vor putea transmite şi online, prin intermediul sistemului informatic al Registrului Electoral. În cazul înregistrării online, însă, solicitanţii tot vor trebui să aducă ulterior la ambasadă, consulat sau filiala AEP documentele care să ateste domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Prin această măsură, sperăm că românii stabiliţi în străinătate nu vor mai îngroşa inutil listele permanente ale localităţilor în care mai sunt domiciliaţi, iar prezenţa lor în documente nu va mai stârni atâtea suspiciuni legate de vot.

Cât costă

Valoarea proiectului de extindere a Registrului Electoral, care a fost deja publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), este de circa 8,4 milioane de euro. Extinderea completă a Registrului pentru românii din străinătate se va face în cinci etape, derulate pe o perioadă de patru ani. În aceste condiţii, nu toată diaspora românească va putea vota, anul viitor, conform noilor reguli.

Primele state în care se va implementa programul vor fi decise de firma care va fi declarată câştigătoare a proiectului de extindere, deschiderea ofertelor fiind prevăzută pentru data de 9 octombrie.

Privind înapoi fără mânie

Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale au votat în străinătate 378.811 români, de două ori mai mulţi decât în primul tur de scrutin. Cei mai mulţi au votat în Italia - 96.724, şi în Spania - 83.153. În top, urmează Moldova - 35.630 de votanţi, Marea Britanie - 25.930 şi Germania - 17.510 votanţi. În Franţa au reuşit să voteze, până la închiderea urnelor, 16.114 români, iar în Belgia - 13.076. Cu siguranţă, dacă s-ar fi putut vota în condiţii civilizate, numărul voturilor din străinătate ar fi fost mult mai mare! Reamintim că, în urma valului popular de nemulţumire creat, miniştrii de Externe în funcţie pe 2 şi 16 noiembrie, Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu, au demisionat.

Citit 2604 ori Ultima modificare Joi, 13 August 2015 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.