Eu sunt. Eu sunt şoferul mărunt, indiferent şi scârbos. Eu sunt nesimţitul care conduce autobuzul pe traseul dinspre Ţintirimul lui Lazăr, spre monstrul din beton, căruia i se zice Gară (de călători) CFR. Hai să vă povestesc de ce sunt mărunt, indiferent şi scârbos! Da? Sigur că da! Chiar dacă nu vreţi, eu tot am să vă povestesc! Că-i frumos al naibii! Şi-i mult încărcat cu semnificaţii exemplul meu! Luaţi aminte! Şi, dacă nu aveţi în dotare nici o iotă de educaţie, ca mine să faceţi! Şi, cine-o face ca mine, ca mine să păţească!
Aşadar, la oră fixă, conform graficului, plec din capătul cu mortul Lazăr în frunte. Desigur, am radioul descuiat/deschis tare, aşa, ca mine, că poate vrea cineva să asculte niscaiva bazaconii matinale cu grăsana, aia care nu poate dacă nu râde ca aia-n târg. Nu ţin cont că, mai ales la ora asta, nişte călători vor linişte, nu tot felul de justificări/compasiuni şi lacrimi dulci pe umărul/cazierul puşcăriaşilor de lux, în frunte cu-n baci şi-un cioban fără scrupule, prinşi cu euro/mâţa-n sac. La prima staţie, după fostul local al educaţiei supreme, unde-şi făceau veleatul nişte nesimţiţi ca mine, nu deschid uşa din faţă, deşi văd o femeie cu bagaje uriaşe, care ar vrea să-i acord o mică "derogare" cu uşa. Că, după cum ştiţi, uşa din faţă-i "specială", nu "se" poate deschide decât în condiţii deosebite, mai ales când vrea să urce ori vrea să coboare vreo cunoştinţă de grătar şi manele, ori vreo găină vulgară, ori vreo maimuţă constipată de atâta gândire şi respect. În rest, "folosiţi uşile din spate", ce puii mei! Da? Sigur că da!
Uite ce frumos rulează autobuzul "meu" prin faţa fostei Librării Centrale! Uite ce minunat mă apropii de Parcul Mihai Eminescu! Şi cât de bine-i că prind roşu pe semaforul de la Modern! Fiindcă am o grămadă de treabă în staţia asta! Atenţie! Mare atenţie, vă rog! Aici se întâmplă/petrece punctul culminant al primei mele curse!... Uite: îmi trezesc/asmut toate alveolele pulmonare, toate canalele mele de canalie infectă, strâng tot conţinutul cel septic în guriţa-mi spurcată, organizez un cocoloş zdravăn şi "sănătos", deschid geamul "meu" şi-mi proiectez încărcătura exact pe sfârc de tanti Domnească! Frumos, nu?... Dinspre statuia lui Eminescu se aude: "Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/ să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"... (Publicitate: Citiţi cu atenţie prospectul!)...
