Prolegomene fără Cusur (VIII)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sigur că da! Iată, încă puţin...şi se sfârşeşte Adormirea Maicii Domnului! Se sfârşeşte Sfânta Maria, adică! Nu?...Dacă se sfârşeşte Adormirea, nu înseamnă că vine Trezirea? ar fi frumos, nu? ar fi frumos/minunat să văd Trezirea Maicii Domnului, în direct, în premieră! ar fi devastator să prind Trezirea Sfintei Maria exact în prima secundă!...s-o văd pe Mama cestui băiat Costel, mai ales că o cunosc!...(doar aveam fix patru ani, şi Costel avea fix o secundă când a murit Maria de la vale)...chiar începe să-mi fie teamă că nu mai apuc momentul infinitezimal dintre Adormire şi Trezire! chiar îl rog pe flăcăiandru să nu cumva să nu-mi spună că nu-s baliverne trăirile sale! chiar îi promit că am să-i recit şi am să-i scriu cele mai clare şi mai frumoase poezii/elegii despre Mamă! chiar îmi pun mâna dreaptă pe umărul lui stâng...şi-i simt inima din ce în ce mai sus, zbătându-se ca o vrabie zgribulită...*mulţumesc, Ioanid Romanescu!*...şi chiar îmi dă o ţâră de surâs, pentru prima dată!...şi chiar începe să-mi şoptească: "nu mai durează mult şi vom vedea cât de puţin a durat" (cum limpede ziceai că va scrie Ion Avram din Cudalbi!)..."nu mai durează mult şi-om vedea-o pe Maria, pe mereu aceeaşi Maria, pe mama Maria, ţaţa Maria din vale, pe Maria de Oriunde, pe Maria de Oricând! nu mai durează decât oleacă...Iată, uită-te în punctul Acela...şi vezi o Steauă cum creşte şi cum se alcătuieşte în chip de Marie...ori vezi o Marie cum se alcătuieşte în chip de Steauă!...şi să nu mai crezi niciodată că (la fiecare moarte) cade câte o steauă!...şi să crezi totdeauna că (la fiecare moarte) se alcătuieşte câte o steauă!...sigur că da!...îţi place foarte mult să rosteşti aceste trei cuvinte ale certitudinii, dar şi ale nebuloasei universale!...uite, şi mie îmi plac, şi eu le rostesc exact acum: sigur că da!...o cunosc pe Mama, deşi nu am văzut-o niciodată din braţele ei, din leagănul ei, de la ţâţa ei...nu m-am văzut niciodată în oglinzile ochilor ei...nu i-am auzit niciodată cuvântul şi mângâierea, des/cântecul de adormire şi de alint!...sigur că da: am "văzut-o", însă, când mă purta în pântecu-i făcător de minuni, ca pe un fel de mugur, ca pe un fel de floare, ca pe un fel de fruct...când se pregătea să mă dea de mâncare Luminii!...şi, apoi, n-am mai văzut-o, dar o ştiu...şi, pentru că o ştiu şi n-am s-o uit niciodată, îmi răsare în fiecare an!...Uite, vezi cum tremură de bucuria re/vederii!? Vezi cum îţi face semne, parcă ar fi mama ta?!...Nu-ţi vine să crezi?!...Şi dacă suntem fraţi?"...(Stai aşa!)

Citit 879 ori Ultima modificare Vineri, 28 Decembrie 2018 18:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.