Da! Sigur că da! Gata, a ajuns la distanţă de-o mână întinsă! Palma ei dreaptă se aşează peste palma mea dreaptă! Apoi, una lângă alta! Apoi, mă ridic! Apoi, cu cea mai frumoasă flexiune vocală, rosteşte "bună ziua" şi "bine ai venit", zice "eu sunt Maria" şi "hai să intrăm în ogradă"! După ce ne aşezăm pe prispă, iarăşi o aud: "hai să ţi-o prezint pe mama mea, Ileana... dar şi pe surioara mea, Margareta... şi pe fratele meu, Gheorghe... şi pe sora mea, Camelia... ceilalţi nu-s acasă!"... Maică-sa aduce cheseaua cu dulceaţă de gutui, o cofă cu apă neîncepută, dintr-o fântână cu gura în jos, aflată la zece rândunele depărtare de poarta casei!... Liniştea-i materială! Poţi s-o tai felii, ca pe cozonac... mai ales că-i prima ziuă de Paşti! Încet, parcă ghicindu-mi comparaţia, tanti Ileana intră-n chiler... şi se-ntoarce cu-n cozonac bine crescut, dar şi cu ouă roşii!... Liniştea-i materială! Poţi s-o pipăi! Poţi să scrii pe Orizontala şi pe Verticala sa! Poţi să ceteşti întreaga istorie a cestui loc bine păzit de Dumnezeu, istui meleag aflat la şapte mierle distanţă de Calea Ferată! Parcă ghicindu-mi gândul, Maria se face auzită... cu Adrian Păunescu: "Între mine şi ea/ s-au ivit, dintr-o dată,/ un pârâu, o şosea/ şi o cale ferată.// N-aveam loc de întors,/ am lăsat-o în noapte,/ cu-o hăinuţă pe tors,/ pregătită să rabde.// Din pârâu nici un val/ n-avea gust de-nviere,/ ea stătea sus, pe deal,/ şi-ncepuse să spere.// Numai că, pe pământ,/ e o crudă răsplată,/ mai există oricând/ şi o cale ferată.// Semafor-semafor,/ dar mai mult tragedie,/ când traversele dor/ despărţirea târzie.// Şi, în rest, nu-i nimic/ decât fluierul straniu,/ despre care toţi zic/ că le trece prin craniu.// Între mine şi ea/ nu-i nimic, niciodată:/ un pârâu, o şosea/ şi un tren ce va sta/ între mine şi ea pe o cale ferată”!//... Da! Sigur că da! Liniştea şi Păsările bat din palme! Mirarea şi Admirarea-s până-n Zare! Să nu se destrame Vraja, ridic mâna dreaptă şi zic: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung!/ Poate aştepţi ori pleci în altă Gară.../ unde nu pot cu mine să ajung?...// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt... că ai trecut... şi speri/ să se răstoarne Trenul meu cu Fluturi/ şi să mă lase-n Gara Nicăieri!// Să se răstoarne tocmai când mai are/ un singur pas de mers până Departe,/ unde-am crezut că nu găsesc Uitare,/ dar am descoperit încă o Moarte!// Se zdrenţuieşte umbra mea Amară.../ dar plâng şi-aştept, magnifică Amantă!...// Îmbătrânesc luminile în Gară.../ şi iar încep Scrisorile să ardă!"... (Stai să auzi!)
Eveniment de Cale Ferată (II) Scris de Ion Zimbru
