A avut de ales dintre Australia, Noua Zeelanda, Statele Unite şi Canada, ţări care aveau, la vremea plecării lui, adică în urmă cu 18 ani, programe de emigrare. Deşi a împlinit deja „majoratul” pe pământ canadian, inima lui bate tot pentru România. Ba mai mult, în vreme ce alţii uită şi să mai vorbească româneşte după o lună petrecută pe meleaguri străine, el recunoaşte sincer: „de accentul meu de moldovean, n-am scăpat nici în Canada!”.
Absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” şi al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Bucureşti, Lucian Vasiliu lucrează de 23 de ani pentru renumita companie Siemens, iar de 18 ani o face din Canada. Aşa cum aţi putut citi deja în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”, în prezent este National Manager for Sales, Automation Services (manager pe vânzări de servicii pentru automatizări industriale), adică responsabil pentru întregul business pe ţară.
Selecţie
„Am ajuns în Canada, practic, la insistentele soţiei mele de atunci. Acum o fostă, deoarece, aşa cum îi stă bine unui canadian, am divorţat şi eu atunci când mi-a venit rândul. Iubita mea, Irina, este o canadiancă get-beget născută la Iaşi, în România. La fel ca şi mine a simţit şi ea că acasă este în altă parte”, ne-a mărturisit gălăţeanul.
Şi totuşi de ce Canada când a avut o ofertă atât de bogată? „A fost un întreg proces de selecţie, nu intru în amănunte spun doar atât: dacă scutur întreg raţionamentul de toate firimiturile, rămâne adevărul gol-goluţ. Am ales Canada dintr-un motiv simplu şi stupid, la urma urmei. Am vrut să fiu cât mai aproape de casă. Românii sunt nişte sentimentali, naivi fundamentalişti, de aici din Canada am ajuns să îi iubim, conjunctural bineînţeles, chiar şi pe unguri, pentru simplul motiv că sunt vecinii noştri! Cum îmi spunea un coleg sârb (ăştia, fie vorba între noi, sunt la fel de fraieri, când vine vorba de ţara lor): românii au multe păcate printre care şi faptul că şi-au învăţat inima să vorbească singură, precum un miting neautorizat de la centru! După ce-a vorbit inima, creierul culege resemnat cioburile, dar păstrează mătura, ca va mai avea nevoie…”, spune Lucian Vasiliu.
O nemulţumire
Lucian Vasiliu a plecat în Canada în toamna lui 1999, septembrie, şi a început să lucreze pentru Siemens, la nicio luna de la sosire. „Nu vorbeam o engleză foarte coerenta la vremea aceea, eu făcusem în şcoală germana şi franceza. Deschid aici o paranteză: totul sau aproape totul se rezolvă aici prin telefon aşa că nu eram ajutat deloc nici de limbajul semnelor şi nici de privirea inteligentă. Când suna telefonul, ridicam receptorul de parcă băgam capul în apă: o gura mare de aer, pieptul umflat şi fie ce-o fi! Până la urmă a fost bine”, spune gălăţeanul convins că în Canada a învăţat să fie cine este azi.
Şi totuşi îl apasă o nemulţumire: „Eu unul nu sunt deloc mulţumit cu statusul meu de inginer fără patrie. Cred că pot vorbi în numele multora de aici. Deşi dispute există şi sunt aprinse - în baza spiritului balcanic care ne caracterizează şi urmăreşte până la capătul pământului - cam toţi ne manifestăm, cred eu, aceeaşi frustrare. Sunt super-mulţumit însă pentru copilul meu, născut şi crescut aici, care va înţelege şi va trăi într-o societate - deşi nu perfectă - mult mai apropiată de acel model care te lasă să te dezvolţi aşa cum eşti, nu te şlefuieşte decât, cel mult, în bine. Acel model care te lasă să respiri şi să te exprimi exact aşa cum simţi, fără calibrare directă sau indirectă. Eşti pur, adică. Societatea, prin neutralitatea ei, devine adică perfectă, deoarece aportul este pur ambiental. E greu de înţeles conceptul acesta de cineva născut şi crescut în România, îmi vine mie greu să îl definesc după aproape 18 ani aici”, spune Lucian Vasiliu.
