O aripă caldă şi-o aripă rece (acum şi pururea... la mormântul doamnei Elena Oprea, hodinească-se în pace)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Acolo, departe, cu ochii la cer,

cu visul pe deal şi cu gândul pe vale,

aud şi acum aşteptarea bătând

la porţi ferecate (cu mari balamale)

păzite mai straşnic decât un castel

în care s-ascunde regina şi fierbe

otrăvuri, să-mi dea (când ajung, dac-ajung)

cuvintelor mele murdare şi sterpe,

drept leac şi drept vrajă, apoi să mă ia

(în ghearele sale) şi slugă, şi rege,

fiindcă doar ea are (pururi... amin)

o aripă caldă şi-o aripă rece!

Acolo, departe, mă strigă (mereu)

să merg mai aproape, să merg mai degrabă,

că-n farmecul ei şi în sufletul ei

am loc şi de cer, şi am loc şi de groapă,

am timp de întors şi am vreme de dat

la toţi (de citit, de băut, de mâncare...)

că toţi sunt flămânzi şi-nsetaţi, dar nu ştiu

că n-au nici o şansă şi nici o scăpare,

şi nu pot să fugă, şi nu pot muri,

decât dacă vrea (mai târziu, mai degrabă)

această regină... da-i foarte frumos:

ea - moară de vânt... şi eu - moară de apă!

Citit 9302 ori Ultima modificare Vineri, 29 Iulie 2016 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.