Strigătul din Urmă (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cu mâinile prin luturi de oale şi de casă,

cu ochii dinspre zare, tocmai luându-şi sama,

cu glasul din/spre cântec, senină şi frumoasă...

mi-a spus întotdeauna: si vis amari, ama!

Desigur, nu e vreme de „alt fel”, nu e vreme

de „nu”, de „mai încolo”, de „ce”, de „nu se poate”...

nu-i timp de aşteptare, nu-i timp de anateme,

chiar dacă sunt şi-atâtea iubiri nevertebrate!

Nu-i timp de dat afară când văd câtă răbdare

aşează-ntru iubire de păsări şi de plante...

nu-i vreme unde verbul să ceară conjugare

la timpu-n care-acestea le pier pe celelalte!

Totu-i de spus acuma, totu-i de-adus încoace,

totu-i de dat spre suflet, aşa, cum zice mama –

parcă o văd şi astăzi – printre război şi pace –

strigând în urma-mi, blândă: si vis amari, ama!

Citit 6857 ori Ultima modificare Marți, 09 Octombrie 2018 19:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.