Sigur că da! Nu? (VII)

Scris de Ion Zimbru

Joi, 01 Noiembrie 2018 00:00

A fost odată un sărac mare. Mare tare. Niciun sărac (dintre toţi săracii lumii) nu mai era ca el. Desigur, se înţelege bine, lumea acestui sărac era foarte mică. Mică tare. Nici o lume (dintre toate lumile lumii) nu mai era ca ea. Această lume, unde a fost odată un sărac mare, avea şi un împărat. Un împărat mic. Mic tare. Nici un împărat (dintre toţi împăraţii celorlalte lumi) nu era mai mic decât el. Acest sărac mare tare se înţelegea în toate treburile cu împăratul cel tare mic. Datorită acestei diferenţe calitative, echilibrul şi armonia măruntei împărăţii erau asigurate, funcţionau foarte bine, nimeni nu se burzuluia, nimeni nu era nemulţumit, nimeni nu se repezea la împărat când trecea călare prin împărăţie. Desigur, împăratul cel tare mic mergea pe un cal mic tare. Nici un cal (dintre toţi caii împăraţilor celorlalte lumi) nu era mai mic decât el. De multe ori, când calul cel mic tare ostenea, împăratul îl punea în buzunar şi-l căra prin aria frumoasei sale lumi. Punea calul într-un buzunar şi împărăteasa în celălalt buzunar. Că avea şi împărăteasă. Mică tare. Nicio împărăteasă (dintre toate celelalte împărătese) nu era mai mică decât ea. Aşa de mică, încât nu s-a putut găsi un cal atât de mărunt pentru ea. Desigur, se înţelege şi se aude şi se vede destul de bine, mărunţelul împărat avea şi alai. Alai mic tare. Niciun alai (dintre toate alaiurile împăraţilor mărunţei ai celorlalte mici împărăţii) nu era mai mic decât acesta. Cei din alai erau atât de mici, încât se cărau unii pe alţii în buzunare, când osteneau. Se schimbau aşa de repede şi de frumos unii pe alţii în buzunare, încât aproape nici unul nu mergea pe jos. Desigur, săracul cel mare al împăratului mic făcea parte din sfatul împărăţiei. Sfatul era tare mic. Mai mic decât orice sfat dintre toate sfaturile celorlalte ţinuturi mărunte. Mai mare dragul să admiri un sărac mare tare, un sărac uriaş...în compania celui mai mic împărat al celei mai mici împărăţii! De multe ori, când osteneala copleşea această întreagă organizare, săracul cel uriaş punea în buzunare şi pe umeri şi în palme şi la cingătoare tot alaiul, toată împărăteasa, tot împăratul, toţi caii şi toată suflarea măruntă, măruntă, măruntă!...Sigur că da!...Într-o seară, după o altfel de Cină a unei altfel de Taine, săracul cel mare tare a murit strivit de propria-i greutate. Toţi mărunţii tuturor împărăţiilor mărunte au venit să-l plângă la ultima-i întâlnire cu Lumina şi să-l ducă la groapă. La care groapă? Un sărac mare tare, cum acesta, nu încape în nici o groapă din lumea asta! Nu?...Sigur că da!