Cum ziceam în ziarul de ieri, am ajuns şi sunt în staţia de autobuz din faţa fostei Agenţii CFR. Mai exact, lângă PC. Nu ştiu ce (mai) face, ce (mai) este, cum (mai) este şi ce se (mai) spune despre PC. Îl rog pe un nene mai îngrijit la figură şi la port să-mi spună ce (mai) înseamnă PC. Cetăţeanul turmentat de zgomotul fierăstraielor şi baroaselor şi flecarilor din jur îmi zâmbeşte trist şi tună didactic: P vine de la puturos şi C vine de la corupt! Scurt şi cuprinzător, omul m-a lămurit. Dar nu asta-i buba dulce ori acră. Pe scara Partidului, cu plescăitul de rigoare şi cu fundurile pe ultima (de sus) treaptă a bârlogului de partid şi de stat, un flăcău cu ochelari de soare şi de lună, năclăit cu gel şi antigel, şi însoţit/sprijinit de-o jumară lungă şi acidulată, şi ea cu ochelari de soare şi de lună, şi ea duhnind/împrăştiind puternic valuri de/odorizante, sparg şi ronţăie (frenetic) seminţe. El crapă şi scuipă de bostan. Ea crapă şi scuipă de răsărită. Şi, bineînţeles, turuie. Ea-i turturică-n călduri de Mai. El e turturel în reverie de Mai. Desigur, mi se face silă şi nu mai aştept autobuzul. Plec pe jos şi încerc să nu (mă) mai gândesc la viitorul patriei de pe scara partidului/partidelor, încerc să mă bucur (din ce în ce mai mult şi mai serios) că n-am să mai apuc nici o clipă din vremea când aceşti spărgători de achene vor umple primăriile şi prefecturile şi parlamentele...şi sufletul acestei Românii tâlhărite şi ucise de nişte lotri, de nişte găinari, de nişte mincinoşi periculoşi, fie că se mai numesc daci, boangheni, ţigani, jidani sau cum i-o fi botezat Dumnezeu şi Lucifer pe Rotundul din ce în ce mai ostenit, cum zicea şi genialul nostru, Ion Luca Caragiale. Nu?...Sigur că da!
În vârful dealului, chiar în staţia căreia i se (mai) spune CEC, mă opresc să stau sub oleacă de tei. Poate mă prinde vreun troleibuz. Cătinel, să nu se spargă şi să nu deranjeze...(îmi imaginez, şi foarte rău fac!)...se apropie un domn, cel puţin sexagenar, îmbrăcat în costum şi organizat cu cravată. Poartă tenişi albaştri şi şurub metric 6 cu mutelcă-n lobul urechii stângi. N-are nici un fir de păr la vedere. Mă rog, e treaba lui cu ce se expune, cu ce se arată-n civilizaţia contemporană! Nu despre asta-i vorba. Ajunge la doi metri de mine, pregăteşte un proiectil din IACRS, mult şi frumos şi bine asezonat cu nicotină şi usturoi, şi-l trimite năprasnic şi precis la rădăcina copacului citit, scris, plâns şi sanctificat de Mihai Eminescu. De scârbă, teiul se usucă instantaneu!...(Stai să vezi!)
