Într-o seară, odinioară, mi-am frânt piciorul din partea dreaptă! În grădina ţaţei Marghioala mi l-am frânt! Marghioala este vădana lui Mache Priboi, un smintit care şi-a frânt gâtul exact cu vro patruzeci de zile mai înainte de a-mi frânge eu femurul! Medicul legist l-a declarat/certificat mort definitiv, drept pentru care a fost depus sub sol! El şi-a rupt gâtul fiindcă l-a împins benga să se aburce-ntr-un cireş din livada lui Mitică Tăune, un cheferist trăitor mai mult pe drumuri şi mai mult în halta aflată la opt kilometri departe de casă, decât acasă! Dar nu s-a suit în cireş pentru ca să mănânce ori să fure cireşe, ci s-o pândească pe nevasta lui Tăune, madam Niculina, cum face poale-n brâu, seara, în aşteptarea lui Mitică! Şi uite-aşa de mult i-a sucit minţile, că s-a dezechilibrat de poftă... şi a păţit-o de tot! Spre deosebire de Mache, fie-i subsolul uşor, eu am avut noroc, pentru că n-am căzut în cap! Însă, şi eu, tot la fel, m-am urcat în zarzărul răposatului Priboi, dar nu s-o pândesc pe Marghioala cum (nu) se pricepe la poale-n brâu, ci să mă satur de zarzăre şi să-nvăţ (şi eu) un cântecel pentru domnişoare/doamne, ăla cu "zărzărea, zărzărea, zărzărică, zărzărea", mai ales că, în toamna viitoare, aveam să plec în cătănie... şi să am cu ce-mi alina dorul, gândindu-mă cât de frumos şi cu câte lacrimi fredonează Ileana, eroina visurilor mele romaneşti, astă melodie încurajatoare!... Da, am avut noroc! Am picat în picioare, ca motanul... şi mi s-a rupt numai cel din dreapta! De ce am căzut? Deoarece m-am pomenit strigat de Marghioala, care venise sub zarzăr şi se uita-n sus! Şi avea poala plină cu poale-n brâu! Doamne, ce bine că n-am picat pe capul ţaţei văduve! Că cine ştie ce se mai putea întâmpla! Desigur, nu spun o noutate, ştiţi foarte bine ce zgomot face hoţul/cântecul când cade! Cântând am picat! Cântând cântecul de mai sus! Ţaţa Marghioala şi-a scos pestelca, a pus jos poalele-n brâu... şi s-a repezit s-o aducă pe baba Miţa lui moş Ion Balşoi, o tămăduitoare de toate! Aiasta a venit într-un suflet, m-a consultat, m-a descântat, mi-a "călcat" femurul şi mi l-a legat în trei şipci organizate ca nişte atele!... Şi uite-aşa am început să mă vindec văzând cu ochii! Cu ochii Ilenei, care s-a zgâit peste gard... şi de-atunci n-am mai văzut-o! Şi cu ochii mamei! A venit, a dat bineţe... şi a tăcut! Şi a plecat! Am rămas şi am mâncat poale-n brâu cu gura plină! Că tare-i miloasă vădana! Toamna, când am plecat în cătănie... o aud pe mama: "Ai grijă, dragul mamei, ai grijă, nu mai umbla cu marghioale!"... (Stai să vezi!)
Scrisoare de Mulţumire şi Respect (I) Scris de Ion Zimbru
