Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Reacţii la şi despre volan

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

* Transportatorii privaţi nu au avut ocazia să se exprime * Discuţiile purtate, miercuri, pe parcursul a mai multor ore, la Prefectură, în cadrul Comisiei de Dialog Social, cu privire al sistemul de transport în comun din municipiul Galaţi demonstrează cât de important este subiectul. O demonstrează faptul că în cadrul şedinţei au luat cuvântul numeroşi directori de instituiţii, sau simpli reprezentanţi ai societăţii civile. În plus, mai există un motiv: reacţiile postat ...

Braconaj la Dunăre

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

În zona Galaţiului, au fost prinşi Dumitru C. (19 ani) şi Dan T. (16 ani), ambii din comuna Grindu, judeţul Tulcea, fără ocupaţie şi fără antecedente, care practicau pescuitul comercial pe Dunăre cu o plasă de pescuit interzisă, fără a avea autorizaţie de pescuit comercial, capturând 10 kilograme de peşte. Uneltele de pescuit în lungime totală de 80 metri au fost ridicate în vederea confiscării, la fel şi peştele capturat. Cei doi sunt cercetaţi pentru braconaj piscicol ...

Se anulează trenuri spre Litoral

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

De la data de 12 septembrie 2009, trenurile accelerat 1872/1872-1 şi 1871-2/1871, în relaţia Galaţi – Constanţa şi retur, se anulează, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, alături de alte câteva trenuri de pe alte rute din ţară. Aşa că cei care şi-au programat vacanţa la mare în septembrie şi folosesc transportul pe calea ferată trebuie să reţină că orarul lunilor de vară s-a schimbat. ...
„Moartea lui Ahile” - un roman dintr-o răsuflare, împreună cu „Viaţa liberă”
* Agentul special Fandorin se întoarce * Boris Akunin este pseudonimul literar al lui Grigori Skartisvili (n. 1956, la Tbilisi), eminent editor, eseist şi traducător. A făcut studii de filologie şi istorie orientală la Universitatea de Stat din Moscova, specializându-se în literatură şi cultură japoneză. A tradus timp de 20 de ani din japoneză şi engleză; a predat cursuri de civilizaţie japoneză; a fost redactor, apoi redactor-şef adjunct la o prestigioasă revistă literară; ...

Trecerile la nivel – păzite de două Poliţii

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Trecerile la nivel – păzite de două Poliţii
* Şi Rutiera, şi Transporturile i-au verificat pe şoferi la trecerile peste calea ferată din judeţ * În România lui 2008, la trecerile la nivel cu calea ferată au avut loc 232 evenimente soldate cu accidentarea a 142 de persoane. Dintre acestea, 39 au decedat, iar 33 au fost grav rănite. În plan material, în decursul aceluiaşi an, avarierea infrastructurii feroviare şi a locomotivelor garniturilor de tren, ca urmare acestor evenimente, a dus la crearea unei pagube de 382.000 lei, la ...

Gala premianţilor „Şi eu vreau să fiu vedetă!”

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Gala premianţilor „Şi eu vreau să fiu vedetă!”
Festivitatea de premiere a celei de-a 4-a ediţii a concursului „Şi eu vreau să fiu vedetă”, organizat de Fundaţia ROLDA şi de „Viaţa liberă” a avut loc chiar de Ziua Naţională a Câinelui, (National Dog Day). Doi căţei, un husky şi un bichon maltez au făcut, cu acest prilej, primul pas spre binemeritata celebritate. Julicutza cea haioasăDomnişoara bichon maltez Julicutza (foto 2) a venit să-şi ia premiul pentru „Cel mai haios căţel” însoţită de fosta stăpână ...

Marfă contrafăcută, distrusă de elevi în scop educativ

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Marfă contrafăcută, distrusă de elevi în scop educativ
Elevii clasei a VII-a a Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Galaţi au distrus bunuri în valoare de peste 420.000 de lei. Nu vă speriaţi, nu este vorba despre mici infractori, ba din contră, despre o acţiune educativă, realizată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Galaţi. Înarmaţi cu foarfece şi mănuşi de unică folosinţă, elevii de gimnaziu şi-au petrecut timpul distrugând produse contrafăcute, care purtau însemne ale unor mărci arhicunos ...

Razie, nu glumă!

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Razie, nu glumă!
Poliţia Municipiului Galaţi a organizat o razie miercuri, între orele 22,00 şi 1,00, la care au participat toate secţiile de Poliţie, Jandarmeria Galaţi, Poliţia Comunitară, Serviciul Poliţiei Rutiere, Serviciul Criminalistic şi Intervenţiile Rapide. Acţiunea a avut ca scop asigurarea necesarului de forţe de poliţie pentru găsirea, identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor de infracţiuni şi a persoanelor urmărite în temeiul legii. Au fost legitimate 147 de persoan ...

Bairam manelist cu poliţie, mascaţi şi jandarmi (VIDEO)

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Bairam manelist cu poliţie, mascaţi şi jandarmi (VIDEO)
Poliţia a aplanat joi noaptea un conflict apărut între locatarii unui imobil de pe strada Dumbrava Roşie şi vecinii lor, întrucât cei dintâi dădeau bairam, cu muzica dată – cum altfel? - prea tare. Având în vedere că unii dintre vecini s-au arătat indignaţi de comportamentul gălăgioşilor, lor, care “celebrau” reîntoarcerea din penitenciar a unui confrate, la faţa locului s-au deplasat efective impresionante din cadrul Secţiei 5, inclusiv comanda secţiei, mascaţii şi ...

O fi ieşit văduva neagră la câmp?

Vineri, 28 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

O fi ieşit văduva neagră la câmp?
O femeie de 32 de ani din Pechea a ajuns la Urgenţe, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost muşcată de un păianjen pe care l-a descris ca fiind suficient de mare şi negru. „Eram la câmp, şi am simţit o pişcătură aproape de genunchi. Am dat repede cu mâna şi am strivit insecta. Când am ridicat pantalonul, am văzut că era un păianjen negru”, povesteşte Mihaela Sălceanu, încă internată, ieri dimineaţă, în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de U ...