Pe bună dreptate, după cum comentează puţinii deştepţi ai Pământului, copacii şi pensionarii constituie ultima linie de apărare şi de salvare a Liniştii şi a Respectului aflat, vezi bine, pe cale de dispariţie! Nu-i cazul să repetăm ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu pădurile, ce a fost în stare să facă "homo sapiens" din verdele fost dominant, fără de care nu se poate! Şi, tot la fel, ce a făcut şi ce face mai tânărul şi mai "inteligentul" nostru contemporan din viaţa şi din moartea bieţilor ajunşi în ghearele bătrâneţii mai mult ori mai puţin ne/norocite! Fără o intervenţie/operaţie de urgenţă în structura socială a prezentului, se duce de râpă şi se alege praful de tot modernul şi de tot clasicul încă respirând! Sigur că da!...Personal, în dese ocazii încărcate cu tristeţe sau rare evenimente pline cu bucurie, am fost de multe în preajma şi în mijlocul celor atinşi/controlaţi de senectute! Da, nutresc o deosebită consideraţie faţă de aceşti părinţi ai mei şi ai tuturor! Îmi place să-i ascult, să le îmblânzesc secundele, să le admir frumuseţea şi eleganţa când se întâlnesc să comunice faţă în faţă, să danseze, să mai uite de necazurile care-i cotrobăiesc prin trupuri şi prin suflete firave! Ei, aceşti pensionari, care-şi văd copiii şi nepoţii zvârlind cu barda-n Lună, încă mai ştiu că nu trebuie să atingă o aripă de fluture, nu trebuie să "strâmbe" o rândunică pe sârmă, că nu face parte din rostul omului să urle şi să afişeze tot felul de istericale, ca şi cum protagoniştii acestora ar fi singuri pe marele rotund de lut, din ce în ce mai abitir mirosind a inutil şi pustiu! Sigur că da!...Pensionarii, contra unei sume modice, se întâlnesc în duminici, în sărbători religioase ori naţionale, şi-şi mărturisesc păsurile, şi-şi strâng mâinile în semn de apropiere şi pace şi iubire. Unii, rămaşi fără "jumătate", chiar îşi găsesc partenere de viaţă şi de moarte, chiar îndrăznesc să demonstreze că nenea Lucifer poate fi ţinut la "respect"! Parol, am valsat nu numai o dată şi nu numai din amabilitate cu elegante şi stimabile femei aflate în subsidiu! Şi am avut de auzit şi de învăţat ne/numărate drame şi tragedii, dar şi voinţa de a oferi şi a primi alinare, de a împărţi amăgirea şi dezamăgirea! Şi, şi mai abitir, am descoperit o tandreţe fără cusur! Sigur că da!...Însă aceste simple şi pline de candoare întâlniri sunt atinse/traversate, uneori, şi de "scene" caraghioase, ieşite din obişnuit! Se trezeşte câte unul cu tărie în sânge, cu capul gol şi cu buzunarul plin...şi crede că-şi poate permite să sfărâme licurici!...(Stai să vezi!)
De la Sublim la Ridicol (I) Scris de Ion Zimbru
