Oleacă de Nemurire...cu Femeia de scris (III)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Sunt gata de plecare spre fata din grâu. Sunt gata de întâlnirea pe care fata a dorit-o şi a aşteptat-o atât de mult. Să aştepţi, să speri, să vrei şi să crezi cincisprezece ani nu-i de ici, de colo, nu-i la îndemâna oricui. Trebuie că fata cu imortele-n coroane moşteneşte o genă foarte rezistentă la greutatea ne/răbdării. Cred că aş vrea să-i cunosc părinţii care i-au dat atâta şi atâta putere de înfruntare a vicisitudinilor vieţii, de a trece cu atâta curăţenie şi cu atâta curaj peste imprevizibilităţi, peste obstacole, peste buni şi peste răi, peste lacrimi şi zâmbete false. Şi asta la o vârstă când copiii de acelaşi rang şi calitate merg de mână cu părinţii, în braţele mamei sau în braţele tatei, nu aşa, singurică şi măruntă, prin măreţia ne/liniştită şi ne/temătoare a pădurii cu salcâmi, a zăpodiei cu grâu. Nu?
Sunt gata de plecare. Iau câteva turte şi un ulcior cu apă. I-o fi foame, i-o fi sete fătucii. Iau şi un ciomag. Fiindcă pe drumul care taie grâul în două pot fi şi surprize neplăcute. Pe acest drum, cu mulţi ani în urmă, venind de la gara Docăneasa, unde muncise la descărcat vagoane cu balast, tatăl meu a dat ochi în ochi cu o namilă de lup mai ceva ca-n poveşti. Lupul s-a comportat destul de frumos, însă lui tata i-a pierit graiul o săptămână, a făcut coşmaruri toată vara aceea, abia a reuşit un sobor de babe deosebite şi specialiste-n descântece şi vrăji să-i scoată graiul din paralizie şi să-l pună pe picioare, cum se zice, la început de răpciune şi de an bisericesc.
Sunt gata de plecare. Iau şi o carte cu toate catrenele lui Omar Khayyam. Pun toate substantivele-n traistă, spun la revedere mamei. Şi încă o dată mama îmi aduce aminte să am grijă, să aduc fata acasă, la noi, dacă vrea. Mă conduce până la marginea cătunului, alături de casa lui bădia Ghiţă Fluture şi a ţaţei Niculina. Şi stă cu privirea după mine până mă pierd în sus, tocmai unde se termină (ori începe) Valea Zimbrului, printre salcâmii din râpa doldora de păsări şi apă tămăduitoare. Nu?
Mai am vreo două-trei sute de paşi rari şi înceţi...şi ajung în şoseaua pe marginea căreia am păscut lăptăresele copilăriei. La şoseaua care trece pe lângă fata din grâu şi duce la Rădeşti, la Cruceanu, la Bereşti. La şoseaua care m-a purtat de mii de ori spre raiuri cu iluzii şi idile, spre una dintre gările unde cică se duce fata cu flori nemuritoare, unde am aşteptat şi am pierdut atâtea şi atâtea trenuri mărfare cu fluturi şi rochii de mireasă. Nu?
Gata, calc pe şosea, fac primul pas cu dreptul (?)..încă un pas, mă apropii, văd grâul!...Oare unde-o fi fata?

Citit 350 ori Ultima modificare Duminică, 10 Februarie 2019 16:27

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro