Mai cu Dumitriţa (IV)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 14 Noiembrie 2018 00:00

Aşa încep: "Arată-mi, doamnă, taina corsetului de unde/ au coborât fiorii lianelor de ger/ spre braţul meu de-o viaţă ce aştepta stingher/ virginitatea verde din frunzele fecunde!"// Şi dă-mi binecuvântu-n păianjen de a trece/ şi-a împleti capcana pe gerul din liane,/ cu fire de căldură, dantele diafane s-ademenesc spre foamea sălbatică şi rece!"... Pauză. Nu de publicitate, ci de constatare. Nici un efect scontat. Nici o reacţie imediată. Doar tăcere. N-aud nici o mişcare de admirare dinspre părinţii din umbră. Nimic. Secundele mi se par stânci. Am început nasol. Să-mi fi fost augurul potrivnic? Oare nu cumva augurul îmi spunea să mă întorc, în visul acela straniu?... Mă pregătesc să continui. Poate nu ştiu încă să fiu convingător. Poate trebuie alt text. Gata, am ales altul, îmi fac un semn de cruce în gând şi dau să pornesc înrâurirea, dar Dumitriţa se pronunţă tare: "În primul rând, nu-s doamnă! în al doilea rând, nu ştiu ce-i ăla corset, nu ştiu ce-i aia virginitate! şi nu-mi plac păianjenii! şi, dacă ţi-i foame din aia sălbatică şi rece, trebuia să spui, nu să confunzi dragostea cu mâncarea! vrei nişte tocăniţă de cartofi, cu salată de bob?"... Fireşte, sunt uluit. Cred că face băşcălie, mă ia peste picior. Cred că cere/aşteaptă ceva mai clar şi concret. Îmi amintesc de Zorica Laţcu, o călugăriţă stinsă la Monastirea Vladimireşti, fostă în Cenaclul clujean al medicului Victor Papilian. Şi spun calm, cu ochii ţintă în ochii nedumiritei Dumitriţa: "Daphnis, odată, din fluier,/ zicea ameţeala cea dulce,/ care-i cuprinde pe miri/ când se duc în iatac să se culce!"... Din nou, nici o reacţie dumitriţă. Nici un reproş. Mi se pare că, de data asta, i-o fi plăcut. Şi aşteaptă continuarea. Mă pune cea bengă s-o iscodesc, s-o întreb ce părere are despre sărmanul păstor orbit de nimfa-i înşelată. Dumitriţa-şi fierbe obrajii şi cuvintele, se aşează pe tălpi, pune mâinile-n şolduri şi tună urgent: "Ce fluier? care fluier? chiar ai venit să faci mişto de mine? mă duci cu zăhărelul? îmi place cu iatacul, dar n-am! n-are tata! şi nici mama! nu-i aşa că n-ai înţeles biletul trimis pe nenea Marmeladă? degeaba eşti fâşneţ, dacă şi tu confunzi o noapte de dragoste cu o noapte de prostii, de baliverne! păcat de tine! dar eu ce vină am?"... Gata, sigur, am feştelit-o, nu ţine cu aluzii, cu semantică! nu ţine cu metafore, nu merge cu oximoronul! nu are ce căuta parabola pe prispa cu Eva de Adam! trebuie altceva! fără ochi daţi peste cap, fără scări de mătase!... cum zicea "canalia" genială Caragiale, despre romanticul/naivul Eminescu!... (O clipă!)