Lucrează pentru cea mai mare companie electrică din Canada, Ozz Electric, şi, datorită lui, peste două mii de apartamente de lux construite în Greater Toronto Area (GTA) - cea mai populată zonă metropolitană din Canada - au energie electrică. Paradoxal, în România nu a lucrat nici măcar o oră ca electrician! Merită să-i aflaţi povestea gălăţeanului Radu.
Inginer maşini hidraulice, aceasta era pregătirea cu care a ajuns în Canada. Lucra ca zugrav de apartamente şi, în paralel, security agent la o bibliotecă, când, într-o zi, viaţa avea să i se schimbe radical. La bibliotecă, o româncă a ţinut un seminar despre cum să te recalifici dacă-ţi pierzi jobul şi nu găseşti de lucru. Cu permisiunea directoarei bibliotecii, a participat şi Radu. Aşa a aflat despre "pre-apprenticeship course". A aplicat, a fost primit şi a pornit la drum. Nu ştie cum a rezistat să se trezească zilnic la ora 4,00, să schimbe metroul şi autobuzele ca să ajungă la curs la ora 7,00, iar la finalul zilei se prezinte "ca nou" la jobul de security agent. Dar acesta avea să fie doar începutul!
A avut de ales între instalator şi electrician şi, neavând o constituţie fizică robustă, decât să-şi rupă spatele cărând ditai ţevile, a optat pentru a fi electrician. Asta nu înseamnă că i-a fost mai uşor! Şi asta pentru că a fi electrician în România n-are nici cea mai mică legătură cu a avea licenţă de electrician recunoscută nu doar în Canada, ci şi în SUA, Australia şi Noua Zeelandă, aşa cum a obţinut Radu.
Cincinalu-n patru ani
La finele cursului, în funcţie de performanţă, studenţii au fost repartizaţi la companii, iar Radu, de pe locul al doilea, a ajuns la Decc Electrical Inc. "Apprenticeship program durează cinci ani, fiind cinci niveluri. În mod normal, această ucenicie durează 9.000 de ore, structurate în cinci ani, la care se adaugă trei sesiuni de şcoală a câte trei luni fiecare. Eu, lucrând şapte zile din şapte, am tăiat din cei cinci ani şi am făcut totul în patru. Am tras tare pentru că voiam să fac bani: De luni până sâmbătă făceam structura clădirii - "slab" (în care noi plecăm, practic, din camera electrică şi ajungem în fiecare apartament sau priză din clădire) - iar duminica foreman (şeful de echipă) mă chema să-l ajut să pun panourile de distribuţie, tablourile electrice etc! Uşor nu a fost! Deloc! Să lucrezi afară la minus 30 de grade sau la plus 30 de grade Celsius era greu! Acum e normal!", spune Radu.
"În primul an, am fost coffee boy lottery boy... dădeam cu mătura, vinerea, în trailerul unde mâncam. Uşor-uşor am început să învăţ tainele meseriei. Când am ajuns anul doi de apprentice conduceam slab-ul deja! Eram patru băieţi, foremanul îmi spunea ce am de făcut şi eu aveam grijă să se întâmple! Partea proastă era că toţi câştigau mai bine decât mine şi nu aveau nicio responsabilitate! N-am făcut armata, dar în Canada pe nas mi-a ieşit!”, ne-a mărturisit Radu.
Cum a ajuns "vioara întâi"
"Când am ajuns aici, nu era nimic decât o groapă mare!", îşi aminteşte privind Parkside Village (foto 1). Aici a fost promovat sub-foreman, chiar a doua zi după ce şi-a luat licenţa de electrician valabilă nu doar în Canada, ci şi în SUA, Australia şi Noua Zeelandă! Ce-a urmat? Multă muncă, uzură fizică şi psihică, pentru că, după cum spune, "Nu eşti vioara întâi, dar tragi tare de tot!". Nu s-a oprit, deşi ar fi putut s-o facă!
În prezent, gălăţeanul proiectează, adică pune pe hârtie „pânza de păianjen” a reţelei electrice, iar apoi o transpune în realitate (foto 2). „Structura clădirii e făcută de tâmplari, fierari, betonişti şi prin ce fac ei, îmi trag ţevile. E foarte important cum îţi faci ţevile în slab, pentru că fiecare zonă are cablul ei. O ţeavă trasă aiurea are costuri uriaşe după aceea! Fiecare clădire are un buget, un număr de ore! Nu eşti eficient, zbori! Eu consider electricianul obişnuit din România un electrician de baltă, aşa cum le spun şi celor de aici care se opresc la un nivel. În România, faci o şcoală profesională, ţi-a pus o şurubelniţă în mână şi dă-i drumul la treabă! Ideea de a fi electrician în Canada este mult peste ceea ce înseamnă în ţară. Dar poţi să fii şi aici, în Canada, la nivelul din România". ”.
În urmă cu şapte ani, compania la care lucra a fost cumpărată de cea mai mare companie electrică din Ontario, Ozz Electric. Aşa a ajuns alături de cei care constituie „crema”: cei mai buni manageri de proiecte, cei mai buni supervizori şi un patron care, în momentul în care l-a cunoscut, l-a întrebat prieteneşte: „Ce faci?”.
A fost plasat la primul mare proiect - Emerald City Phase I: "Trei clădiri în Toronto, din care The Dream Tower (foto 3) a fost responsabilitatea mea. Un real succes. Tot acolo am fost promovat foreman. Am ajuns vioara întâi! A urmat Angus Glen (foto 4, 5, 6), un complex de două clădiri foarte luxoase - unde doar bucătăria e cam 45.000 de dolari! - situat între găurile cinci şi şase ale celebrului teren de golf Angus Glen. Toate aceste proiecte eu le-am pus pe hârtie şi le-am luat de la temelie. Sunt mândru de ele! Am pus suflet în toate!", ne-a mărturisit Radu, care, în prezent, lucrează în acelaşi ritm alert la alte trei clădiri - Emerald City Phase 2 (foto 7).
Şi peste 20 de ani, Radu se vede lucrând tot pentru Ozz: „O supercompanie! Au o structură foarte solida, în care safety is first! Dacă munceşti din greu şi eşti loial, asta e compania în care vrei să fii!”.
