Studiu despre domnul Di Liu şi doamna Di Lia (I)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dezirabilul şi persuasivul meu prieten, tovarăşul Ion Mutelcă, locuieşte într-un bloc turn, la etajul trei, pe strada Frunzei! Am de/scris de nenumărate ori despre persoana şi personalitatea sa aproape legendară! Ieri, pe la ora 5, post meridian, fără un apel telefonic prealabil, îmi ciocăneşte în uşă precum lăptăreasa marelui Beethoven! Îi deschid, îl poftesc să intre şi să ia loc! Nici nu intră şi, fireşte, nici nu ia loc! Cică se grăbeşte tare! Şi cică să-l însoţesc până la „Cireşica”, celebră cârciumioară în vremuri de odinioară, că-i tare supărat, că are să-mi povestească Ceva ce nu mai suferă amânare! Nu pot să-l refuz! Nu pot să nu-i ascult păsul! Mai ales că am fost aproape mereu împreună, la bine şi la rău, la deal şi la vale! Chiar şi Nicăieri am fost de multe ori! Ultima dată am fost la îngroparea soţiei sale, Maria! Penultima dată am fost cu el şi cu nevastă-sa, Maria, la îngroparea soţiei lui Costică Prăpăd, Maria! Antepenultima dată am fost cu el, cu nevastă-sa, Maria, cu Prăpăd şi cu soţia sa, Maria, la înmormântarea nevestei lui Vasile Hlujan, Maria!...Sigur că da! Ne dăm jos din bloc, tovarăşul Ion cheamă un taxi, ăsta vine-n trei minute, ne suim...şi iată-ne la cârciumă! Aici – nimeni altcineva decât Prăpăd şi cu Hlujan! Mutelcă se duce la tejghea şi comandă „Napoleon” pentru fiecare, câte una sută de mililitri! Şi câte o bere pentru contra! Ciocnim şi ne urăm numai Sănătate, că-n rest, avem de toate, numai ce trebuie nu avem! Înainte de a-ncepe să-mi depene ce-l doare, scoate-un petec de hârtie „dictando” şi ceteşte răspicat şi clar: „nevasta lui lucrează la partid.../ o ştiţi cu toţii, stă pe strada voastră.../ bărbatul ei e chior, calcă prin gropi.../ şi scuipă (sictirit) de la fereastră!/ calcă prin gropi, că ei le-au cultivat,/ cu ea în frunte şi cu el în spate,/ ei – amploiaţi şi seci şi măgădăi,/ harnici samsari cu mâinile curate!/ nevasta lui nici nu mai are timp/ pentru vro treabă d-aia, conjugală,/ el o râvneşte dârdâind în prag.../ şi face, şi tot face socoteală!/ face gogoşi, dulceaţă, ostropel.../ face de toate...chiar contrafăcute,/ că-i straşnic...mult...şi brav gasteropod/ crescut printre rachiuri şi cornute!/ nevasta lui asudă foarte mult/ şi n-are vreme nici să se mai spele,/ munceşte greu, pe spate şi pe brânci,/ cu mintea ei de paisprezece stele!/ el o aşteaptă veşnic, salivând/ înspre intrare, cu o floare-albastră.../ are şedinţă, vine mai târziu.../ o ştiţi cu toţii, stă pe strada voastră!”//...Câţiva clienţi (sosiţi între timp) îl roagă pe Mutelcă să repete! Ion se execută!...(Stai aşa!)

Citit 867 ori Ultima modificare Joi, 10 Mai 2018 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.