Iasmina Ungureanu

Iasmina Ungureanu

Tom Degeţel, un spectacol vesel

Sâmbătă, 16 Aprilie 2016 17:00 | Publicat în CULTURA
Duminică, 17 aprilie, începând cu ora 10,30, în sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, trupa Teatrului de Păpuşi „Gulliver” va încânta micuţii cu un spectacol plin de haz şi nerv „Tom Degeţel”, pus în scenă de Daniel Stanciu. Scenografia foarte sugestivă, semnată de către Delia Ioaniu, le dă spectatorilor posibilitatea de a se lăsa mai uşor antrenaţi în acţiunea ale cărei momente sunt frumos subliniate de muzica inspirată a lui Dan Bălan. Spectatorii ...

NOI REGLEMENTĂRI/ Cum se vor desfăşura taberele şi excursiile

Joi, 14 Aprilie 2016 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Taberele, excursiile, expediţiile sau alte activităţi de timp liber din învăţământul preuniversitar vor fi organizate după un nou regulament, care a fost aprobat de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. Documentul stipulează o serie de obligaţii pentru toţi participanţii la tabere sau excursii, iar una din schimbările majore este că decizia privind aprobarea acestor activităţi a fost mutată direct la unitatea de învăţământ, pentru simplificarea procesului de organizare. No ...

Acţiune caritabilă: ”Murdăriţi-vă pe mâini!”

Joi, 14 Aprilie 2016 14:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Asociaţia "Şi noi suntem copiii voştri" organizează o acţiune caritabilă, sâmbătă, 23 aprilie, începând cu ora 17,00, la FastTracKids, sub îndrumarea a doi pictori, cu ajutorul cărora veţi avea ocazia să creaţi cu propriile mâini o pictură deosebită pentru micuţii speciali. Invitat special va fi artistul Adina Ginghina. Vă aşteaptă, de asemenea, muzică, copii dulci, zâmbete sincere şi multe surprize. Intrarea este liberă. ...

TOALETELE PUBLICE au rămas focare de infecţie, în Galați

Joi, 14 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
"Doamne ajută" este primul gând care ne trece prin cap atunci ieşim la plimbare şi avem nevoie la toaletă. Singura noastră opţiune rămâne wc-ul public, care este de ceva timp un adevărat focar de infecţie. Nu numai că îţi trebuie un curaj nebun să pui mâna pe clanţă şi să intri, dar ce urmează să descoperi acolo nu ţi-ai putea imagina nici în cele mai oribile vise. Mizerie şi miros de urină sau fecale, asta vă aşteaptă dacă îndrăzniţi să apelaţi la toaletele pu ...

SESIZEAZĂ CITITORII „Vieţii libere”/ STRĂZILE din Galați se „descompun” de la o zi la alta

Joi, 14 Aprilie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
În zona fostului mall de la Casa Roşie, de pe Bulevardul Siderurgiştilor, trotuarul a devenit o problemă pentru pietoni. Cei care circulă zilnic prin această zonă sunt îngroziţi de faptul că trotuarul plin de cratere a ajuns un adevărat pericol pentru trecători. Cum gropile şi crăpăturile se înşiră la fiecare pas, odată cu lăsarea întunericului îţi poţi fractura oricând piciorul în craterele care deşi sunt uşor de observat afectează în continuare tot mai mulţi găl ...

”Galaţii de altădată”, în EXPOZIȚIE

Joi, 14 Aprilie 2016 12:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi, organizează vineri, 15 aprilie, începând cu ora 12,00, vernisajul expoziţiei „Rendez-Vous cu Galaţii de altădată”. Cu acest prilej, gălăţenii sunt aşteptaţi la o plimbare imaginară printre monumentele istorice construite în Galaţi în perioada regimului de Porto-Franco (1834-1883), cum ar fi: Casa „Cuza Vodă”, Casa „Costache Negri” , Casa „Macri”, Palatul Cultural „V. A U ...

ȘOMERII, dar și cei în căutarea unui alt JOB, sunt așteptați joi la BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ

Joi, 14 Aprilie 2016 01:30 | Publicat în SOCIETATE
Joi, 14 aprilie, începând cu ora 9,00, se va desfăşura, în holul din sediul central al Universităţii  „Dunărea de Jos”, Bursa Generală a Locurilor de Muncă 2016, eveniment al cărui scop este de a creşte gradul de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi crearea de noi oportunităţi pentru angajatori în găsirea potenţialilor viitori angajaţi, care prin experienţă şi abilităţi pot contribui la succesul activităţii economi ...

LANSARE editorială la Casa Cuza

Marți, 12 Aprilie 2016 18:00 | Publicat în CULTURA
Editura Muzeului de Istorie organizează miercuri, 13 aprilie, începând cu ora 15,00, lansarea unui volum din Colecţia "Restitutio Historiae", "Istoricul Regimentului 8 Călăraşi", autor colonelul Radu Miclescu. "Pentru mine, lucrarea scoate la lumină nu doar o istorie seacă a vieţii de campanie a călăraşilor, ci dezvăluie povestea unei elite militare, oameni care nu au pregetat să moară pentru ca urmaşii lor să trăiască. Faptele de arme, devotamentul şi curajul acestor eroi ...

Lipsă de bun simţ şi civilizaţie. ”Tradiţia” GUNOAIELOR pe spaţiul verde

Sâmbătă, 09 Aprilie 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Cum vine primăvara şi dă un pic soarele, cum se umplu parcurile şi pădurile de gălăţeni puşi pe "grătărit". Nimic nou, doar că picnicul se lasă mai mereu cu maldăre de gunoaie. Din păcate, gălăţenii recidivează la acest capitol. Petextând de obicei că nu au unde să-şi arunce resturile, le lasă cu nesimţire în iarbă, în loc să le adune într-o pungă şi să le arunce în cel mai apropiat tomberon. Ne dorim să mergem cu familia într-un loc cu iarbă, în mijlocul n ...

Care este EXPONATUL LUNII, la Casa Cuza

Sâmbătă, 09 Aprilie 2016 13:00 | Publicat în CULTURA
În luna aprilie, vizitatorii pot admira la Muzeul "Casa Cuza Vodă" exponatul "Cupa cu trei picioare din tumulul de la Griviţa". Tumulul reprezintă expresia unui rit funerar început cu aproape cinci milenii în urmă, continuat până la începutul mileniului al II-lea d.Hr. şi trebuie pus în legătură cu unele concepţii spirituale ale generaţiilor de păstori nord-pontici, care au migrat în zona Dunării de Jos. În anul 1986, cercetările arheologice realizare de către profesorul ...
Pagina 66 din 110