Femeia coboară din troleibuz, la Grădina Publică! Nu se simte deloc stingherită de prezenţa mea alăturea, la jumătate de pas mai îndărăt, cum cere orice normă a respectului masculin pentru sexul opus! Tace! Şi eu tac! Intră în parc! Începe să se plimbe pe toate aleile, fără să se aşeze pe vro bancă! Îmi place din ce în ce mai mult acest joc din ce în ce mai straniu! Îmi vine să-i mulţumesc pentru că m-a pus în această postură! Îmi vine să-i pun tot felul de întrebări, poate-poate se mai luminează puţin într-astă ecuaţie a Ne/Răbdării, într-astă „joacă” de care nu mi-i frică, dar care mă determină să mă-ntreb dacă ea este ea şi dacă eu sunt eu! Fără să se oprească, începe să vorbească încet, şi încep s-o aud: „sălbatici şi singuri să stăm sub salcâmi,/ sub sălcii, sub stele.../ acelea-s aceste-n adâncul atunci,/ acestea-s acele!/ acestea-s acele-n înaltul acum,/ trecute-n icoane,/ pe jos şi pe sus şi pe scut şi sub scut.../ sfinţi iovi, sfinte ane!/ aceasta e luna aceea de când/ voia să ne spună:/ voi sunteţi ai mei şi ai nopţii, cuminţi.../ iar eu sunt o lună:/ o lună a voastră, s-aveţi ce vedea/ când greul v-apasă,/ ce stinge-n sărut… hai, rămâneţi aici,/ rămâneţi acasă!.../ vedeţi ce înalt şi vedeţi ce adânc/ vi-i sufletu-n toate,/ şi sufletul nopţii, şi sufletul meu,/ şi-n veci, şi-n păcate!.../ şi-acele aceste sunt pline cu noi:/ acestea-s acele.../ sălbatici şi singuri să stăm sub salcâmi,/ sub sălcii, sub stele!”...N-o mai aud!...În sfârşit, se aşează pe o bancă, aproape de ieşirea spre Teatrul „Nae Leonard”! Scoate batista şi-şi şterge ochii! Lăcrămează discret! Şi deloc teatral! Fără să-mi pese vro clipă că risc, o întreb de ce plânge! Nu mă aştept să-mi răspundă! De data asta, m-am înşelat! Scoate un oftat la fel de sincer şi-mi zice că trebuie să plecăm! Nu am nimic împotrivă, că doar sunt la discreţia sa, nu? Intuindu-mi gândul, o aud din nou: „îmi place cum mă urmăreşti...eşti cel mai respectuos urmăritor din viaţa mea...eu nu ştiu dacă-i bine ori nu-i bine ce faci, dar nu-ţi pot interzice intenţiile...cred că vrei să afli mai multe despre mine, dacă nu ţi-i destul să pricepi din tot ce ţi-am rostit înainte de a ne aşeza pe bancă!”...Şi iar tace! Şi iar încep să consider că vrea să-mi forţeze limitele sufleteşti! Însă îmi este din ce în ce mai limpede că această femeie-i stăpânită de-o taină, că această femeie nu „joacă”!...Sigur că da! Ieşim din Grădină! Se suie-n troleibuz! Şi eu mă sui, că doar o urmăresc, nu? Coborâm în ultima staţie, la Parcul CFR! Încet şi sigur, mergem spre Bariera Traian!...(Stai aşa!)
Astăzi e Sâmbăta Următoare (II) Scris de Ion Zimbru
