O rog pe doamna Ta să ia loc pe scaunul de la biroul meu! E total nedumerită! O rog pe doamna Ta să deschidă computerul! Îl deschide! E tot nedumerită! O rog pe doamna Ta să deschidă fişierul cu numele meu! Tace şi-l face! Parcă-i un automat de sex opus! Văd că se pricepe! O rog să deschidă o pagină nouă! O face şi p-asta! Şi o rog să scrie/tasteze în locul meu... după dictarea mea! Aşa, să-i piară îndoiala din cutia cu creier! Şi iată ce-i dictez! "Doamna Ta, zi bună s-ai,/ ca o nuntă pe doi cai!.../ sărutări nenumărate/ şi un mire cumsecade,/ s-o înveţe pe mireasă/ cum cad fluturii pe casă/ când mai plouă, când mai ninge/ şi când lacrima i-nvinge.../ să-l înveţe cu se cade/ în sclavii şeherazade/ când nu poate să priceapă/ cum că moartea nu-i degrabă,/ cum ar vrea şi ea să ai/ numai nuntă pe doi cai!// S-ai zi bună, doamna Ta.../ rochie lungă şi grea!.../ mirii toţi din lumea mare/ să se mire şi s-o care.../ da... cu mâinile-amândouă,/ chiar de ninge, chiar de plouă,/ chiar de mor până la nuntă.../ cine, oare, mai ascultă?/ cine, oare, mai aşteaptă,/ pur şi simplu, viaţă-n şoaptă?/ cine, oare, mai pricepe/ că oricând putem începe/ Nuntă pe Picior de Plai:/ Ne/Murire pe Doi Cai?!"//...
Sigur că da! Şi doamna Ta se uită la mine şi începe s-o aud printre lacrimile-i discrete, dar greu de stăpânit: "Cum, adică? Vrei să spui că acuma ţi-au trecut prin cap? Şi că asta faci în fiecare dimineaţă, în fiecare zi? Uite, pentru ca să mă convingi definitiv, mai dictează-mi un text... ş-am să dau sfară-n târg şi la moară că, parafrazându-l pe Eminescu, tu gândeşti în basme şi vorbeşti în poezii! Hai, zi-i, ca să-mi dispară orice urmă de îndoială!
Sigur că da! Îi zic, n-am încotro, dar mă şi simt înfrângătorul doamnei Ta! Iată ce dictatură iese! "pe vremea când studiam constituţia caprei de tăiat lemne,/ cu pădurea spânzuraţilor deschisă la pagina despre execuţie,/ a venit o pasăre mai rară decât corbul lui poe,/ mai neagră decât aceea aşezată pe un ou alb,/ despre care nichita stănescu vorbea cu dor/ până la moarte şi-un sfert,/ până când oul se întuneca/ şi albă se făcea pasărea// dar n-a reuşit să-mi şoptească nevermore/ că a trecut vecinul cu buldozerul/ şi a răsturnat ograda peste mine,/ aşa,/ să moară şi capra vecinului// s-o creadă el că mă convinge să-şi irosească viaţa în pădurea mea// apoi am început să studiez constituţia unei patrii// câte surcele,/ doamne// cred că tu ai fost pasărea aceea umplută cu mister// profesorul sare pe fereastră/ plângând"//... (Stai să vezi!)
