Mai mult de-atâta nu se poate/ – chiar şi atâta e destul –
şi chiar şi-aşa, se poate spune:/ am fost hulpav, viclean, fudul,
am tot pândit – la drumul mare – / caleşti cu zâne fără rost,
să le dau timp, să le dau farmec,/ pâine şi sare şi-adăpost...
şi să le fac şi jucărele/ – o mie şi-una – e-hei! hei! –
ce strâmbă-i lumea fără zâne şi feţi-frumoşi şi cai şi zmei!
Chiar şi aşa, se poate spune:/ am fost şi straşnic, şi naiv,
şi dat exemplu de tândală,/ şi pus în frunte, şi împins
pe toate scările tandreţii,/ şi consemnat în catastif
drept pretendent la-mpărăţie,/ drept cavaler mereu învins
de regi analfabeţi, drept suflet/ de cetitor în stele mari –
drept cel mai drept dintre toţi strâmbii/ (para)onirici şi hoinari!
Chiar şi aşa, se poate spune:/ încă-ţi mai scriu să-ţi mulţumesc
pentru destulele acestea,/ pe care le tot românesc
şi-ncă le port în trup şi-n suflet/ şi le slujesc – n-ar fi păcat
să-ngenunchez la Vecinicie/ şi să Pierd Tot ce Mi s-a Dat???!!!!!
