Da, sigur că da! Cum am promis în ziarul de ieri, câteva zile vom catadicsi să-i observăm înălţimea şi profunzimea Adriana Sitaru, despre care şi căreia (i)-(a) scris, succint şi frumos şi tulburător, Luminiţa Mihai! Deoarece, după cum veţi vedea, Poezia nu are Domiciliu Stabil, nu are Margini, chiar dacă s-a născut pe abscisa lui Panait Istrati sau pe ordonata Hortensiei Papadat-Bengescu! Fiindcă n-am întâlnit Poezie mai abitir decât cea pe care (ne)-a lăsat-o Adriana Sitaru! Da, „(ne)-a lăsat-o”, adică a scris-o, a dăruit-o...şi a plecat! De ce şi unde, nu se ştie! După plecarea/dispariţia sa, doamna Luminiţa Dascălu, straşnică scriitoare de poezie şi bibliotecară a Colegiului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, reuşeşte să adune manuscrisele Adrianei şi să alcătuiască un volum cu 67 de poeme! Titlul volumului – simplu şi nimicitor: ACEASTĂ FEMEIE! Pentru convingere, iată poemul omonim, iată până unde se poate ajunge cu imaginaţia, cu instrumentele unui suflet/focar de tandreţe, focar de iubire: „Această femeie, jumătate sânge de tei,/ Jumătate ierbar indian,/ Această femeie sărutată de zei,/ La poalele unui ocean,/ Această femeie surpată în cer,/ Viscolită-n fântânile tandre,/ Aşteaptă căldările marelui Ger/ În care se nasc salamandre...// Această femeie fulgerată de SUD/ Cu vocale mirosind a iasmint,/ Pe această femeie eu azi o aud/ Cum plânge-n monede de-argint...// Această femeie surpată-n musoane,/ Zidită-n sâmburi de noapte,/ Această femeie îmi brodează-n timpane/ Un zgomot de valuri şi moarte...”//...Sigur că da, nu? Păi, pasămite, Adriana Sitaru (îşi) poartă în sânge sindromul În/Depărtării,/ chemarea Necunoscutului încremenit în Timp şi în Simboluri, accesibil doar celor care ştiu şi vor şi pot să opereze cu Tainele acestuia, care ştiu şi vor şi pot să transleze Sensuri şi Semne! Această Femeie se ascultă pe Sine, aceea tocmai de Acolo! Această Poetă se ascultă pe Sine, aceea tocmai de Aici! Această Poetă/Femeie se află Oriunde şi Nicăieri! Însă, oare, poate cineva/ceva să creadă că Adriana Sitaru a trecut de Capăt şi că a rămas în Trecut? Cine are acest Curaj, să zică şi să scrie! Posibil ca ACEASTĂ FEMEIE să-şi fi şters timpul din Faţă? Posibil! Dar a reuşit într-un Mod atâta de fin, încât Însăşi se îngână cu Inefabilul! Această femeie/Această poetă şi-a făcut Cerneală din Lacrimi şi Lacrimi din Cerneală! Adică o Minune cum numai Cea de la Nunta din Cana Galileii poate Fi!...(Stai să vezi Minună/Ţie!)
Poezie răscolitoare, Destin tulburător (II) Scris de Ion Zimbru
