Cursuri gratuite pentru elevii gălăţeni. ÎNSCRIERI

Marți, 16 Iulie 2019 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a din municipiul Galaţi sunt invitaţi să se înscrie la Cursurile de Vară pentru aprofundarea cunoştinţelor de limbă şi literatură română şi matematică. Cursurile sunt gratuite şi se vor desfăşura în clasele Şcolii Gimnaziale Nr. 13 "Ştefan cel Mare" din Galaţi, în perioada 5-30 august, în fiecare zi de luni şi miercuri, între orele 10,00 şi 12,00. Pentru mai multe informaţii şi pentru înscrieri puteţi suna la numărul de telefon ...
La primul subiect la română la Evaluare Naţională 2019, elevilor li s-a cerut să redacteze o argumentație pe baza unui text al genului dramatic. Astfel, elevii au primit un fragment din "Ultima cursă", de Horia Lovinescu. De asemenea, li s-a cerut ca pe marginea acestui text să găsească nişte sinonime, să menţioneze rolului cratimei, modul de formare a unor cuvinte, precum şi să transcrie unor cuvinte care conţin diftongi. Altă cerință a fost formularea unui enunţ cu dou ...

Menţiuni şi premii speciale la Naţionala de Română

Miercuri, 01 Mai 2019 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cele două loturi, de la gimnaziu şi de la liceu, care au reprezentat Galaţiul la faza naţională a Olimpiadei de Limba şi literatura română s-au întors acasă cu şase menţiuni şi trei premii speciale. La gimnaziu, menţiunile au fost câştigate de Iasmina Tuluş de la Şcoala Nr. 29 (profesoară Cristina Bejan), Marina Suvac de la CNVA (profesoară Oana Ichim) şi Andreea Bianca Bălan de la CNVA (profesoară Cătălina Popa), iar la liceu, de Cosmin Lazăr de la Colegiul Naţional " ...

Turismul, promovat pentru turiştii străini în limba română

Miercuri, 20 Martie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* De pe 18 martie, România are un nou clip de promovare turistică. Cu imagini de prin deltă, de pe la munte, de la mare, de prin cluburi, apare un pic şi Casa Poporului, ba chiar la final îl vedem şi pe Ilie Năstase. Tot clipul este însă în limba română, ceea ce înseamnă că un turist străin s-ar uita la el precum pisica în calendar, în timp ce pentru români este încă un filmuleţ plictisitor despre cât de frumoasă e ţara noastră. * ”Părerea mea este că ar trebui să ...
Subiectele de Limba română pe care elevii de clasa a VIII-a le-au avut de rezolvat la simularea din această dimineaţă sunt structurate pe trei părţi. Ei au de rezolvat mai mulţi itemi pe baza unui fragment la prima vedere din poezia “Stai şi-asculţi sub ramuri…” de Ştefan Octavian Iosif. Apoi au lucrat câteva cerinţe pe marginea unui text de Andrei Vişan  - "Cum s-a înfiinţat Grădina Botanică  din Bucureşti", iar la final au avut de redactat o compunere în care să po ...

Cele mai grele cuvinte din limba română

Vineri, 30 Noiembrie 2018 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Limba română are o gramatică dificilă, incomparabil mai grea decât a limbii engleze, de exemplu. Vă prezentăm unele dintre cele mai grele cuvinte din limba română care se pronunţă greu.Românii fac multe greşeli gramaticale fiindcă româna este o limbă cu multe forme flexionare ale cuvintelor, explică lingviştii. Pe scurt, la fel ca în latină, conjugarea verbelor, acordurile, diferitele forme de pronume sunt atât de multe şi de diverse, încât de multe ori apar confuzii.Pe l ...
La examenul de bacalaureat, la subiectul I sau III apar și următoarele cerințe: „ilustrează,cu câte un exemplu din text, două trăsături ale romantismului (sau alt curent literar)”; „evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea operei literare în perioadă, curent literar …” Totdeauna trebuie să știm despre ce vorbim, adică să clarificăm noțiunile pe care el vom folosi. În cazul nostru: ce este un curent literar? Scriitorii dintr-o anumită perioadă ...

Sora limbii noastre, aromâna!

Vineri, 31 August 2018 10:00 | Publicat în Campanii VLG
Aromâna, vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de dacoromână, meglenoromână și istroromână. Există discuții între lingviști asupra statutului de limbă (dintre cele patru ale diasistemului romanic de est) sau de dialect (în cazul că diasistemul romanic de est este socotit o singură limbă, denumită "română", în care caz limba română este denumită "dialectul dacoromân"). Toți însă împărtășesc ...
La literatură, elevii claselor a VIII-a au avut de argumentat că textul suport este o naraţiune şi să redacteze o compunere despre o întâmplare petrecută într-o cetate. La secţiunea limbă  şi  comunicare, au avut printre altele, să ofere sinonime pentru nişte cuvinte date, să explice modul  în care s-au format cuvintele "auriu" şi "des", să transcrie cuvinte care conţin hiat, să construiască o propoziţie subiectivă introdusă prin adverbul "cum", să precizeze funcţia ...

Litera A, supereroul limbii române

Vineri, 08 Iunie 2018 12:00 | Publicat în Campanii VLG
Pentru că mulţi tineri din împărăţia LIMBII ROMÂNE se pregătesc de marile încercări din vară, m-am gândit să-i ajut şi să le spun mici poveşti despre unii cavaleri care nu sunt totdeauna recunoscuţi. Astăzi despre A şi multele lui puteri. Pline de daruri au venit ursitoarele la botezul micuţului A! şi toate erau încântate pentru că reuşiseră să se pună de acord să-i dăruiască pruncului rolul cel mai important: să fie primul din şirul literelor alfabetului! - A ...
Pagina 1 din 8