Război total cu doamna Apatia Lehamite (V)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sigur că da! Cum să refuz Leacul? Cum să nu percutez la rugămintea doamnei Maria Sâcâială? Deja salivez gândindu-mă la dulceaţa de coacăze şi la cine ştie ce alte dulceţuri/dulcegării mă aşteaptă! Nu?...E cât se poate de limpede: dacă vreau, într-adevăr, să mă eliberez din ghearele şi din dinţii Apatiei Lehamite, n-am de ales! Trebuie să urmez recomandarea psihologului Mihai Cărare, trebuie s-o urmez pe recomandata prietenilor mei! La urma urmei, o fi dânsa de cinci ori mai multă ca mine...dar, decât o Lehamite, mai bine o Sâcâială, nu? Doar n-o să mă pună la nu ştiu ce corvoadă, nu? Dar n-am temere, mai ales că-s născut şi crescut şi instruit în cultul/câmpul Muncii, indiferent de domeniu, nu?...Sigur că da! Iacătă, suntem la scara blocului în care locuieşte/trăieşte fosta Contabilă în Atelierul de Vopsit Ciori! Stă la Etajul 1, pe spate, cum se zice! Intrăm! Mă întâmpină o Singurătate absolută, împărţită în patru odăi, o bucătărie şi o baie! Femeia aduce cheseaua cu dulceaţă de coacăze, cofiţa cu apă rece, ibricelul cu cafea, scrumiera, pachetul cu tutun, un Catastif uriaş, pe care cetesc „Însemnări de Bine şi de Rău”! Mă îndeamnă să mă apuc de toate, iar ea umblă insistent în Catalog, căutând ceva anume, parcă! Oftează, se luminează...şi-ncepe lectura! Şi astfel aud: „îţi las eternitatea să te joci,/ să dai cu ea de pământ,/ să dai cu ea de-a dura,/ până ai s-o vezi ostenită şi plângând/ s-o ierţi că poartă vina visului defunct// îţi las eternitatea să se joace,/ să dea cu tine de-a dura,/ să dea cu tine de pământ,/ până când ai să deschizi gura/ şi vei striga la muritorul din urmă:/ te rog, vino repede şi mă ia,/ m-am săturat de eternitate,/ vreau înapoi, în secunda mea”//...Maria se opreşte! Se întunecă oleacă! Oftează! Şi iar! Şi iar! Şi iar! Şi parcă aşteaptă să comentez! Nu comentez, dar o întreb al cui este textul pe care tocmai l-am ascultat!...Tace! Se luminează iarăşi! Şi-mi declară aproape şoptind şi aproape plângând: „E al soţului meu, cel murit de plictiseală! Al lui Marin e! L-a scris cu vro trei-patru zile înainte de a da colţul! Se vedea că nu mai rezistă! Dar nu mi-a plăcut! Abia acum îl gust, îl pricep! Deoarece, vorba mamei tale, după ce seacă apa/ se cunoaşte preţul fântânii! Tu mi-ai zis-o demult, atuncea,  în Atelier, într-o pauză de producţie, când eram în excedent de Vopsea, dar cei de la Aprovizionare uitaseră să mai bage/aducă Ciori!...De plictiseală, oare, o fi scris această poezie? Ori a vrut să-mi arate că nu dă un ban pe Eternitate?!...(O clipă stai să vezi!)

Citit 741 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Septembrie 2018 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.