Poezie răscolitoare, Destin tulburător (III)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La prima citire a poeziilor trăite/scrise de Adriana Sitaru, năuceala-i mai mare decât cea produsă la întoarcerea privighetorilor din ţările calde sau la căderea Lunii pe Pământ! N-ai cum să nu rămâi fascinat de frumuseţea Limbii Române şi de frumuseţea poeziei despre Limba Română, numită chiar „Limba română”! Citiţi şi minunaţi-vă, români de Ispravă şi de Admirare, ce sunteţi! Citiţi cu ochi de Ceahlău şi de Argonaut: „M-am îngemănat cu Limba Română/ De la facerea ei,/ Am rotunjit apa-n fântână/ Cu paşi de femei.// M-am îngemănat cu nisipul fierbinte/ Al clepsidrelor antice,/ Am fost copilul cel mai cuminte/ Al celor mai stranii valuri romantice.// M-am îngemănat cu Limba Română/ De la facerea ei,/ Am sorbit în vis orice cumpănă/ A străbunilor mei.// Şi uitaţi-vă la mine:/ Fac parte din neamul/ Celor mai măreţe scântei,/ Pot incendia Polul Nord/ Cu istoria neamului meu/ Şi cu o stranie ninsoare de tei.”//...Sigur că da! Vedeţi că nu seamănă cu nici un Poet de pe Planetă Această Femeie/Această Poetă? Şi că puritatea şi simplitatea Rostirii/Rostuirii determină iubitorul/consumatorul de Artă a Cuvântului s-o invidieze Delicat pe Adriana Sitaru şi să-i Dăruiască un Loc Etern în Limba Română? Şi observaţi cât de uşor depăşeşte Marea Poezie a Lumii, cum se distanţează net şi superior de Emily Dickinson, de exemplu? Şi de Sylvia Plath? Şi de oricare altă scriitoare din toate sub/dialectele terestre? Şi de oricare alt scriitor pământean? Cred că doar Ileana Mălăncioiu, cea din urmă Doamnă a Poeziei din Republica România, are atâta forţă Emoţională, Estetică şi Ideatică, însă nu stilistic vorbind! Stilul poemelor Adrianei Sitaru este Unic! Nimic prolix, nimic ambiguu, nimic de mântuială, nimic tras la temă! Iacătă un poem halucinogen, intitulat „Pentru o zi”: „Îţi înotau în părul blond/ Turme de reni îndrăgostiţi/ Ca nişte nori în care marea/ Intră să guste peşti opriţi.// Erai frumoasă ca o umbră/ Ce-mi lăcrima în orice trup,/ Ardeai ca zodia iubirii,/ Ca pojghiţa din bot de lup.// Pentru o zi ai fost a mea,/ Dansai un vals ca o cădere,/ Cum plânge luna te-nvârteai/ În pas îndoliat cu sfere.// Şi te-ai oprit în faţa mea/ Urcând terasele cântând,/ Parcă erai copac cu zodii/ Solfegiind seminţe-n gând./ Şi mi-ai zâmbit cu-n ciob de stea/ Lipit pe gura ta enormă,/ M-ai invitat la dans în apa/ În care peştii nu au formă./ Şi am dansat ca-ntr-un blestem/ În care vinul se îmbată,/ Până ce noaptea a murit/ Pe sânul meu rotund de fată.”//...(Stai aşa!)

Citit 834 ori Ultima modificare Marți, 23 Ianuarie 2018 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.