Acesta e drumul spre gara Aceea/ uitată, cu Primul şi Ultimul tren
al Vieţii şi-al Morţii, acesta e drumul/ frumos şi urât şi dintâi şi din urmă,
e drumul pe care Nădejdea se naşte,/ dă-n clocot, îngheaţă, des/creşte şi scurmă,
chiar dacă pe drumul acesta se-ntâmplă/ şi Visul Zdrobit, şi Regretul Scalen!
Îl văd şi-l aud, cred că-i Primul... şi, dacă/ e Primul, e-al meu - este cel de Sosire
a Celei pe care-o aştept de o Viaţă,/ pe care-am visat-o chiar fără să vreau
şi fără să ştiu că-i o silnică Stare/ - (naiv, tot mai cred că e doar Contra/Stare,
o palidă Rază, o Veste flămândă/ de Sufletul meu condamnat la Lipsire,
de Inima mea şchiopătând către Gară)/ - nu Rai, nu Comoară de Ag şi de Au -
un semn de trecut în Orice şi-n Oricare,/ un semn de Trecut osândit la Sfărmare!
Da, sigur că da, suntem foarte Aproape,/ nu-mi vine să cred că mă vede, că-l văd,
că-l prind, că mă prinde, că duc şi că duce/ bagaje cu mult, foarte mult Îndărăt
pe care n-am vrut să-l azvârl în Uitare/ fiindcă-i Oniric şi nimeni nu-l vrea
măcar o Secundă în Suflet şi-n Minte,/ fiindcă-i prea Candid, prea Simplu şi prea
Înalt într-o lume atâta de mică/ încât nu încape în nici un Cuvânt,
nu-ncape în toate Cuvintele Vieţii,/ nu-ncape în Spaţiu şi-n Timp, n-are Loc
decât în Cutia cu Eternitate,/ sub Ţâra de Ţărnă numită Mormânt!
Da, sigur că da, pot a spune cu Fală,/ cu surle şi trâmbiţe: ce mai Noroc
mi-a dat Demiurgul - favor pentru care/ i-oi fi - toată Moartea - paharnic, spătar,
i-oi fi Grămătic, i-oi sluji-mpărăţia/ când pleacă şi Dânsul prin Haos, hoinar!
Da, sigur că da, este cel de Sosire/ - nu am îndoială, n-am nici cum să-l pierd
şi cred că nici el n-are cum să mă piardă/ - ce sobru păşesc, parcă merg la Concert,
la cea mai frumoasă-ntâlnire din Viaţă,/ la cea mai adâncă Aflare, la cel
mai scump-important bal mascat al Fiinţei/ - extaz, în Sfârşit, c-am ajuns Paralel
cu tot ce a fost şi n-a fost Amăgeală,/ cu ce-a fost Uşor şi cu ce a fost Greu,
cu ce-a însemnat când mi-am pus Eu-n frunte,/ cu ce-a însemnat renunţarea la Eu!
