Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Doamnă, lasă-mă la tine.../ lasă-mă la tine, Doamnă –
vreau să netezesc pământul/ Drumului din Calea ta,
vreau să plâng pentru Muşcata/ din fereastra dumitale,
vreau să scrii cu-nlăcrămarea/ râsului pe Crucea mea,
vreau să-ţi fie Doruirea/ floare la ureche, poate
mă primeşti în timpul Vieţii,/ doamna mea Eternitate!
 
Doamnă, numai o Secundă/ lasă-mă să stau cu Timpul
firii mele blestemate/ la fereastra dumitale,
pentru ca să-ţi scriu pe geamuri/ cea mai Rară Poezie
despre cum se-ngenunchează/ (ne)murirea-n Catedrale,
despre cum a fost o Dată/ foaie Verde şi Rotundă...
numai o secundă, Doamnă! Doamnă, numai o secundă!

Citit 2390 ori Ultima modificare Marți, 20 Noiembrie 2018 19:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.