De regulă, sunt foarte Atent (III)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Da, renunţ la autobuzul de fără un sfert. Renunţ şi mă întorc să aprind o lumânare în memoria melcului, la biserica lui Mitică, fostul meu coleg în şcoala din Bursucani. Fiindcă în Bursucani am făcut şcoala elementară. Cătunul Zimbru nu are şcoală. Acest cătun e un fel de copie a imaginarului Macondo dintr-"Un veac de singurătate" al lui Gabriel Garcia Marquez. Zimbru are numai schit de maici, fără maici. Şi trei fântâni. Şi mai are şi un drum şi jumătate. Drumul întreg e foarte mic. Drumul jumătate-i cât cel mare dat în două, bineînţeles. Zimbru are şi un deal. Şi o vale. Şi o salcie bătrână cât teiul lui Eminescu în vale. Valea se numeşte Valea Zimbrului. Dealul se numeşte Dealul Zimbrului. Are şi văzduh. Doamne, şi ce văzduh are! Văzduhul se numeşte Văz Duhul Zimbrului. Şi mai are şi o râpă cotită, lungă, mare, înaltă, multă şi adâncă. Râpa se numeşte Râpa cea Mare a Zimbrului. Perpendiculară pe ea, mai stă încă o râpă scurtă, dar destul de mare, căreia oamenii îi spun hurdudui. Această râpă scurtă şi destul de mare se numeşte Hurduduiul lui moş Gheorghe Mihai. Zimbru mai are şi câteva râpi în "construcţie", pline cu salcâmi şi oţetari, balauri şi mierle, rugi de mure, baraboi şi măcriş, prigorii şi guşteri. Şi memorie. Memorie pitită în firide atemporale. Firide umplute cu puzderii de amintiri ale unei copilării devastatoare prin frumuseţe şi libertate. Zimbru nu are cimitir. Dar are morţi. Morţi de vază şi morţi de rând. Morţi care "se duc" la cimitirul din Bursucani, undeva, aproape de şcoală. Adică, vrei-nu vrei, chiar mort fiind, trebuie să treci pe lângă şcoală, să-ţi răscoleşti creierul "oprit" şi sufletul "dat"... şi, cât îţi cântă oleacă popa la cap, să recapitulezi fabuloasele zile cu domnul învăţător Lascăr Ciucă, domnul învăţător Ion Răşcanu, dar şi doamna învăţătoare Rodica Răşcanu... dar şi cu alţii plecaţi/rămaşi Undeva sau Nicăieri... Zimbru mai are şi o troiţă ctitorită de Victor al lui bădia Iancu Cujbă. Şi mai are şi câteva case. Şi câţiva oameni. Şi un tei uriaş la poarta şi în ograda lui moş Gheorghe Creţu, tei pe care l-a părăsit nu de mult şi a plecat să se hodinească lângă mama fratelui meu şi a surorilor mele. Iată, aşadar, ce bogat e acest cătun! Care cătun, vorba lui moş Creţu, încape într-o ţigară!... Sigur că da! Uite, aprind o lumânare pentru codobelcul ucis! Aprind şi una pentru culbeci vii. Şi mă rog încet, poate mai reuşeşte vreunul Marea Traversare!... Stai să vezi ce se petrece după acest ritual!

Citit 761 ori Ultima modificare Duminică, 19 August 2018 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.