Aşa a spus: "Am să mă fac popă! Popă am să mă fac!"...Şi popă s-a făcut! Apoi, aşa a spus: "O să fac biserică! Biserică o să fac!"...Şi începe să facă biserică! Unde începe să facă biserică? Îi arată nea Ion Emil Batog unde-i bine să toarne piatra unghiulară a lăcaşului de cult. Uite-aşa îi arată: "Părinte, aici, în perimetrul cestei bătături şi pe suprafaţa locului sfinţit de mama şi de tata, aici, în acest timp şi în acest spaţiu fără cusur, consider şi cred că-i cel mai bine şi cel mai potrivit teren pentru a pune în aplicare visul/vorba dumneavoastră! Amin!"...Nu?
Şi uite-aşa de simplu şi de frumos încep să se aşeze pietrele de temelie! Şi uite-aşa de uşor, cu toate greutăţile/grijile inerente realizării unui astfel de proiect, începe să se vadă fundaţia, începe să se vadă conturul...începe să se vadă înălţimea, interiorul şi exteriorul (virtuale, desigur) Zidirii care se numeşte Biserică...(fiindcă, pe lângă apucături barbare şi mofturi urâte, de la năvălitorii romani am luat şi Basilica, să ne fie de învăţare, la bine şi la rău, etimologic vorbind!)...Nu?...Sigur că da!
Gata! Biserica-i gata! Înaltă-i, frumoasă-i, curată-i, turla-i străluce-n zare! Văzduhul bătăturii lui nea Ion Emil Batog ţine în "braţele-i de Aer" (cum zice Nicolae Labiş) o Ctitorie minunată, un Triumf al tuturor celor mulţi creştini care au înţeles şi au vrut să se implice (cu suflet şi minte şi efort fizic) întru aşezarea pe sus şi pe jos a unei Idei, a unui Vis, a unui Cuvânt! Exact aşezământul (religios) prezent chiar acum, chiar în clipa de faţă, şi chiar Aici, adică Acolo...unde Închinarea stă şi aşteaptă sosirea lui vlădică şi a lui opincă, lui frumos şi lui urât, lui mare şi lui mic, celui mai curat şi mai puţin curat...sosirea Slugii şi a Împăratului, Tovarăşilor şi Domnilor, grandomanilor şi mărunţilor, cerşetorilor şi milostivilor...însă şi a Celui Purtător de Biruinţă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe!...(măcar în fiecare Duminică, dacă nu mai poate în fiecare zi, mai ales că la Gurile Dunării se adună şi se înmulţesc tot felul de balauri cu apucături hegemonice, tot soiul răsăritean de hrăpăreţi, frustraţi, aroganţi...şi, parafrazându-l puţin pe-al nostru Mihai Eminescu, "toată floarea cea vestită" a unui monstru care-şi arată colţii şi care frizează perfecţiunea cinismului/sadismului în preajma căruia balaurul ucis de Sfântul Gheorghe seamănă cu Pistruiatul ori cu Gavroche!)...Nu?...Sigur că da!
Privind din podul acestei Biserici, îl văd şi-l aud pe Poet: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne,/ ca punând mâna pe ei...” (?!)...NEC PLUS ULTRA!
