Moto: „şi când pomul flori va da,/ fă să-i cadă carnea grea,/ cum cădea-va, după cântec,/ mâna mea...!” (Cezar Ivănescu - Amintirea Paradisului)
Când eram mai tânăr şi la trup curat
mă jucam de-a muza-sintaxă prin Bârlad...
mă jucam prin gară, mă jucam prin târg,
sufletul şi gândul îmi dădeau în pârg...
inima-mi da-n clocot şi-n galop nebun,
eram pur şi simplu substantiv comun,
şi-aveam patru versuri sfinte-n buzunare...
şi râvneam întruna literă mai mare!
Şi plecam acasă, plin de-un blând refren,
şi cădeam din visuri, şi săream din tren...
mă-ntorceam acolo, unde m-a durut
toată poezia timpului trecut...
unde învăţat-am, pentru prima dată,
ce-nsemnează lună, ce-nsemnează roată,
ce-nsemnează una, ce-nsemnează alta...
simt şi-acum piatra cum încinge dalta!
Toate-s dinăuntru...toate-s dinafară...
şi-o să-mi fac mormântul într-o călimară!