Ţâncul Pământului (IV)

Scris de Ion Zimbru

Luni, 26 Februarie 2018 00:00

Sigur că da! Îl salut pe nea Aftene şi plec! La deal plec! Spre Zimbru plec! Şi el pleacă! Spre gară pleacă! Eu plec mâncând cireşe de la el! El pleacă fără cireşe! Cred că vrea să se ducă la cireşul omului cela despre care mi-a vorbit adineauri! Parcă ceva/cineva îmi dă ghes şi-mi spune să mă-ntorc şi să-l avertizez! Şi să-i zic: „Nu te duce, omule, la cireşul omului, căci are să te prindă şi are să te bată de moarte, nu de alta! Are să te bată cu scândura! Adică are să te lege de mâini şi de picioare, are să pună o scândură pe tine şi are să lovească-n scândură, cică să nu se cunoască pe trup! Aşa are să te bată! Milimetric! Sadic! Criminal! Că-i tare rău omul ăla! Îl ştiu şi eu!”...Dar nu mă-ntorc! O să-mi pară rău mai târziu! Dacă m-aş fi întors, nu s-ar mai fi dus şi n-ar mai fi murit! Aşa cred!...Şi merg la deal! Pe şoseaua pardosită cu balast din Poiana Vântului! Poiana Vântului e o balastieră unde, mai târziu, după dezafectarea carierei, nişte gospodari din satul Pupezeni au să cultive pepeni şi eu am să-i fur în compania lui Ion Mihai, angro şi cu amănuntul, până la exasperarea paznicilor fără bacalaureat!...Sigur că da! Merg pe şoseaua care, iacătă, mă apropie de Zimbru! Iacătă, trec pe lângă via lui nea Iancu Boza! Iacătă, încep să cobor spre Valea Andruşului! Iacătă, încep să mă văd! Se revarsă zorii! Din spate se revarsă! Dinspre răsărit se revarsă! De ce oare nu se revarsă din altă parte? Dar de unde ştiu eu că Răsăritul nu-i Altă Parte?...Mă uit la ceas! La ceasul pe care l-am câştigat la un concurs de meserie, în Reşiţa! Ceasul pe care-l port pentru ca să se vadă că-l port! Doamne, ce mă mai făloşesc! Ca prostul!...Sigur că da! Sunt patru ore de la începutul zilei! Sunt foarte bucuros că mă apropii de cătunul schitului Zimbru!...Doamne, ce fel arăt! Pantalon vernil, tip dandi, care fac ape-ape! Cămaşă foarte-foarte strâmtă, ca să mi se reliefeze bicepşii, pectoralii şi deltoizii! Şi galbenă ca floarea bostanului, ca să sară-n ochii fetelor multe şi...modeste! Cravată albă, cu jartieră şi cu păstăi de fasole imprimate din fabrică! Pantofi albaştri, de 113 lei, ascuţiţi, lustruiţi, cu tocuri tronconice! Tunsoare tip haplea...cum mai târziu...nişte democraţi punk! Şi aer din ăla...Doamne, ce aer! Parcă nimeni nu-i mai mare şi mai tare ca mine! Vorba mamei: „Dragul mamei, parcă eşti de pe cutia cu cremă!”...Sigur că da! Abia aştept să ajung şi să chiui de bucurie! Cu lacrimi! Adevărate!...Iacătă, de undeva, nu ştiu exact de unde, se aude ţâncul pământului!...(Aveţi răbdare!)